Warning: call_user_func_array() expects parameter 1 to be a valid callback, class 'AGPressGraph\manipulator' does not have a method 'httpsCanonicalURL' in /home/psiholo2/public_html/wp-includes/class-wp-hook.php on line 286
Skip to content

Ce să facem când bunicii ne sabotează?

by Raluca Mosora on 14 December, 2013

bunicii rasfata nepotiiSe dă urmatarea situaţie: copilul tău este la vârsta la care testează limitele şi încerci din greu să îl disciplinezi. Când eşti doar tu cu el reuşeşti cât de cât, însă când e cu bunicii se schimbă radical: devine obraznic, răsfăţat, le vorbeşte foarte urât şi uneori îi şi loveşte. Bunicii acceptă cu stoicism situaţia şi nu zic nimic. Mai mult, îl răsfaţă, îi ţin partea când îl pedepseşti, sunt complici la năzbâtiile lui. Indirect, îţi sabotează toată străduinţele tale de a-l educa. Dacă scenariul îţi este familiar, poate simţi frustrare şi neputinţă când te gândeşti la influenţa lor. Contrar aparenţelor, acesta nu este un articol de acuzare a bunicilor. Este un articol în care încercăm să îi înţelegem.

Fără îndoială că bunicii sunt conduşi doar de intenţii bune. Majoritatea s-au descurcat bine în rolul de părinţi, şi poate chiar au fost severi. Şi atunci de ce, din poziţie de bunici, devin brusc extrem de permisivi cu nepoţii? Iată întrebarea la care va trebui să răspundem mai întâi, în demersul nostru de a schimba ceva.

De ce sunt unii bunici prea permisivi cu nepoţii?

Evident, fiecare bunic prea permisiv are propriile motive pentru care face acest lucru. Eu îţi voi prezenta câteva dintre ele, urmând ca tu să alegi care crezi că se potrivesc cel mai bine.

  • Rolul de bunic. Fiecare rol social conţine anumite prescripţii şi aşteptări, transmise direct sau indirect. Aşa cum rolul de mamă este asociat cu îngrijirea şi cel de tată cu autoritatea, rolul de bunic presupune blândeţe şi toleranţă. Stereotipul bunicii de zahăr este foarte prezent în mintea şi inima multora, mai ales a celor care chiar au avut parte de aşa ceva. Aşadar, mulţi încearcă doar să se conformeze acestui rol şi fac tot posibilul să se încadreze în el, chiar dacă nu le-ar veni în mod natural să se poarte aşa.
  • Frica de singurătate. Teoretic ştim că îmbătrânirea aduce după sine sentimente de neputinţă şi inutilitate, însă nu prea ne vine să le luăm în serios, când suntem în putere. Dar hai să ne punem puţin în locul bunicului (sau bunicii): de la omul în putere şi activ, bunicul devine un personaj auxiliar, care deseori nu îşi mai găseşte locul în viaţa copiilor. El nu este întotdeauna respectat ci mai degrabă tinde să fie exclus, mai ales dacă este considerat o povară. Dacă reuşeşti să înţelegi frica de a fi inutil cuplată cu frica de singurătate care apare odată cu îmbătrânirea, poate vei înţelege mai uşor de ce bunicul face orice ca să intre în graţiile nepoţilor şi să fie acceptat în familie.
  • Neîncrederea în părinţi. Scenariul opus este când bunicii cred că ei ştiu cel mai bine cum se creşte un copil şi îi văd pe părinţi tot ca pe nişte copii neştiutori. Simţind că nu li se acordă destul credit şi că sunt subminaţi, părinţii reacţionează negativ şi deseori începe o luptă de putere între ei şi bunici. Ca să câştige această luptă bunicii fac coaliţie cu copiii, răsfățându-i ca să le atragă simpatia şi să îi aibă de partea lor. Acest scenariu este cel mai nefericit pentru toată lumea: copiiilor li se ia şansa de a accepta limitele, părinţii sunt frustraţi şi bunicii suferă de pe urma conflictelor cu proprii copii.
  • Supra-responsabilizare. Fie că vor sau nu, mulţi bunici au normă întreagă în creşterea nepoţilor. Din cauză că părinţii sunt ocupaţi şi muncesc mult, bunicii sunt cei care le iau locul şi aproape că îi înlocuiesc. Educarea unui copil presupune efort susţinut, răbdare, consecvenţă, şi uneori bunicii pur şi simplu au obosit şi nu mai pot face asta. De aceea ei apelează la soluţii mai facile: îi lasă pe copii să facă ce vor, le fac din prima orice poftă ca să nu plângă, îi lăsă în faţa televizorului ore în şir. În acest caz, ei nu se opun educării copiilor, însă pur şi simplu nu pot să o facă aşa cum trebuie.
  • Vinovăţie. Pentru că regretă că au fost părinţi prea severi sau neimplicaţi, mulţi bunici încearcă să repare această situaţie cu nepoţii. Pentru ei, nepoţii sunt ca o a doua şansă de a-şi repara imaginea de părinte. Ei adoptă o strategie inversă decât atunci când erau părinţi, fiind de data asta excesiv de blânzi şi apropiaţi de copii. Aceasta vinovăţie stă la baza lipsei de iniţiativă când nepoţii îi umilesc.
  • Lipsă de sprijin. Copiii preiau atitudinea părinţilor faţă de aumite persoane şi o manifestă exagerat. Poate că reacţia copilului faţă de bunic este doar varianta amplificată a relaţiei tale cu bunicul. Dacă şi tu îl repezi sau umileşti pe bunic, poate că şi copilul tău va face acelaşi lucru. În acest caz, bunicii nu contribuie la această situaţie, ci doar sunt victimele agresiunilor copilului, şi nu ştiu la cine să apeleze ca să îi scoată din această situaţie.

