Warning: call_user_func_array() expects parameter 1 to be a valid callback, class 'AGPressGraph\manipulator' does not have a method 'httpsCanonicalURL' in /home/psiholo2/public_html/wp-includes/class-wp-hook.php on line 286
Skip to content

Din lumea copiilor: În așteptarea marelui vapor

by Raluca Mosora on 1 May, 2014

1144193031_8168bb97ec_zSuntem în mijlocul anului şcolar şi în mijlocul zilei, şi totuşi, în grupa mijlocie, un băiat plânge de dorul mamei lui. Timpul până la sosirea ei îi pare micuţului o eternitate, aşa că îi propun să confecţionăm o felicitare pentru mama, prin care să îi arate cât îi este de dor de ea. Cu mâna tremurândă, băiatul desenează un cerc firav cu două picioare, doi ochi mari şi guriţa dreaptă. Asta este mama, spune el, şi îi dau lacrimile iar. Stă şi se gândeşte, şi apoi, în cealaltă parte a foii se desenează şi pe el: mic, tremurat, cu 2 ochi mari şi fără mâini. Se uită la desen şi începe iar să plângă: nu e bine, spune. Nu am făcut deloc bine. Îl întreb ce anume nu e bine, şi, după ce se uită, zice: nu e bine că mama nu are mâini şi păr, şi nici copilul nu are. După multe încurajări, se înduplecă şi adaugă elementele lipsă, dar tot nu este mulţumit de desen.

Luăm o nouă foaie, un nou început, o nouă şansă să facem bine. Apar iar cele două personaje, la fel de sumar schiţate, însă de data asta copilul nu se opreşte aici: continuă să deseneze multe fețe, doar cu ochi şi cu picioare ataşate. Pe măsură ce le face, corpul i se relaxează şi apare un început de zâmbet în colţul gurii. După ce foaia e plină ochi, se opreşte. Întreb cine sunt acei oameni, şi el spune: nu sunt nimeni. În fața acestui răspuns neașteptat, mă asigur că am înţeles bine: deci cine e pe foaia asta? întreb. Îmi răspunde, sigur pe el: doar eu şi mama. Şi aici? întreb eu, arătând vag către ceilalţi: pe ei i-am pus doar aşa, să nu se vadă….. şi se opreşte. Ce? întreb, neputând să îmi înfrâng curiozitatea. Ce să nu se vadă?

Copilul ezită, şi apoi spune, extrem de serios: Să nu se vadă cum vapoarele mari le trag pe cele mici. La aşa o afirmaţie criptică e nevoie de detalii, aşa că începem un subtil proces de descoasere: așadar, aflu că există vapoare mari, care trebuie să le tragă pe cele mici, pentru că cele mici se pot pierde, le poate lua valul şi se pot îneca. Ca să nu se înece, vapoarele mici trebuie să se lege de cele mari. De obicei vapoarele sunt legate una de alta, dar uneori cele mari uită să le tragă după ele şi pe cele mici.

Deşi nu vrea să îmi deseneze vapoarele, pentru că nu trebuie să se vadă, îmi zice mai multe despre ele: de fapt sunt doar un vapor mic şi un vapor mare, vaporul mamă. Uneori vaporul mare nu îl lasă pe cel mic să se apropie prea tare, ca să nu se buşească unul de celălalt. Atunci este destul de rău pentru vaporul mic, că îi este frică. Aflu că, deşi i se face frică, vaporul mic nu prea îi spune celui mare despre frica lui, ci doar stă şi aşteaptă ca cel mare să îşi aducă aminte de el.

Crezi că i-ar fi uşor atunci vaporului mic să îl roage pe cel mare să vină mai aproape? întreb. Băiatul se gândeşte şi apoi i se luminează faţa: nu ar fi greu. Şi cum i-ar zice? Te rog să stai mai aproape de mine că îmi e frică, zice, cu naturaleţe. Ce zici, îi spunem vaporului mic să facă aşa de acum încolo? Băiatul e de acord: se apleacă spre foaia de hârtie, unde sunt ascunse cele două vapoare, şi zice: de acum încolo când îţi e frică spune-i vaporului mare să vină mai aproape. Şi dacă vaporul mare zice nu, pentru că nu vrea să se ciocnească de cel mic? iscodesc eu mai departe. Soluţia vine mai uşor decât m-aş fi aşteptat: păi atunci cel mic stă şi aşteaptă.

Şi frica? întreb. Ce va face cu frica? Se pare că am atins un punct nevralgic, pentru că se întristează brusc: păi ar fi vrut să cheme pe altcineva să stea cu el când îi e frică, dar nu vine nimeni. Ar fi vrut să cheme un scuter, dar scuterul a plecat. Aşa aflu că, pe vremuri, era şi un scuter printre ele, şi vaporului mic nu îi era niciodată frică. De când scuterul a plecat, a apărut şi frica. De fapt scuterul mai vine uneori pe la vaporul mic, dar nu aşa de des, completează el.

Așadar, ce să îi zicem vaporului mic să facă atunci când îi este frică și vaporul mare nu poate veni? Păi îî zicem să se gândească la scuter, şi o să îi treacă frica, mă sfătuiește el.

Dacă vapoarele nu pot fi desenate, scuterul poate fi: băiatul îl așează pe foaie chiar lângă el, mare şi apăsat. După ce termină de desenat, împătureşte felicitarea, mulţumit. Pe foaia de hârtie, vaporul mic nu mai aşteaptă singur venirea vaporului mare: scuterul, personajul lui drag, a venit din nou lângă el, şi simpla amintire a lui îi face așteptarea mai ușoară.

Notă: deși este autentică, povestioara relatată de acest băiat a fost modificată ușor pentru a proteja identitatea acestuia. Lucru care nu ne împiedică să facem fel de fel de interpretări asupra nevoilor și a felului în care se simte, nu-i așa? 

(Sursa foto)

Articol din categoria:Prinți, Zâne și Bau Bau
3 Comments
  1. Mi-au dat lacrimile. Cata frica, suferinta si speranta intr-un sufletel atat de mic! Sper din tot sufletul ca ati vorbit cu parintii copilului sau ca macar le-ati dat sa citeasca articolul.

  2. anca permalink

    da, si mie mi-au dat lacrimile.
    dar ce facem cand un copil (baiat) de 6 ani nu se mai simte bine la gradi? cand si profesoara nu il intelege si parca mai rau il intarata si ii face? simplu, ar zice unii : luam copilul si il mutam la alta clasa. dar, el, saracul a avut in FIECARE an alta profesoara, de 4 ani incoace. deci, nu cred ca e o solutie. dar TIPA prin toti porii ca nu mai vrea acolo. clasa nu il ajuta, profesoara nu il ajuta, din contra, l-au marginalizat l-au certat, l-au criticat….etc. si el are rabufniri, suparari, frustrari, fuge din clasa, plange, da ii copii si in profesoare….

Leave a Reply

Note: XHTML is allowed. Your email address will never be published.