Skip to content

Despre jucăria nedespărţită a copilului tău

by Raluca Mosora on 10 November, 2014

5222245755_d6855d1e69_zDacă piticul tău are doar câţiva anişori, probabil că are şi o jucărie sau un obiect de care nu se desparte niciodată: un ursuleţ de pluș, o păturică moale, o hăinuţă. De la atâta purtat, biata jucărie este murdară, zdrenţuită, însă nu poate fi în nici un caz spălată sau înlocuită cu una nouă. Orice tentativă de a i-o lua sau de a o modifica este trăită de micuţ ca o tragedie, şi va aduce râuri de lacrimi şi proteste. Oare de ce este aşa de importantă această jucărie şi care este rolul ei în viaţa copilului tău?

Când şi de ce apare jucăria nedespărţită?

Jucăria nedespărţită poate apărea încă din primele luni de viaţă ale copilului şi îl poate însoţi pe acesta până la 6-7 ani (însă majoritatea copiilor renunţă la ea înainte de 4 ani).

Psihologii au denumit asemenea jucării obiecte tranziţionale, pentru că apar într-o etapă foarte specifică a dezvoltării copilului. Dacă iniţial bebeluşul crede că este una cu ceilalţi, trăind într-o relaţie de fuziune cu mama, încetul cu încetul el realizează că de fapt este o fiinţă separată. Aceasta conştientizare a faptului că el şi lumea din jur nu sunt unul şi acelaşi lucru îl nelinişteşte pe copil şi îi trezeşte anxietatea de separare, despre care am mai scris că este o trăire firească vârstei lui.

Copilul caută să facă faţă acestei realităţi a separării construind o lume intermediară, fantasmatică, de tranziţie, în care lucrurile încă sunt la fel ca la început, adică el şi mama sunt încă una şi aceeaşi persoană. Obiectul tranziţional aparţine acestei lumi, şi îi creează senzaţia copilului că încă este nedespărţit de mama sa.

Când strânge în braţe jucăria tranziţională, copilul îşi imaginează că o are pe mama aproape. El nu se mai simte singur şi separat, ci are impresia că este în contact direct cu mama sa. Jucăria este ca o persoană pentru el, este o bucăţică de mama.

Apariţia jucăriei tranziţionale este un indicator că micuţul şi-a format deja o legătură de ataşament cu mama şi că a ajuns în etapa în care conştientizează faptul că el şi mama sunt fiinţe separate. Nevoia de această jucărie ne arată că micuţul începe deja să se pregătească de separarea de mamă, şi este un prim pas spre dobândirea independenţei.

Oricât de înduioşătoare este imaginea unui micuţ care strânge tare la piept o jucărie, ea nu este un semn de carență emoţională sau de suferinţă. Dimpotrivă, este un indicator că micuţul face progrese serioase în dezvoltarea lui emoţională.

Ce rol are jucăria nedespărţită în viaţa copilului?

 Aşa zdrenţăroasă cum e, jucăria nedespărţită are câteva roluri importante în viaţa copilului.

În primul rând, ea este asemeni unei persoane, care îl ajută să facă faţă momentelor în care i se declanşează anxietatea de separare. Momentele în care copilului i se declanşează anxietatea de separare sunt cele ale despărţirilor inevitabile de cei dragi: momentele în care mama este plecată, momentele în care copilul trebuie să adoarmă singur, în care trebuie să meargă într-un mediu nou: creşă, grădiniţă, bunici. Aceste jucării fac despărţirea mai uşoară şi îl ajută pe copil să se simtă mai în siguranţă. Ele sunt ca o bucată din mama, care îi oferă protecţie şi dragoste când are nevoie de ea.

În al doilea rând, jucăria nedespărţită mai are şi rol de colac de salvare într-o lume schimbătoare. Când în jurul copilului se petrec schimbări, el simte nevoia să se agaţe de ceva sigur. Mulţi copii apelează la aceste jucării mai ales când apar schimbări în viaţa lor: apare un frate, se mută, încep grădiniţă. Iată de ce este atât de important pentru copil ca aceasta jucărie să nu se schimbe, să nu fie spălată, modificată sau înlocuită: pentru că ea are rol de punct fix într-o lume în schimbare.

În al treilea rând, ea îi alină micuţului dorul de părinţi şi îi aduce aminte de un loc şi un moment familiar, în care s-a simţit în siguranţă. Ea îi redă echilibrul emoţional şi îl ajuta să îşi regleze emoţiile negative care îl copleşesc.