Ce este de făcut?

Indiferent de cauzele care îi fac pe bunici să îţi saboteze planurile de a-ţi educa copiii, stă în puterea ta să îmbunătăţeşti situaţia. Regula de aur este să ştii că bunicii sunt întotdeauna bine intenţionaţi! Chit că vor să te ajute, chit că îi ţin partea nepoţelului, ei fac ce consideră mai potrivit pentru tine sau copil. E de datoria ta să le arăţi ce anume îţi doreşti de la ei şi să ghidezi buna lor intenţie în direcţia dorită de tine. Iată câteva soluţii:

  • Informează-i. Felul de a ne creşte copiii s-a schimbat radical în timp şi e clar că bunicii nu ţin pasul cu noutăţile. Aşadar fii tu cel care le spune cum vrei să îţi creşti copilul şi ce fel de părinte vrei să fii. Informează-i pentru ce stil de viaţă îl pregăteşti, ce valori şi ce trăsături de caracter vrei să îi formezi copilului. De exemplu, dacă bunicul îi cumpără pe loc tot ce îşi doreşte, vorbeşte-i despre importanţa cumpătării într-o lume plină de tentaţii. Dacă exagerează cu dulciurile spune-i despre riscul obezităţii la copii. Dacă simţi că bunicul nu te ia prea în serios apelează la autorităţi, cum ar fi doctorul, care să le explice ce este bine în creşterea copiilor. De multe ori, numai simpla informare a bunicilor face ca problema să dispară.
  • Spune-le ce te aştepţi de la ei. Când suntem nemulţumiţi de bunici tindem să răbdăm până se umple paharul şi apoi să răbufnim. Spunând cuvinte la furie îi rănim pe bunici, care poate nu erau conştienţi de influenţa negativă asupra copilului. În plus, ei se pot simţi furioşi, pentru că buna lor intenţie nu a fost luată în considerare. Aşadar, în loc de reproşuri, spune-le clar ce anume doreşti de la ei. Cere-le lucruri cât mai concrete, ca să ştie ce au de făcut şi să se simtă utili când le vor face. După ce te ajută aşa cum îţi doreşti nu uita să le mulţumeşti, ca să vadă că eforturile lor sunt apreciate.
  • Ajustează-ţi părerea despre influenţa lor. Mulţi părinţi tind să dea vina pe bunici pentru toate greşelile de educaţie ale copiilor şi să supraestimeze rolul lor în educarea copiilor. Adevărul este însă că bunicii au o influenţă destul de mică în creşterea copiilor, care se rezumă la relaţia dintre ei şi nepoţi (asta în cazul în care nu ei îi cresc pe copii). Aşadar dă-ţi seama că părinţii au rolul hotărâtor în educarea copilului, şi asumă-ţi faptul că influenţa ta este mult mai mare decât cea a bunicilor.
  • Apără-i de agresiuni. Mulţi părinţi observă cum copiii lor îi umilesc pe bunici însă nu intervin, crezând că aceştia ştiu cum să îşi gestioneze relaţia cu copiii. Acest lucru nu este adevărat mereu şi de aceea trebuie să pui tu limitele pe care el nu le poate pune. De exemplu îi poţi spune copilului tău: dacă vorbeşti urât cu bunica vei fi pedepsit de mine, chiar dacă ea nu te pedepseşte. Chiar dacă trebuie să intervii în relaţia dintre copil şi bunici, s-ar putea ca ei să fie recunoscători că ai făcut asta.
  • Lasă-i să aibă momentele lor preţioase cu copiii. Mulţi părinţi, de teama că bunicii influenţează negativ copiii, încearcă să îi ţină cât mai departe. Ei devin de-a dreptul intruvizi şi nu îi lasă pe bunici să aibă momentele lor bune cu copiii. Pe cât posibil, lasă-i pe bunici să îşi alinte nepoţii, să aibă micile lor secrete, tabieturi şi activităţi comune. Atâta vreme cât lucrurile pe care le fac împreună nu sunt dăunătoare pentru copii, dă-le voie şi bunicilor să îşi crească nepoţii aşa cum ştiu mai bine.

