Skip to content

Fricile copilăriei şi factorii care le întreţin

by Raluca Mosora on 1 November, 2014

Fricile copilăriei si factorii care le intretinCopilăria este, printre altele, şi tărâmul fricilor. Pentru că sunt vulnerabili şi pentru că nu înţeleg lumea în care trăiesc, majoritatea copiilor experimentează în copilărie temeri și spaime, care se pot prelungi până la vârsta adultă. Despre fricile copilăriei am putea zeci de pagini, şi tot nu le-am epuiza. Asta pentru că fricile sunt de toate felurile: unele sunt intense însă trec repede, sperieturi ocazionale. Altele sunt ascunse, puţin intense dar persistente, însoţindu-l pe copil timp îndelungat. Există frici groaznice, care vin şi pleacă din senin, denumite panici. Există frici complet iraţionale, fără temei în realitate, care se încăpăţânează să rămână lângă copil şi nu-l lasă în pace. Astăzi însă, nu îmi propun să fac un inventar al fricilor. Astăzi vreau să îţi atrag atenţia asupra câtorva lucruri pe care le faci uneori şi care accentuează şi mai mult frica micuților.

Să înţelegem mai întâi câteva lucruri generale despre frică.

Câte ceva despre frică

  1. Majoritatea fricilor au o parte bună. Principala funcţie a fricii este că ne semnalizează un potenţial pericol şi ne face să fim precauţi. Dacă nu am fi simțit frica, probabil că am fi sfârşit de mult ca specie, pentru că ne-am fi aventurat în fel de fel de situaţii periculoase. Evident, frica este o emoţie neplăcută şi nu este bine să o simţim timp îndelungat, însă ea nu este şi un lucru rău, în sinea ei.
  2. Multe frici sunt înnăscute. Ele sunt legate de evoluţia noastră ca specie. De exemplu, frica de şerpi este foarte larg răspândită, chiar dacă foarte puţini oameni au văzut vreodată şerpi. Teama de a-i pierde pe cei dragi, de boli, de dezastre naturale, şi ele sunt adânc înrădăcinate în istoria noastră de oameni.
  3. Fiecare vârstă are anumite frici specifice. De exemplu, bebeluşii se tem de zgomote puternice, de străini şi de separarea de părinţi. Preşcolarii se tem de întuneric, de monştri, de câini şi animale periculoase. Şcolarii şi adolescenţii se tem de dezastre naturale, accidente, uneori de şcoală şi de situaţii sociale stânjenitoare. Înainte de a cataloga o teamă că fiind normală sau anormală, este bine să o înţelegem şi în contextul vârstei.
  4. Dacă majoritatea fricilor sunt normale şi trecătoare, există şi frici permanente, care îl perturbă pe copil. Anxietatea, aşa cum este denumită această stare de teamă permanentă, poate fi o povară serioasă pentru copil, aşadar e important să ştii care sunt semnele care îţi indică o tulburare de anxietate.
  5. Frica este contagioasă. Ea se transmite de la o persoană la alta, însă nu oricum. Cei mici se sperie mai tare când văd adulţi speriaţi, dar nu şi invers. Cei vulnerabili se sperie atunci când liderii lor sunt speriaţi. Cei mai anxioşi se sperie mai repede când văd persoane speriate decât cei mai stăpâni pe sine. Cu cât sunt mai multe persoane speriate în jurul nostru, cu atât ne speriem și noi mai tare.

Aşadar, frica ne semnalizează un pericol, ne pune în gardă, ne face mai prevăzători. Ea îşi are rădăcinile fie în istoria noastră ca specie, fie în provocările vârstei, fie în mediul din jur. Nu putem opri fricile în totalitate, însă putem să le estompăm, şi mai ales, putem să nu le mai alimentăm.

Există lucruri care liniştesc un copil speriat dar şi lucuri menite să îl liniştească, însă care doar amplifică şi agravează frica. Despre acestea din urmă vreau să vorbim în continuare.

Greşeli ale părinţilor care amplifică fricile copiilor (şi soluţii!)

