Skip to content

Mămici informate, mămici mai fericite

by Raluca Mosora on 25 aprilie, 2014

happy momsLa iniţiativa Happy Moms, am avut o întâlnire cu mămicile dornice să cunoască cât mai multe informaţii despre psihologia copilului. Cu o viteză ameţitoare, discuţia s-a învârtit în jurul preocupărilor fierbinţi ale mamelor: intrarea în colectiv, prieteniile, agresivitatea, pedepsele şi recompensele, pentru ca apoi să ajungă în punctul de maxim interes (şi preocupare): libertate totală sau disciplină?

Ocazie cu care mi-am dat seama (încă o dată) cât de greu este să fii mamă în zilele noastre. În primul rând, informaţiile de astăzi sunt mult mai numeroase şi mai contradictorii: pentru orice acţiune a mamei există o tabără pro şi una contra: spre exemplu, hrănirea copilului este o întreagă bătaie de cap: să îi dai carne, şi dacă da, de care să fie? Să îi dai lapte de vacă sau nu? Să îi dai dulciuri sau nu? Pentru fiecare opţiune există susţinători dedicaţi dar şi critici înfocaţi. Indiferent ce tabără aleg, mămicile trăiesc cu îndoiala că poate nu este cea potrivită. Şi în cazul parentingului, informaţiile sunt încâlcite şi contradictorii: foarte multe aparţin psihologiei populare şi sunt depăşite (ca să nu spun toxice). Însă ele încă mai circulă ca adevăruri printre mămici, pentru că şi-au păstrat puterea de seducţie. În acest amalgam de informaţii vechi şi noi, adevărate şi false, mămicile se rătăcesc şi se întreabă care este calea cea mai bună de creştere a copiilor.

Apoi, faţă de generaţiile trecute, mămicile de azi se simt mult mai vinovate. Se întreabă permanent dacă sunt pe calea cea bună sau greşesc undeva, într-un mod fundamental, fără să îşi dea seama. Orice greşeală a copilului este interpretată ca un semn că ele ca părinţi fac ceva greșit. Cred că o parte din vina pentru aceste sentimente acute de vinovăţie aparţine tot psihologiei populare, care operează cu un mod greşit de gândire: se consideră că orice greşeală de acum a mamei va avea repercursiuni pe termen lung asupra copilului. Astfel, se spune că dacă, de exemplu, mamele dorm în pat cu copiii de 1 an, aceştia vor rămâne dependenţi de ele tot restul vieţii. Dacă îl recompensează o dată aceștia devin automat răsfăţați. Dacă îl pedepsesc pentru o faptă rea acestuia i se va dărâma definitiv stima de sine. În faţa acestei responsabilităţi imense, nu e de mirare că mamele încearcă să se poarte cât mai prudent cu copiii, de teama ca aceştia să nu rămână marcați tot restul vieţii.

În faţa acestor provocări, mamele nu sunt însă lipsite de apărare. Ele au devenit active, căutând mai multe informaţii, se unesc în grupuri în care dezbat teme fierbinţi, îşi dau sfaturi şi îşi împart experienţa de viaţă. Cunoscând importanţa informaţiilor corecte, iată la ce concluzii am ajuns:

  • În orice domeniu, e bine ca mamele să caute informaţii din surse cât mai de încredere, și să nu ia nimic de bun până nu îl trec printr-un filtru critic.
  • În ceea ce priveşte creşterea copilului, e bine ca mamele să se informeze despre specificul etapei de vârstă prin care trece copilul lor. Nevoile copilului sunt diferite cu fiecare etapă, şi mamele trebuie să le cunoască, pentru a se adapta acestora. Nu există un comportament bun sau rău, ci doar unul adecvat sau nu nevoilor copilului. Acelaşi comportament din partea mamei este binevenit la o vârstă şi total nepotrivit la alta (grija şi atenţia totală sunt perfecte pentru copilul de 3 ani, dar nu şi pentru cel de 8, de exemplu). Iată de ce, în loc să ne gândim la soluţii general valabile pentru părinţi e mai bine să ne gândim la soluţiile cele mai potrivite pentru vârsta lui.
  • Să recunoaştem importanţa limitelor în educarea copilului. Aşa cum am mai spus de o mie de ori, copilul are nevoie de limite. Începând cu 3 ani, el are nevoie să i se arate ce e bine şi ce e rău, să fie îndrumat spre o anumită direcţie, să ştie că lumea e guvernată de reguli logice. Acestea sunt nevoi fundamentale ale lui, pe care noi, părinţii, suntem datori să le ascultăm. A nu răspunde acestor nevoi este ca şi cum am abdica din rolul de persoane care se ocupă de educaţia şi umanizarea copilului.
  • Oricât de seducătoare este ideea unei libertăţi totale a copilului, aceasta creează monştri pe termen lung. Am văzut prea mulţi copii care, pentru că au fost lăsaţi “liberi”, nu au reuşit niciodată să îşi formeze achiziţiile de bază (ca să îţi educi atenţia, de exemplu, e necesar să îl „forţezi” pe copil să renunţe la libertatea lui de a alerga în voie şi să îl ţii la măsuţă mai mult timp). Am văzut destui copii excluşi din grup tocmai pentru că, “liberi” fiind, nu au învăţat să îşi inhibe impulsurile agresive. Am văzut prea mulţi adolescenţi care se simt părăsiţi emoţional de către părinţi (puteam să mă pun şi în cap că părinţilor tot nu le pasă. Clar că nu-i interesa persoana mea, din moment ce puteam face orice şi ei nu ziceau nimic). Şi mai ales, am văzut prea mulţi adulţi care au o meserie pe care o detestă şi care regretă că nu au avut pe cineva care să îi ţină pe calea cea bună când erau prea imaturi ca să o facă singuri.
  • Un copil cu adevărat liber nu este un copil fără limite. Limitele sunt menite să se asigure că libertatea copilului nu este dăunătoare pentru el sau pentru ceilalţi. Însă, în interiorul acestor limite, copilul trebuie încurajat să fie liber: să experimenteze lumea, să fie tratat cu respect, să îi fie luate în serios nevoile şi dorinţele.

Aşadar, mămici, daţi curs nevoii voastre şi continuaţi să căutaţi informaţii ştiinţifice, benefice, adevărate. Pentru că un părinte bine informat… are copii mai fericiţi 🙂

(Sursa Foto)

Articol din categoria:Cafeneaua părinților

Leave a Reply

Note: XHTML is allowed. Your email address will never be published.