Având în vedere toate aceste roluri, nu e de mirare că pierderea acestei jucării este trăită atât de dramatic de copil. Ca intensitate, este asemănătoare pierderii unei persoane dragi, şi poate lăsa urme serioase în starea lui emoțională. Iată de ce e atât de important să ai grijă ca această jucărie să nu se piardă. Aşa cum nici mama nu poate fi înlocuită cu altă persoană, nici jucăria nedespărţită nu poate fi înlocuită de nici o altă jucărie.

Cum să ne purtăm cu jucăria nedespărţita a copilului?

Din păcate, mulţi părinţi nu înţeleg rolul enorm pe care această jucărie îl are în viaţa copilului, şi o văd mai degrabă ca pe un motiv de îngrijorare: se tem că micuţul nu se va dezvăţa de ea niciodată. Iată de ce de multe ori încearcă să îl păcălească pe copil că s-a pierdut sau îi spun că e ruşine să o ducă cu el peste tot. Însă, fără ea, copilul intră în anxietate şi devine speriat, îngrijorat, vulnerabil. Am văzut copii profund disturbati de faptul că aceasta jucărie li s-a luat când nu erau pregătiţi.

Aşadar, când îţi dai seama care este jucăria nedespărţită a copilului, cel mai bine este să înţelegi nevoia copilului de a o avea, şi să îi permiţi să o ia după el ori de câte ori simte nevoia. Nu îl ameninţa că i-o iei, ai grijă să nu se piardă, şi mai ales, ai încredere că micuţul va renunţa la ea când va fi pregătit.

Asemeni prietenului imaginar, de cele mai multe ori copilul va renunţa brusc la ea atunci când nu mai are nevoie. Întrebat cum de nu o mai ia cu el peste tot, el va inventa fel de fel de scuze drăgălaşe: ba că îi era somn şi a lăsat-o acasă, ba că nu vroia să vină, ba că o lasă să stea cu celelalte jucării. Ea îi va rămâne în continuare dragă copilului, însă pur şi simplu acesta nu va mai simţi nevoia să o ţină mereu după el.

Chiar dacă copilul depăşeşte această etapă, nevoia de a apela la un obiect tranziţional va reveni uneori, în momentele de vulnerabilitate. În fond, câţi dintre noi, adulţi fiind, nu simţim uneori nevoia să îmbrăţişăm un obiect care a aparţinut unei persoane dragi, care nu mai e printre noi? Câţi dintre noi nu privim fotografia cuiva când ne e dor de el? Câţi dintre noi, în momentele dificile, nu luăm o pernă în braţe sau nu ne cuibărim într-o plăpumioară moale? Aceste nevoi arhaice, care provin din etapa obiectelor tranziționale, vin să ne reamintească faptul că mereu vom păstra în interiorul nostru o parte de copil.

(Sursa foto)

Articol din categoria:Copilăria pas cu pas
8 Comments
  1. ioana permalink

    Am citit cu interes articolul dumneavoastra – ideile expuse imi sunt cunoscute pentru ca le-am aprofundat in perioada in care fiica mea de 9-10 luni (acum in varsta de 5 ani) s-a atasat de o bluza a mea imediat dupa ce eu am revenit la serviciu. Inca doarme cu aceasta bluza si simte nevoia sa o miroasa cand e suparata sau obosita, o luam cu noi in deplasari (la bunici, in vacante etc.) dar nu doreste sa o ia cu ea la joaca, la gradinita sau in alte contexte sociale. Asteptam rabdatori momentul in care va renunta singura la acesta obiect de tranzitie.

