Trucuri împotriva plictiselii
În sfârşit a venit vacanţa! Prilej de joacă nesfârșită pentru unii copii, dar și de ceasuri umbrite de plictiseală pentru cei mai puţin norocoşi. Dacă presimţi că micuţul tău se va lupta cu plictiseala în această vacanță, iată câteva trucuri care îl vor ajuta să înlocuiască plictiseala cu cheful de viață.
În mod normal, ca şi părinţi, avem la îndemână o grămadă de metode prin care alungăm plictiseala copiilor noştri: desene animate, o plimbare în parc, mersul la locurile de joacă, etc. Iată de ce subiectul acestui articol poate părea plictisitor. Însă mai există o categorie de părinţi care ştiu că plictiseala poate fi una din cele mai mari poveri din viaţa copilului. Părinţi care îi aud pe copii cum se plâng la fiecare zece minute că s-au plictisit, care au adunat fără efect jucării care alungă plictiseală, şi care îşi văd copiii mereu apatici şi totuşi agitaţi.
Deşi cu toţii trăim plictiseala în acelaşi fel, totuşi există mai multe feluri de plictiseală. Fiecare ascunde în spatele ei nevoi diferite ale copilului, şi de aceea trucurile pentru a le alunga sunt diferite. În funcţie de intensitatea şi durata ei, putem vorbi despre următoarele tipuri de plictiseală:
1. Plictiseala situaţională
Apare în contextele neinteresante, sărace în stimuli: când stăm într-o sală de aşteptate, când urmărim o prelegere neinteresantă, când facem o activitate monotonă, etc. Această formă de plictiseală este cea mai uşoară, pentru că se evaporă când ieşim din situaţia plictisitoare. Pentru combaterea ei, este suficient să îi oferim copilului ce are nevoie: ceva interesant de făcut. Probabil că majoritatea copiilor de azi îşi alungă acest tip de plictiseală jucându-se pe telefon sau pe tabletă, însă mai sunt şi alte modalităţi de a o face: prin jocuri de imaginaţie, începerea unei discuţii interesante, activităţi de captare a atenţiei, etc.
2. Plictiseala zilnică
Apare când copilul se confruntă în fiecare zi cu o situaţie plictisitoare. Este cazul acelor copii care trebuie să stea singuri în casă până vin părinţii de la serviciu, a celor care îşi petrec vacanţa în locuri sau cu persoane neinteresante, etc. În acest caz, activităţile rapide de alungat plictiseala nu mai sunt atât de eficiente, pentru că, repetându-se, şi ele la rândul lor devin plictisitoare. Dacă ştii că micuţul tău are de îndurat plictiseala zilnic, trebuie să îl ajuţi să o depăşească. Mai întâi, să conştientizăm mai bine ce nevoi are copilul tău în astfel de momente, şi apoi să vedem cum i le poţi indeplni.
- Nevoia de a învăţa lucruri noi şi de a se implica în proiecte interesante.
- Nevoia de de stimuli noi și de a face lucruri diferite
- Nevoia imperioasă de a se juca cu copiii de vârsta lui
- Nevoia de a-şi consuma energia şi de a fi activ
Când una sau mai multe din aceste nevoi nu este împlinită, este foarte posibil ca micuţul să se plictisească. Gândeşte-te mai întâi la cât mai multe activităţi prin care să îi asiguri aceste nevoi. După ce ai făcut listă în minte, ai aici câteva trucuri care te vor ajuta să le pui în aplicare.
- Dă-i ocazia să se implice într-un proiect nou. Una din nevoile de bază ale copilului este de a învăţa lucruri noi şi de a-şi exersa capacităţile. Perioadele plictisitoare sunt de fapt ocazii de a dobândi noi deprinderi: a cânta la un instrument, a învăţa un sport, o limbă străină, etc. Dacă îi trezeşti interesul şi implicarea, poţi fructifica timpul în favoarea lui. Secretul este ca el să nu se simtă obligat să le facă, ci să izvorască din propriul interes. Astfel, nu îi oferi recompense materiale pentru aceste activităţi, nu îl constrânge în nici un fel să le continue dacă nu vrea, şi apreciază-i fiecare progres. Plăcerea de a învăţa şi dorinţa de a se perfecţiona ar trebui să fie suficiente pentru că el să continue activitatea.