8663209800_c1852a23e7_z1. Interzicerea fricii. Văzându-şi copilul speriat, mulţi părinţi se grăbesc să îi spună: Nu are de ce să îţi fie frică! Nu există Bau-bau! Nu-ţi fie frică de câine, nu te muşcă! Astea sunt prostii! Copilul care aude aceste cuvinte însă nu se linişteşte delor. Doar că, simţindu-se neînţeles sau ruşinat, va încerca să îşi ascundă frica. Iar o frică ascunsă şi neîmpărtăşită este o frică mai puternică.

Soluţia este să îţi laşi copilul să-şi exprime în cuvinte frica. Simplul fapt de a vorbi despre ea îl linişteşte şi o diminuează simţitor! Înainte de a-l ajuta să o depăşească, ascultă-l cu seriozitate, fără să îi iei spaimele în derâdere, şi arată-i că îl înţelegi. Răspunde-i la întrebările care îl frământă şi ajută-l să vorbească despre fricile lui până când îşi epuizează toate întrebările. Iar apoi, după ce aţi vorbit despre frică, puteţi începe să căutaţi soluţii pentru a o depăşi.

2. Luarea prea în serios a fricii. Aceasta este cealaltă extremă în care cad unii părinţi. După ce au ascultat teama copilului, unii părinţi încep să o trateze cu maximă seriozitate, ca pe un fapt de neschimbat şi extrem de grav. Astfel, ei încep să construiască împreună cu copilul strategii de evitare a situaţiilor în care ar putea apărea frica: traversează strada când văd un câine, nu duc copilul la grădiniţă ca să nu-i mai fie frică de despărţire, dorm cu copiii ca să evite frică de întuneric. Din păcate însă, strategiile de evitare nu rezolvă frica ci doar o întăresc, pentru că îi confirmă copilului faptul că este ceva grav şi de neînvins.

Soluţia este să îl ajuţi pe copil să îşi depăşească fricile. În loc să fugă de ele, copilul trebuie învăţat să le înfrunte şi apoi să le stăpânească. El trebuie expus gradat la situaţii în care îi este frică. Se va începe cu temeri mici, uşor de stăpânit şi se avansează uşor uşor la frici mai puternice. Treptat, copilul învaţă să fie stăpân pe sine şi îşi dezvoltă curajul.

3. Accentuarea permanentă a pericolelor. Ai grijă cum mergi ca o să cazi şi îţi rupi piciorul! Nu merge acolo că te muşcă câinele! Nu te apropia de stradă că te calcă maşina! Chiar şi cel mai curajos copil poate deveni un fricos dacă i se arată într-un mod exagerat pericole la tot pasul. Fiind la rândul lor panicaţi, aceşti părinţi îi induc şi copilului în mod constant o stare de alertă şi teamă.

Soluţia este să cântăreşti probabilitatea ca aceste pericole să se transforme în realitate. Evident, orice situaţie are anumite riscuri, însă uneori noi vedem pericolele într-un mod exagerat, acolo unde sunt şanse foarte mici să se întâmple. Înainte de a-l speria pe copil cu presupunerea că dacă aleargă îşi rupe piciorul, este util să ne întrebăm dacă acesta chiar e un pericol probabil sau nu. Şi dacă nu este, ar fi bine să îl păstrăm pentru noi.

4. Inducerea nesiguranţei. O grămadă din frici se nasc din nesiguranţă. Un mediu foarte haotic, în care lucrurile sunt imprevizibile, persoanele pe care nu te poţi baza, schimbările frecvente, descurajarea încrederii în propria persoană, toate acestea îi întreţin copilului nesiguranţa şi creează terenul pentru apariţia fricii.

Soluţia este să conştientizezi cât de importantă este siguranţa în viaţa copilului tău, şi ce legătură strânsă există între ea şi teamă. Îi oferi copilului siguranţă când îi asiguri ordine în viaţă, rutine benefice şi o prezenţă constantă, protectoare. Îi oferi siguranţă şi când îl ajuţi să prindă încredere în sine şi să se simtă capabil de a depăşi problemele zilnice. Şi mai ales, îl ajuţi să se simtă în siguranţă când tu la rândul tău eşti liniştit şi încrezător.

