Warning: call_user_func_array() expects parameter 1 to be a valid callback, class 'AGPressGraph\manipulator' does not have a method 'httpsCanonicalURL' in /home/psiholo2/public_html/wp-includes/class-wp-hook.php on line 286
Skip to content

Despre cuvinte, emoții și copii “problemă”

by Raluca Mosora on 1 September, 2014

3115215684_0d11e3f030_oVreau să începem acest subiect vag direct cu o provocare: scrie pe o hârtiuţă 10 emoţii pe care crezi că orice copil trebuie să ştie să le denumească (în afară de vesel, trist şi furios!). Te rog, opreşte-te din citit şi chiar fă această listă.

Dacă chiar te-ai mobilizat, sigur ai constatat că nu a fost aşa de uşor cum te-ai aşteptat. Acum, numără câte din ele sunt emoţii pozitive şi câte sunt negative. Dacă eşti ca majoritatea oamenilor, ai scris mai multe emoţii negative decât pozitive. Oare chiar contează asta? Şi de ce contează (în special pentru copiii) câte emoţii ştiu să denumească şi câte din ele sunt pozitive?

Pentru a răspunde la aceste întrebări, trebuie să clarificăm perspectiva din care privim cuvintele. Dacă considerăm cuvintele doar instrumente de a comunica, faptul că nu putem să ne exprimăm prea clar nu e aşa de grav. În fond, nu contează foarte mult să spui nuanţat cum te simţi, pentru că o poţi face şi fără cuvinte (nu trebuie neapărat să spui că eşti furios: poţi pur şi simplu s-o arăţi).

Însă cuvintele mai au încă un rol, extrem de important: ele dau sens evenimentelor din jur şi ne formează reprezentările despre realitate. Felul în care interpretăm realitatea depinde mult de cuvintele pe care le avem la dispoziţie. Să îţi dau un exemplu îndepărtat: dacă nu cunosc decât 2 denumiri de culori: închisă şi deschisă, voi împărţi realitatea cromatică în două. Astfel, în mintea mea culorile alb, galben, roz și verde sunt la fel (culoare deschisă), când în realitate ele sunt atât de diferite. Eu le voi trata la fel şi în mintea mea vor însemna acelaşi lucru, nu din cauză că ele chiar sunt identice, ci din cauză că nu am la îndemână mai multe cuvinte ca să le diferenţiez în mintea mea.

Să aplicăm această analogie la realitatea emoţională: să spunem că am cinci ani şi nu ştiu cuvântul entuziasmat. Cunosc doar cuvântul agitat sau fără astâmpăr. Văd un copil entuziasmat, îi observ nerăbdarea, bucuria şi agitaţia, dar nu ştiu să le denumesc. În lipsă de cuvinte nuanţate, voi denumi această stare agitaţie, şi, din momentul în care fac asta, voi confunda entuziasmul cu agitaţia. Fiind denumite la fel, pentru mine înseamnă acelaşi lucru. Voi trata copilul entuziasmat la fel ca pe cel agitat, când în realitate ei sunt diferiţi şi starea lor apare din cauze diferite.

Aşadar, cuvintele sunt instrumentele care ne ajută să denumim realitatea, să o înţelegem şi să o păstrăm în mintea noastră. Cu cât avem un vocabular mai nuanţat, cu atât ne putem reprezenta realitatea într-un mod mai complex.

În cazul emoţiilor, cu cât cunoaştem mai multe denumiri de emoţii cu atât putem cartografia mai în amănunt viaţa noastră interioară.

Acum, hai să ne îndreptăm atenţia asupra copiilor “problemă”, pentru care avem atâtea cuvinte de caracterizare: răi, obraznici, neastâmpăraţi, răsfăţaţi, nesimţiţi, neruşinaţi, dificili, etc. A doua provocare este să te gândeşti câte cuvinte care denumesc emoţii cunosc ei, comparativ cu cei de vârsta lor?

Nu te ţin în suspans, îţi spun direct răspunsul: copiii “problemă” cunosc mult mai puţine cuvinte care definesc emoții, decât ceilalți. Ce înseamnă asta?

Înseamnă că, în lipsa cuvintelor despre emoţii, copiii “problemă” îşi vor forma o reprezentare mai sărăcăcioasă a realităţii, mai ales în ceea ce priveşte emoţiile. La extrem, ei vor împărţi realitatea emoţională în mă simt bine/ mă simt rău, denumind prin rău şi furia şi îngrijorarea şi teama şi nerăbdarea. Cum în mintea lor furia este totuna cu supărarea, vor reacţiona în acelaşi mod şi când sunt furioşi şi când sunt supăraţi.

În plus, faptul că un copil nu îşi poate denumi emoţia o face mult mai greu de stăpânit. Cum ar putea copilul să îşi controleze starea aia pe care nici măcar nu ştie să o denumească? Aşadar, copiilor “problemă” le vine mai greu să îşi stăpânească emoţiile negative, pentru că au mai puţine cuvinte de denumire a lor.

