Skip to content

Așteptările pozitive, un mod de viață

by Raluca Mosora on 21 September, 2014

6495137909_cd9e20a889_zSuntem mereu avertizaţi că nu e bine să-i spunem copilului propoziţii de tip Nu: nu-i bine, nu-i voie, nu e frumos, nu face asta. Şi totuşi, de cele mai multe ori ne trezim că, fără să vrem, ne fixăm aproape obsesiv pe propoziţii de tip Nu. Este ca un reflex condiţionat pe care ni-l formăm începând cu momenul în care copilul devine activ: nu atinge, nu fugi, nu scuipa, nu ţipa, nu nu nu! Oare de ce facem asta şi mai ales, cum putem să schimbăm acest obicei negativ?

Când formulâm des propoziții de tipul nu, practic ne concentrăm atenția doar la aspectele neplăcute: la nereguli, probleme, lucruri care nu ne plac, ne dezamăgesc sau ne enervează. Propozițiile de tip Nu, repetate de zeci de ori pe zi, reflectă un stil de viață bazat pe critică, nemulțumire și căutare de probleme. Oare când și cum am îmbrățișat acest mod de a vedea lucrurile? O fi vina sistemului în care am crescut? Oare suntem prea îngrijoraţi sau stresați? Oare aşa am fost învăţaţi? evident, fiecare are motivele lui pentru care face asta. Eu m-am gândit la câteva posibilităţi, şi urmează ca tu să îţi dai singur seama care ţi se potrivesc.

De ce suntem concentrați doar pe probleme?

  • Rezultatul evoluţiei. Noi, oamenii (şi probabil majoritatea animalelor), suntem predispuşi să vedem în primul rând lucrurile rele, pentru că ele reprezintă potenţiale pericole. De-a lungul evoluţiei ne-a fost foarte folositor să observăm imediat dacă apare vreo problemă. Strămoşii noştri prea relaxaţi, care nu au văzut peste tot semnale de alarmă, au avut şanse mai mici să îşi transmită genele mai departe. Aşadar, strămoşii noştri hiper-vigilenți şi orientaţi spre depistarea problemelor ne-au transmis şi nouă tendinţa de a ne alarma imediat ce apare o neregulă.
  • Încrederea în puterea pedepselor. Fie din propria experienţă, fie din povestirile celorlalţi, am ajuns să credem că pedepsele sunt mai eficiente decât recompensele, în sensul că produc mai repede schimbările dorite. Momentele în care am fost aspru pedepsiţi ne-au rămas vii în minte, şi credem că ne-au fost învăţătură de minte. Prin contrast, cele în care am fost încurajaţi sau apreciaţi sunt mai estompate sau chiar le-am uitat. Suntem astfel convinși că interzicând, ameninţând sau criticând îl vom ajuta pe copil să îşi dea seama mai repede ce a greşit şi îl vom determina să nu mai repete greșelile în viitor.
  • Ignorarea lucrurilor pozitive. De cele mai multe ori tindem să subestimăm progresele şi micile reuşite ale copilului, ca şi cum sunt de la sine înţelese. Credem că schimbările în bine se fac fără efort, şi din această cauză nu le acordăm o prea mare importanţă. E ca şi cum acestea, chiar dacă există, rămân într-un con de umbră.
  • Nu suntem disponibili pentru copii. Când suntem prea preocupaţi de problemele zilnice nu mai putem să le acordăm copiilor timpul şi atenţia de care au nevoie. Aşadar, nu ne rămâne energie decât ca să ne asigurăm că micuţii sunt cât de cât în siguranţă şi că nu intră în necazuri. În această situaţie rolul nostru de părinte se reduce la a fi un fel de gardian pentru copii, care intră în funcţiune doar când apar nereguli. Când suntem indisponibili pentru copii, singurele cuvinte pe care le adresam de fapt copilului sunt propoziţiile de tip Nu.

Ce crezi, funcționează acest fel de a vedea lucrurile? Îl fac pe copil să stea departe de probleme? Îl educă? Răspunsul este (evident) nu. Dimpotrivă!

În cel mai bun caz, copiii care aud mereu proprozitii de tip Nu îşi dezvoltă o „surditate psihică”, ignorându-l pur şi simplu pe cel care le spune în continuu (uneori o fac atât de bine încât părinţii se tem că micuţii chiar au surzit). În cel mai rău caz, repetarea obsesivă a acestora lovesc în stima de sine a copilului, făcându-l să se simtă ruşinat, criticat sau fără valoare. Şi mai rău, copiii ai căror părinţi le acordă atenţie doar când greşesc fac şi mai multe lucruri negative, evident, ca să obţină atenţia dorită.

Şi atunci, care este soluţia? Cum să scăpăm de acest obicei dăunător? Soluția există, și este simplă. Ea constă în înlocuirea acestuia cu un mod de viață bazat pe așteptări pozitive.

Acest mod de viață are ca punct de pornire o schimbare de perspectivă: în loc să te concentrezi pe ce anume Nu vrei să facă copilul, concentrează-te pe ce anume vrei să facă! În loc să îi acorzi atenţie când greşeşte, acordă-i atenţie când reuşeşte (sau măcar se străduiește)! Şi mai ales, în loc să îi spui ce te nemulţumeşte, spune-i ce aştepţi de la el! 

