Gata cu sfaturile on-line

Dragă părinte aflat în căutarea unui sfat,

Probabil că relaţia ta cu copilul a devenit dificilă şi nu mai ştii încotro să o apuci. Îmi imaginez că ai încercat până acum tot felul de soluţii însă nu au funcţionat, şi simţi că îţi pierzi răbdarea şi speranţa. Îmi dau seama că ai nevoie să fii ascultat, înţeles, consolat şi îndrumat. Însă nu cred că sfaturile pe care mi le ceri au puterea de a te ajuta sau de a-ţi rezolva problema, şi vreau în acest articol să îţi arăt de ce.

De ce nu funcţionează sfaturile?

1. Fiecare situaţie este unică. Sfaturile sunt generale, pe când situaţiile sunt foarte particulare. Problema din prezent a apărut în urma unui şir de evenimente care nu s-au mai repetat exact la fel la nimeni. Tu şi copilul tău sunteţi unici: nu mai există nimeni în lume care să aibă exact aceleaşi trăsături, preferinţe, frici şi calităţi ca voi. Fiecare familiile are propriul specific: propriile reguli, valori, experienţe de viaţă, atmosferă emoţională, dorinţe. Relaţia pe care o are copilul cu voi, părinţii, este de asemenea unică şi irepetabilă. Nici măcar fraţii, care au aceiaşi părinţi şi trăiesc în acelaşi mediu, nu au acelaşi tip de relaţie cu părinţii. Şi atunci, cum ar putea un sfat general să se potrivească situaţiei voastre şi chiar să funcţioneze? Eu cred că până nu cunoaştem cât mai profund particularităţile fiecăruia, nu putem să dăm nici un fel de sfat. Prin cunoaştere nu mă refer doar la obţinerea de informaţii ci şi la observarea directă a copilului şi familiei.

2. Comportamentul nu se schimbă cu un sfat. Să presupunem că îi dăm cuiva un sfat potrivit şi preţios. Totuşi, de cele mai multe ori acesta nu va duce la schimbarea dorită. Asta se întâmplă din cauză că există anumite motive, adesea inconştiente, care ne fac să perseverăm în problemă. Orice problemă, oricât ar fi de gravă, aduce şi beneficii secundare (de exemplu copilul care îi minte pe părinţi şi ia bătaie primeşte totuşi atenţia părinţilor). Până nu ne dăm seama ce beneficii secundare ne aduce problema, nu putem vorbi de schimbare. Sfaturile, când nu sunt însoţite de o analiză detaliată a problemei, nu pot atinge decât nivelul de suprafaţă al acesteia, aşadar nu au putere.

3. Se pot omite părţi importante ale problemei. Fără să vrea, părinţii observă doar anumite probleme sau comportamente ale copilului, iar altele, deşi sunt foarte importante, trec neobservate. De asemenea, de multe ori ei văd problema doar din perspectiva lor, omiţând propria contribuţie la agravarea ei. De exemplu, un părinte poate fi deranjat de faptul că micuţul nu vorbeşte şi îmi cere sfatul în acest sens. Din păcate el omite să spună că mictul nici nu socializează, are stereotipii şi nu este atent (având o tulburare de spectru autist). În acest caz, sfaturile despre dezvoltarea vorbirii devin irelevante, pentru că sunt lucruri mult mai importante de rezolvat mai întâi. Un alt exemplu este când părintele se plânge că micuţul lui nu mai este atent când îi vorbeşte, omiţând să spună că el, părintele, în continuu îl critică şi îl respinge.

4. Sfaturile de-responsabilizează. Când un părinte face un anumit lucru pentru că aşa a fost sfătuit, nu se mai consideră responsabil pentru ce a făcut. E ca şi cum ar spune: nu este vina mea, eu doar am urmat un sfat. Multă lume solicită sfaturi în speranţa că altcineva le va rezolva problema sau măcar că poate fi învinovăţit dacă lucrurile nu ies bine. În realitate însă, fiecare are datoria să cântărească critic sugestiile din jur şi să îşi asume propriile acţiuni. În plus, mulţi părinţi solicită un sfat dar nu sunt pregătiţi să facă cu adevărat ceva. În acest caz ei au o scuză să nu schimbe nimic, spunând: am apelat la sfatul tău dar nu a funcţionat!

5. Sfaturile îl pot priva pe copil de ocazia de a fi cu adevărat ajutat. Să presupunem că un copil se află cu adevărat într-un impas şi părinţii realizează acest lucru. Ei nu apelează însă la psiholog, ci doar solicită un sfat pe internet. Părinţii poate cred că şi-au făcut datoria vorbind cu psihologul, însă în realitate nu este suficient pentru copil. În acest caz, sfaturile îi fac un deserviciu familiei şi copilului, pentru că reprezintă un compromis şi o încercare eşuată de a-l ajuta pe copil.

Acestea fiind spuse, sper că înţelegi de ce nu o să mai răspund solicitărilor de a da sfaturi, nici pe mail şi nici pe acest blog. Efectiv simt că ele nu îşi pot atinge scopul şi deci că nu te pot ajuta cu adevărat.

Dacă simţi nevoia să fii îndrumat, iată câteva alternative:

• Informează-te, alege surse demne de încredere, nu te mulţumi cu fragmente. Cu cât ai informaţii mai preţioase cu atât te vei simţi mai pregătit să faci faţă provocărilor.
• Observă mai atent ce anume din relaţia între tine şi copil întreţine problema. Încearcă să vezi lucrurile din cât mai multe perspective, să te pui în locul celorlalţi şi mai ales să experimentezi noi căi de a depăşi situaţia. Apelează la experienţa din trecut cu copilul, dă-ţi seama ce îl ajută și ce nu. 
• Dacă simţi că problema te depăşeşte cere ajutor de specialitate. Mergi la psiholog, medic sau psihiatru. Dacă eşti într-un impas financiar apelează la serviciile gratuite de psihologie, de exemplu la consilierii şcolari sau la cei de la Protecţia Copilului.

Aşadar, gata cu sfaturile. În locul lor îţi voi oferi informaţii cât mai clare, aplicabile şi validate ştiinţific. Evident, depinde de tine felul în care le vei folosi şi fructifica. Ce spui, e un târg cinstit?

(Sursa foto)