Fără îndoială, unul din modurile prin care îi putem ajuta pe aceşti copii este să îi învăţăm mai multe cuvinte care denumesc emoţii. Ce crezi, ar trebui să îi învăţăm mai degrabă cuvinte care denumesc emoţii negative sau pozitive? Poate că eşti înclinat să spui cuvinte ce descriu emoţii negative, ca să şi le stăpânească mai bine. Însă mai este un aspect pe care trebuie să ţi-l spun despre ei: majoritatea cuvintelor ce denumesc emoţii sunt negative, în cazul copiilor “problemă”. Se pare că cei din jur chiar pun accentul cu preponderență pe acestea, mai ales când se referă la copil: Te simţi agitat? Văd că eşti nervos. Cred că ţi-e frică. Am văzut că te-ai înfuriat. Îţi vine să îi baţi pe ceilalţi?

Ca să vezi impactul pe care aceste cuvinte îl au asupra copilului, îţi lansez cea de-a treia provocare: imaginează-ţi o dimineaţă în care te trezeşti odihnit, îţi bei în tihnă cafeaua şi apoi pleci la plimbare. Pe drum, te întâlneşti cu o prietenă care îţi spune: Vai, ce s-a întâmplat cu tine? Pari obosită şi stresată. Ce crezi, începi să te întrebi dacă nu cumva are dreptate? Dacă de fapt tu nu eşti cumva obosită, şi nu-ţi dai seama? Dacă eşti ca majoritatea oamenilor, ce spun alţii referitor la tine îţi va afecta dispoziţia, măcar pe termen scurt.

Imaginează-ţi acum care este impactul acestor cuvinte asupra copilului, care de-abia începe să se definească, şi care se vede mai ales prin ochii celorlalţi. Dacă ceilalţi remarcă doar momentele în care este nervos, furios, obraznic, agitat, supărat, oare ce va crede el despre propria persoană? Oare nu se va considera şi el aşa cum îl descriu ceilalţi?

Dacă am renunţa să considerăm copiii mereu buni sau mereu rai, am putea să îi ajutăm enorm, mutându-ne atenţia de la momentele în care se simt rău la cele în care se simt bine. Oare cum ar fi pentru un copil obişnuit să primească atenţie doar când e nervos sau iritat să audă mai des remarci de tipul: Am văzut ce liniştit te-ai jucat azi cu maşina. Cât de tare te-ai entuziasmat când ai aflat că mergem în parc! Ce încântat ai fost când ceilalţi s-au jucat cu tine! Ce mulţumit ai fost de tine când ai terminat de construit! Ce relaxat te-ai simţit în braţe la bunica! Ce mândru te-ai simţit când ai fost aplaudat!

Uneori, cuvintele mi se par asemeni unor lupe: măresc şi pun accentul doar pe anumite lucruri, pe când pe altele le lasă neobservate. În relaţia ta cu copilul, ceea ce pui sub lupă devine fereastra prin care acesta va vedea realitatea. Ce alegi să pui în evidenţă?

(Sursa foto)

Articol din categoria:Cafeneaua părinților
6 Comments
  1. Excelent articolul! L-am citit cu răsuflarea tăiată.

    Fetița noastră are aproape șase ani, e bilingvă și are un încântător de bogat vocabular de emoții în engleză. Cum vorbește (mult) mai mult în engleză decât în română, vocabularul ei emoțional în limba română e foarte restrâns, deși înțelege absolut tot ceea ce aude în romănă (pe mine, familia din România, cărți, filme, jocuri etc). Dar articolul tău mi-a dat niște idei foarte utile.

    Doar o mențiune însă. Eu folosesc și expresii care descriu emoțiile, nu doar adjective (de exemplu, ”De-abia aștept să urcăm pe scara rulantă!” sau ”Mor de curiozitate să văd tortul pe care l-ați ornat!” etc). Intenția mea e de a-i introduce în vocabularul ei (deocamdată) pasiv cuvinte și expresii pe care le-ar auzi în mod curent de la adulți dacă am trăi în România.

    Cu urări de bine

    • Intr-adevar, expresiile sunt echivalentul emotiilor, ba chiar uneori cuprind nuante pe care doar un cuvant nu il poate surprinde (negru de suparare, imi vine sa ma sui pe pereti, a sorbi din ochi). Orice se refera la emotie este binevenit, evident. Multumesc pentru apreciere, ma simt magulita.

  2. Cristina permalink

    Buna seara,

    Sunt mama unei fetite de 1 an si consider ca dezvoltarea emotionala este [mult] mai importanta decat dezvoltarea cognitiva pentru o viata fericita. Mie insa imi lipseste vocabularul emotiilor si nuantarea la care faceti referire in articol si in consecinta consider ca nu o ajut pe fetita mea atat cat imi doresc. Imi puteti recomanda o carte sau mai multe (in limba romana sau engleza) care sa ma ajute sa imi dezvolt vocabularul emotiilor si care sa descrie si diferentele / nuantele dintre diverse emotii (entuziasm vs. bucurie etc)?

    Va multumesc pentru razele de lumina pe care mi le oferiti prin articolele pe care le publicati.

    Cristina

Trackbacks & Pingbacks

  1. Linkurile zilei. Lecturi de citit (marti) - Dan PopaDan Popa
  2. Diferente fundamentale intre emotiile negative si cele pozitive
  3. Tu ce faci când copilul tău e nervos? | Psiholog pentru copii

Leave a Reply

Note: XHTML is allowed. Your email address will never be published.