Pentru a face acest schimb de perspectivă, trebuie să parcurgi câțiva pași:

1. Învață să interpretezi corect comportamentele negative. În primul rând, trebuie să înveți să interpretezi corect motivele care stau la baza comportamentelor negative. De cele mai multe ori considerăm că un copil face ceva rău special ca să ne enerveze, să se răzbune sau din încăpățânare. Îi considerăm pe copii persoane rele sau măcar cu intenții rele. Dacă privim lucrurile din această perspectivă, considerăm că este justificat să îi pedepsim, umilim, amenințăm. Îți propun un alt fel de a privi comportamentele negative ale copilului: ele sunt cel mai eficient mod de a obține ceva. Copilul nu face lucrurile negative din răutate, ci pentru că este singurul mod pe care îl cunoaște de a obține ceva. Când spun a obține mă refer la sensul cel mai larg: a obține dragoste, apreciere, atenție, lucruri, prezența anumitor persoane, stimă de sine, etc. Cât timp aceste comportamente îl ajută să obțină ce are nevoie, el va continua să le facă. Asadar, în loc să gândești copilul e rău și vrea să își bată joc de mine, poți gândi: acest copil vrea ceva și nu știe să ceară decât într-un mod negativ. E de datoria mea să îmi dau seama ce anume vrea să obțină când face ceva rău, și să îl ajut să obțină acel lucru altfel. 

2. Învață să formulezi aşteptări pozitive. În loc să îți concentrezi atenția la ce te nemulţumeşte, gândeşte-te ce anume vrei să facă copilul tău. Formulează cereri explicite, simple şi clare. Asta înseamnă să înlocuiești propozițiile de tip Nu… cu propoziții de tip Vreau să… De exemplu:

  • În loc de Nu alerga spune Vreau să mergi încet/liniştit sau Vreau să stai pe scăunel.
  • În loc de Nu lovi spune Vreau să împarţi jucăriile/ Vreau să ceri ajutorul când cineva râde de tine/Vreau să îţi ţii mâinile lângă corp (în funcţie de motivul pentru care loveşte)
  • În loc de Nu ţipa spune Vreau să vorbeşti în şoaptă/Vreau să îmi spui clam ce doreşti

3. Observă şi arată-i explicit copilului când eşti mulţumit de el. În loc să vorbești când ești nemulțumit și să taci când ești mulțumit fă exact invers: vorbește (apreciază) când face ceva ce te mulțumește și ignoră aspectele neplăcute. Ajută-l pe copil să își dea seama că ai observat încercarea lui de a se schimba. Arată-i că eforturile lui nu sunt zadarnice. Fă-l să se simtă susținut în încercarea lui de a depăși problemele. Acordă-i atenția și timpul tău mai ales în momentele în care se poartă așa cum îți dorești. Astfel, el va fi motivat sa persiste in schimbare. În plus, nu uita (adică adu-ţi aminte) că de cele mai multe ori copiii se poartă negativ tocmai pentru a obţine atenţia ta. Dacă observă că eşti foarte atent la ei când fac un lucru bun, vor fi cu atât mai dornici să îl facă.

4. Ignoră aspectele neplăcute. În afară momentelor cu adevărat periculoase, în care este justificat să spui Nu şi să îi acorzi atenţie copilului, cel mai benefic este să ignori comportamentele negative. Această ignorare merge mână în mână cu observarea momentelor (oricât de scurte) în care copilul se comportă aşa cum îţi doreşti. Spre exemplu, dacă un copil nu stă niciodată la măsuţă, în loc să îi faci mereu observaţie când se ridică, poţi ignora aceste momente şi în schimb să îl apreciezi când stă liniştit (observ că te străduieşti să stai liniştit).

Toate aceste patru lucruri sunt în esența lor simple. Ca să funcționeze și să se transforme într-un mod de viață este necesar un singur lucru: să le exersezi. Exersează formularea așteptărilor pozitive nu numai cu copilul, ci și cu cei din jur. Observă-te de câte ori spui propoziții de tip Nu, de câte ori critici, de câte ori consideri câ micuțul este rău și încăpățânat. Și, cu efort mai întâi, încearcă să schimbi aceste obiceiuri. Nu va fi ușor, mai ales la început. Însă cred că merită. Știi de ce sunt convinsă că merită? Evident, nu ca să nu mai fii stresat. Nu ca să nu-ţi mai răceşti gura degeaba. Nu ca să nu îi scazi stima de sine. Merită să faci asta pentru a face loc în viața ta unor lucruri pozitive: ca să te simți mai eficient, mai liniștit, mai ascultat. Și ca să îți îmbunătățești comunicarea cu copilul tău.

Până la următoarea noastră întâlnire, vreau să te felicit în avans. Cum pentru ce? Pentru momentele în care te-ai străduit să pui în practică cele aflate azi. Chiar mă aștept să aplici măcar ceva din tot ce citești, și am încredere că chiar o vei face!

(Sursa foto)

Articol din categoria:Cafeneaua părinților
2 Comments
  1. Am zambit pe final.
    Astazi am insotit copiii din clasa fetitei mele in excursia cu scoala. Si de o mie de ori mi-am fortat creierul sa produca ‘Te rog sa mergi frumos’ (vs ‘Nu fugi prin padure!’) desi mi-a stat inima in loc de tot atatea ori cand copiii se alergau cu crengi si bete in mana, iar eu vedem dezastrul ce putea sa se produca. (Nu sunt obisnuita sa dau ‘staturi’ de genul acesta pentru ca am norocul sa am o fetita foarte precauta care deja vrea sa mearga la aproape sase ani singura la scoala. Ha-ha!)

    Ca o coincidenta, momentan citesc o carte foarte interesanta care, in sfarsit, se adreseaza si parintilor cu disponibilitate afectiva fara margini, care inteleg ca, intr-adevar, culegem ceea ce semanam. http://www.alfiekohn.org/up/ Merita frunzarita macar.

Trackbacks & Pingbacks

  1. Cum scapam de etichetele negative?

Leave a Reply

Note: XHTML is allowed. Your email address will never be published.