Skip to content

Cum îți ajuți copilul să nu mai pârască?

by Raluca Mosora on 22 noiembrie, 2014

6882038982_e089fb59c1_zPe la 4-5 ani, există o perioadă când micuțul vine de zeci de ori pe zi ca să spună ce a făcut cutare şi ce a zis celălalt. Ştim de ce pârăsc copiii, ştim că e normal să o facă, şi totuşi nu înseamnă că această perioadă nu ne dă de furcă. Dacă eşti un părinte de copil care pârăşte de zor, ştii deja că nu funcţionează când îi spui să te lase în pace, nici când îl iei în serios şi nici când te prefaci că nu îl auzi. Aşa că dă-mi voie să îţi spun un mic truc, care sigur va funcţiona!

Trucul: învaţă-l să facă diferenţa între problemele mici şi problemele mari!

Explicaţia: Marea diferenţă între problemele mari şi cele mici este că problemele mari sunt cele pe care trebuie să le rezolve oamenii mari, adică adulţii, iar problemele mici sunt cele pe care trebuie să le rezolve oamenii mici, copiii, adică numai bune de rezolvat de ei. Atunci când apare o problemă mare ei trebuie să meargă la adulţi pentru a o rezolva, însă atunci când apare o problemă mică este o ocazie de a o rezolva singuri.

Evident, pentru ca ei să poată face diferenţa între ele, trebuie să exemplifici care sunt probleme mari şi cele mici.

Care sunt problemele mari?

Problemele mari sunt cele care, atunci când apar, trebuiesc anunţate părinţilor sau adulţilor din jur. Iată o listă cu cele mai uzuale probleme mari (evident, ea poate fi adaptată în funcţie de propriile convingeri):

  • Activităţile periculoase: jocul cu priza, cu aragazul, cu cuţite sau obiecte ascuţite, căţăratul în locuri periculoase, etc. Copilul trebuie să ştie că atunci când vede pe cineva că face aceste lucruri trebuie să spună adulţilor, pentru a preîntâmpina accidentele. El poate să-l avertizeze pe respectivul copil că ceea ce face e periculos, însă e important şi să anunţe un adult.
  • Accidentările: atât marile accidente precum şi cele mici (lovirile, zgârieturile, şi juliturile) sunt probleme mari şi trebuiesc spuse adulţilor, care au rolul de a-i îngriji şi calma pe copii.
  • Problemele cu oamenii mari: ameninţările, abuzurile, jignirile pe care adulţii le adresează copiilor, toate trebuiesc spuse părinţilor, care vor rezolva situaţia. Copilul trebuie pus în temă că e posibil ca unii oameni mari să fie rău intenţionaţi, însă fără a intra în prea multe detalii care să îl sperie.
  • Violența între copii. În această categorie intră loviturile, muşcăturile, trasul de păr şi, dacă consideri, îmbrâncelile şi ciupiturile. Violența între copii e o problemă mare pentru că nu ar trebui să fie niciodată tolerată, şi e nevoie de un adult care să o sancţioneze. Aşa cum şi cei mari sunt pedepsiţi (cu închisoarea sau amendă) când sunt violenţi, aşa şi cei mici vor fi sancţionaţi când fac acest lucru.

Care sunt problemele mici?

Problemele mici sunt cele care apar între copii şi care pot fi rezolvate de ei. Iată care sunt cele mai frecvente probleme mici:

  • Împărţirea jucăriilor. Cred că este cea mai frecventă cauză a certurilor dintre micuţi. Chiar şi când au o grămadă de piese identice, mulţi copii tot găsesc o piesă pe care nu vor nicicum să o împartă, şi care le trebuie neapărat la amândoi. Dacă iniţial această problemă este mare şi e nevoie de intervenţia adultului, treptat ei trebuie să înveţe ce să facă în aceste situaţii: fie să se joace cu rândul, fie să se joace împreună cu respectiva jucărie, fie să înveţe să renunţe la ea şi să îşi aleagă o altă jucărie.
  • Alegerea jocurilor comune. Multe certuri apar din cauză că micuţii nu pot cădea de acord cu privire la ce jocuri să se joace: unul vrea neapărat cu cuburile şi celălalt cu maşinuţele. În acest caz, ei trebuie să înveţe să negocieze şi să îşi prezinte jocurile într-un mod cât mai atractiv sau să renunţe la propriile idei, sau să amâne un joc pentru mai târziu, fără a rămâne bosumflaţi.
  • Cuvintele urâte: Iată o problemă care pentru unii părinţi intră chiar în categoria problemelor mari. Oricum ar fi, copilul trebuie învăţat ce să facă atunci când cineva îi spune cuvinte urâte: să îi spună că e deranjat şi să îl roage să îşi ceară scuze. Dacă celălalt continuă să vorbească urât, copilul poate refuza să se joace cu el sau să stea lângă el.
  • Stricarea anumitor lucruri: În multe jocuri copiii strică cu sau fără intenţie construcţiile sau jucăriile celorlalţi. În acest caz, cel care a stricat trebuie să repare, pe cât posibil, iar celălalt trebuie să îl ajute să repare şi să înveţe să ierte şi să treacă peste.
  • Celelalte mici supărări. Copiii se supără între ei din tot felul de motive, însă acestea sunt probleme mici. Copiii pot învăţa să îşi ceară scuze când au greşit şi să ierte când cineva le cere scuze. De asemenea, ei trebuie învăţaţi să spună ce anume îi supără şi ce vor de la ceilalţi, atunci când sunt supăraţi.

Poate ai observat că şi problemele mici sunt la început tot mari pentru copil. Asta înseamnă că, până va învăţa să se descurce cu ele, va trebui să intervii şi să îl ghidezi, înveţi, încurajezi, corectezi. Însă, în timp, intervenţia ta va fi tot mai scurtă şi se va reduce la a fi un supraveghetor care se asigură că totul merge bine între copii.

Când ţi-am spus că te voi învăţa un truc probabil te aşteptai la ceva instant, la o scurtătură. Eu însă nu prea cred în soluţii minune, care apar când batem din palmă, fără să facem nimic. Chiar dacă presupune efort din partea ta, trucul de azi chiar te va ajuta: în loc să îţi respingi copilul sau să îi accentuezi comportamentul, îl vei ajuta să fie mai capabil să rezolve probleme. În loc să fii un părinte iritat (poate chiar exasperat) de pârâtul copilului, vei fi mândru de progresele făcute de el. Şi mai ales, în loc să îl laşi să se raporteze la tine în tot ce face, îl ajuţi să ia iniţiativa şi să fie independent. Ce crezi, dacă faci asta vei primi o recompensă mare sau o recompensă mică?

(Sursa foto)

Articol din categoria:Copilul în familia lui
No comments yet

Leave a Reply

Note: XHTML is allowed. Your email address will never be published.