În încheiere, dă-ţi câteva momente să te uiţi cu luare aminte la bunici: observă-le ridurile, expresia feţei, poziţia corpului, vocea. Încearcă să ţi-i aduci aminte cum erau când erai mic şi să îţi imaginezi cum va fi când nu vor mai fi lângă tine. Ştiu, sună a manipulare emoţională, însă vreau să te fac conştient cât este de importantă prezenţa lor în viaţa ta. Poate că acum te necăjeşte prezenţa lor, însă gândeşte-te că nu îi vei avea mereu lângă tine. Dacă reuşeşti măcar o clipă să îţi dai seama ce mult înseamnă pentru tine, sunt sigură vei face tot ce ţine de tine să-i ajuţi să aibă o bătrâneţe liniştită. Şi să formezi în inima copilului o imagine a bunicilor măcar la fel de bună cum este în inima ta.

 (Sursa foto)

Articol din categoria:Copilul în familia lui
4 Comments
  1. foarte bine structurat articolul si pertinet! felicitari!

  2. L I permalink

    Cred ca cel mai mult ma doare cand socrii isi dau cu parerea ca si cum ar fi mult peste mine si ca ei se pricep la toate iar eu sunt mamica incepatoare. Data trecuta am rabufnit incercand sa ii fac sa inteleaga ca nu e ok daca fac anumite lucruri si n-au inteles nimic din asta. S-au suparat si au zis sa imi cresc eu copilul cum stiu. Vad ca incep sa dea semne ca le-a trecut supararea dar parca vad ca tine prea putin. Trebuie sa discut cu ei. Au impresia ca am eu ceva cu modul in care cumnata sau ei au crescut copii, nu inteleg ca eu am modul propriu in care vreau sa fac lucrurile si ca ei ar trebui sa se bucure de nepot. Cumnata mea e asistenta (la adulti, nu are treaba cu pediatria) si as vrea sa vada in copilul meu nepotul ei, nu un pacient care are picioare strambe, cap bombat, cearcane si mai stiu eu ce.

    • Am vazut ca este o tendinta foarte raspandita a bunicilor de a da directive si de a fi intruzivi. In mod ideal, cel care trebuie sa puna granite in relatia cu socrii ar trebui sa fie sotul, pentru ca este familia lui. Daca din diferite motive sotul nu poate face asta, atunci va revine sarcina neplacuta sa ii aratati soacrei in nenumarate randuri ca dvs sunteti mama si ca le ascultati parerea insa sunteti cea care decide cum sa va cresteti copilul.

Leave a Reply

Note: XHTML is allowed. Your email address will never be published.