- Nu lungi prea mult activităţile plăcute. Implicarea într-o activitate, oricât ar fi de plăcută, urmează traiectoria unui munte: la început implicarea în activitate creşte, există un moment de interes maxim, după care implicarea scade tot mai mult. De multe ori îl lăsăm pe copil să facă un lucru până se plictiseşte de tot de el, însă în acest fel diminuăm cu mult puterea de atracţie a respectivului lucru. Cel mai bine este să oprim o activitate plăcută la puţin timp după momentul de vârf, astfel încât copilul de-abia să aştepte să o reia mai târziu.
- Pregăteşte-i activităţi noi. Copiii au nevoie de rutine în viaţa lor, şi acestea le prind bine, însă activităţile noi sunt cele care adaugă sare şi piper vieţii. Pregăteşte-i copilului în fiecare zi măcar jumătate de oră de activităţi noi şi plăcute. Pentru asta, fă o listă cu minim 7 lucruri mărunte care îi plac, şi programează-i câte una-două în fiecare zi. Secretul este să nu le repeţi prea des, pentru că îşi vor pierde din puterea de seducţie.
- Lasă-l să aştepte puţin momentele plăcute. O mare parte din plăcerea unei activităţi este dată de anticiparea ei. Cu cât copilul visează mai mult la un lucru, cu atât valoarea lui creşte mai mult. Iată de ce este bine să îi prezinţi copilului de dinainte lucrurile plăcute pe care le va face, astfel încât să devină mai entuziasmat şi să le aprecize la adevărata valoare. De asemenea, uneori interzicerea pe termen scurt a unei activităţi plăcute o poate face mult mai interesantă.
- Pune accent pe micile plăceri de peste zi. Copilul poate învăţa să aprecieze micile bucurii de peste zi, dacă ştii să le pui în valoare. Seara, înainte de culcare, prezintă-i copilului programul zilei următoare cu accent lucrurile plăcute de peste zi: mâncarea bună de la micul dejun, hainele preferate pe care le va îmbrăca, jucăriile cu care se poate juca, jocurile pe care le are la dispoziţie, persoanele cu care se va întâlni, jocurile pe care le va face cu ele, micile răsfăţuri, povestea de seară, etc. Astfel, el va fi nerăbdător să înceapă o nouă zi şi să facă tot ce i-ai spus.
- Ajută-l să se mobilizeze. Plictiseala are nesuferita capacitate de a-l face pe copil incapabil să se mobilizeze pentru inceprea unei activităţi. Chiar dacă copilul ştie că poate face lucruri interesante, totuşi nu se poate hotărî să le înceapă. Iată de ce tu va trebui să îl ajuţi să ia iniţiativa, chiar dacă la început nu prea are chef. Bineînţeles, pofta vine mâncând.
3. Plictiseala cronică
Semănând cu apatia, acest tip de plictiseală este cel mai greu de învins. De obicei copiii care se plictisesc cronic nu au răbdare să termine nici o activitate pentru că spun că se plictisesc, trăiesc de multe ori o senzaţie de gol interior, sunt neliniştiţi şi mereu nemulţumiţi. Chiar şi când fac activităţile preferate spun că se plictisesc. În acest caz, plictiseala poate ascunde în spatele ei o problemă emoţională: fie o dispoziţie depresivă, fie o stare de singurătate şi abandon, fie alte preocupări. Astfel că trucurile de mai sus pot ameliora într-o oarecare măsură problema, însă nu o pot şterge cu totul.
Copiii care trăiesc frecvent acest tip de plictiseală au nevoie în primul rând să îşi depăşească problemele emoţionale. Ei vor trebui să aibă ocazia să şi le exprime, și să le înțeleagă. Trăind de multe ori o stare de singurătate, aceşti copii au nevoie de un partener de joacă constant şi de persoane de încredere lângă ei. De multe ori tânjesc după mai mult timp alături de familie sau copii de vârsta lor.
Dacă constaţi că micuţul tău suferă de astfel de plictiseală, nu lasa lucrurile să continue aşa. Acest tip de plictiseală îi aduce multă suferinţă şi îi goleşte viaţa de bucurie. Apropie-te de el, petrece mai mult timp cu el, găsiţi activităţi comune, ajută-l să îşi exprime îngrijorările. La o adică, apelează la un psiholog care să-l ajute să depăşească acest impas.
Înainte să te plictisesc cu mai multe detalii îmi iau rapid rămas bun şi îţi doresc o zi plină de chef de viaţă!
(Sursa foto)
Trackbacks & Pingbacks