5. Expunerea la anumite emisiuni TV. Nu ştiu în ce măsură ţi-ai dat seama, însă televizorul are o mare putere de a induce frica. Emisiunile cu imagini şocante,  în care se repetă în continuu ştiri negative sau se exagerează aspectele negative ale realităţii sunt extrem de nocive pentru copii. S-a dovedit faptul că, în urma unei catastrofe, expunerea copiilor la ştirile de la televizor accentuează traumele acestora. Copiii nu înţeleg că imaginile care se tot repetă la ştiri sunt în reluare, ci trăiesc cu impresia că dezastrul încă este în desfăşurare. De asemenea, ei nu reuşesc să facă diferenţa între film şi realitate, şi tind să creadă că tot ce e la televizor e adevărat.

Soluţia este să alegi cu atenţie programele la care se uită copilul tău. Evită ştirile, emisiunile paranormale, filmele de groază, chiar dacă copilul încearcă să te convingă că nu îi este frică. Acelaşi lucru este valabil, evident, şi pentru conţinuturile de pe internet. Am văzut prea mulţi copii profund tulburaţi de imagini sau emisiuni văzute la televizor ca să ignor impactul acestora asupra copiilor.

Ieri a fost Halloweenul, mare prilej de distracţie pentru copii. Mă întreb oare, în marea de scheleti, vrăjitoare şi drăcuşori, existau și ochișori speriați?

(Sursa foto1 si foto2)

 

Articol din categoria:Cafeneaua părinților
5 Comments
  1. Nemes permalink

    BUNA ZIUA!

    avem o fetita de 2 ani si cateva luni, care se pare ca ar fi timida. Cu noi este extrem de dezinvolta, vorbareata, curioasa, se manifesta foarte vocal, insa cand apar persoane straine se inchide, intra in tacere, raspunde intrebarilor cu un glas mai stins, raspunsuri scurtate si ezitante. Ne-am dat seama de aceasta timiditate de cand merge la gradinita. Acolo initial ni s-a spus ca stie foarte multe, vorbeste frumos, dar acum ni se spune ca e retinuta, participa la tot dar cam trebuie sa i se spuna in mod special “Fa si tu”. Cred ca nu are initiativa sau curaj sa faca orice doreste acolo, insa daca i se spune face orice si face chiar bine. Cum o putem ajuta? Cum sa fim cu ea? Ma intristeaza ca are asa un potential urias si il vedem doar noi. Cum sa o incurajez? Noi nu suntem prea autoritari cu ea, nici rigizi, chiar am lasat-o sa experimenteze mult, am spus Nu doar pt ceea ce era periculos si ea mereu a fost linistita din fire. Tin sa mentionez ca si noi, parintii, am fost destul de timizi in mica copilarie, am depasit etapa, insa.
    Va multumesc anticipat pentru recomandari.

  2. Copilul nostru are un an si 8 luni si se teme de alti copii de varsta apropiata. Niciodată nu i-a placut prins de mana, luat in brate sau pupat fara voia lui, nici nu a întins vreodată mainile sa fie luat in brate de alte persoane decat dupa ce s-a acomodat foarte bine, iar la locurile de joaca s-a intamplat sa il mangaie pe fata, sa il ia de mana alt copil. In acel moment intra in panica si vrea in brate. Nu l-a lovit nimeni insa a tras de el o fetita si a început sa planga. Ma gândesc ca ar trebui sa fac de pe acum ceva sa ii dau un pic de încredere, pentru ca mai tarziu o sa vreau sa il dau la gradinita si ii va fi greu. Cum sa procedez? Cu copiii care nu il deranjeaza si cu adultii se joaca, insa daca vine spre el mai tare alt copil i se face frica. Aveti vreun sfaat pt mine?

    • Buna ziua, la aceasta varsta copiii nu doresc neaparat compania altor copii, si inca nu stiu cum sa socializeze. totusi, ca sa il obisnuiti cu copiii in preajma lui,este indicat sa il duceti in fiecare zi in parc, astfel incat sa se obisnuiasca cu tot ce presupune interactiunea cu ceilalti. In momentul in care il vedeti speriat, e important sa mergeti la el si sa il linistiti, fara a pleca insa din parc

Trackbacks & Pingbacks

  1. Fara frica, in noul an

Leave a Reply

Note: XHTML is allowed. Your email address will never be published.