    Am facut aceasta introducere mai larga pentru a pune in context intrebarea pe care doresc sa v-o adresez. Ea il vizeaza pe fiul meu de 2 ani si 4 luni – datorita faptului ca el a simitit prezenta bonei inca din primele zile de viata, anxitatea de separatie la revenirea mea la serviciu s-a maifestat mai putin pregnant decat in cazul surorii mai mari si el nu a adoptat un obiect de tranzitie pana in jur de 18-20 de luni cand a cerut si el “bluza” lui – in fapt o bucata de bumbac tivita pe care o puneam pe umar cand era sugar pentru a nu imi murdari hainele de la regurgitat – parerea mea este ca alegerea unui obiect de tranzitie in cazul lui a tinut mai mult de imitarea surorii decat de construirea unei lumi intermediare imaginare. I-am respectat aceasta nevoie si similar surorii sale are si in prezent obiectul de tranzitie – doar ca la el intre timp s-au inmultit (avem 4 astfel de bucati de bumbac, identice ca dimesiune, colorit si imprimeu) – fiecare are nume (le recunoaste dupa miros, eu dupa gradul de murdarire) si le foloseste doar seara cand adoarme la mine in brate, mirosind aceste “bluze”. Avand in vedere ca mai am astfel de “bluze” in dulap, cand considerati ca ar fi indicat sa limitez adugarea de noi obiecte la colectie? (nu stiu daca acest comportamnet mai tine de legatura cu un obiect de tranzitie sau a devenit un fel de joc distractiv- sincer e uimitor cum le denumeste chiar si in somn dupa miros si cum ma corecteaza daca imi cere “murdarica” si eu ii dau “curatica”). Multumesc frumos pentru raspuns,

    Ioana

    • Buna ziua. Cred ca sunt suficiente 4 astfel de obiecte, asa ca pur si simplu puneti “bluzele” de care nu s-a atasat intr-un loc in care sa nu le vada. Daca le cere insistent totusi, puteti sa i le dati. Ce imagine dragalasa cu baietelul dvs. care le recunoaste dupa miros! 🙂

  2. Vera permalink

    Buna ziua! Am citit cu interes articolul dvs!
    Am si eu o fetita de 2.6 ani, care este (era) foarte atasata de o steluta de plus, pe care o chema “Mi” :). Fetita mea s-a atasat de ea cand avea 7-8 luni, o vroia doar la som; dar de cand a inceput sa mearga in picioare, nu i-a mai dat drumul din mana 🙁 imi era aproape imposibil sa i-o mai spal, Mi, era totul pentru ea, nu ne imaginam viata fara ea…din pacate, saptamana trecuta, am ratacit-o prin casa, pur si simplu nu am mai gasit-o 🙁 A suferit mult in prima seara (si noi alaturi de ea). I-am gasit-o dupa vreo patru zile, era in valiza ce o pregateam pentru concediu (cred ca m-a vazut pe mine ca pun diverse lucruri acolo, sa fie sigura ca nu o uita pe Mi a ei, si-a pus-o in valiza). Am decis sa nu i0o mai inapoiez, avand in vedere ca suferinta nu a fost atat de dramatica pe cat ne asteptam, vorbim despre ea, o intreb daca ii este dor de ea, imi zice ca da, dar doar atat. Nu mi-a dat semne de schimbare a comportamentului, de retragere, sau sa nu vrea sa se mai joace, are acelasi comportament, cu exceptia faptului ca nu mai doarme la pranz (la cresa doarme).
    Ce ma sfatuiti sa fac? Sa i-o inapoiez, totusi, chiar daca nu imi pare ca sufera prea mult dupa ea? Vorbesc cand si cand de ea, i-o arat si in fotografii…
    Multumesc anticipat pentru raspuns!

    • sigur, inapoiati-i-o, pentru ca inca are nevoie de ea. Veti vedea ca, daca nu o sa mai aiba nevoie de ea, o sa renunte singura (o va uita mai multe zile intr-un loc, o va rataci doar ea, etc). Mi este inca o prietena draga pentru ea! 🙂

  3. C. Nicoleta permalink

    Buna ziua! Eu am alta problema, daca ne aflam la polul opus si copilul nu este atasat de nici un obiect.
    Ferita mea are 8 ani si pana acum nu s-a atasat in mod deosebit de nici o jucarie/paturica/obiect… E cazul sa ne ingrijoram? Ce denota acest lucru?

    • Sigur ca nu! Jucaria preferata este necesara doar in primii ani de viata, si daca fetita a reusit sa faca fata despartirilor de dvs fara ea nu este nici o problema

  4. Ana Maria permalink

    Buna ziua,am si eu un băiețel de 2 ani ,care nu adoarme fara o păturica de plus gen cocolino ,nu stiu ce sa fac la gradi sa o duk sau nu ,doarme fara ia acolo doar ca atunci cand ajunge acasa inebuneste cum o vede ,se pune pe ia ,sta pe ia 5 min bune ,si ma gandeam sa io duk si la gradi sa se simtă rl in siguranta acolo,cu toate ca doarme si fara ia

Trackbacks & Pingbacks

  1. copilul tau are cosmaruri?

Leave a Reply

Note: XHTML is allowed. Your email address will never be published.