Skip to content

Din lumea copiilor: La doctor

by Raluca Mosora on 15 November, 2013

din lumea copiilor la doctorTăcerea tihnită de afară este întreruptă de un strigăt de fetiţă: zvâculeeee, hai înapoi! Fetiţa stă la geam şi spune impacientată: uite pe aici a plecat zvâcul, printre blocurile astea. Trebuie să îl găsim! Înăuntru, pe masă, un animal de pluș are fermoarul de pe burtă desfăcut. Suntem în toiul unei operaţii pe cord deschis: Inima căţeluşei de pluș s-a rupt în două şi zvâcul a plecat din ea.

Totul a început când căţeluşa Fifi era la grădiniţă. Alături de alte câteva animale învăţau să deseneze. Fetiţa, pe post de educatoare, mi-a şoptit: iar acum eu voi pleca pe furiş din clasă, ca să vedem dacă Fifi îşi dă seama. Bineînţeles, Fifi a observat imediat plecarea educatoarei şi a început să plângă. Ce facem acum? am întrebat. Păi dă-i de mâncare, că poate uită, a spus ea. Îi dau şi o întreb dacă a uitat. Fetiţa spune: nu a uitat, ba chiar plânge şi mai tare. Cred că își amintește și de mama ei, care este plecată. spune. Se mai uită la ea şi zice: ia uite, a adormit. Zâmbeşte încântată că a rezolvat așa de repede problema căţeluşei dar apoi se întunecă la faţă. Spune: Ce ciudat că a adormit, ea niciodată nu adoarme aşa de repede. Hmm, ceva nu este în ordine cu ea. O ducem la doctor!

Decorul se schimbă rapid: animăluţele de pluș devin pacienţii iar ea este doctorul, Fifi este prima pacientă. Fetiţa o consultă şi spune cu un aer plin de compasiune: vai, sărăcuţa, i-au ieşit bubiţe pe corp şi respiră greu. Îi pregăteşte o pastilă dar, imediat după ce i-o dă, spune: Nu cred totuşi că s-a făcut bine, uite că are febră. Îi face o injecţie, care pare să funcţioneze. La nici 20 de secunde spune: totuşi, nu e bine, sărăcuţa. Uite-te la ochii ei, sunt plini de lacrimi. Următorul diagnostic este cel de purici, apoi cel de pojar. De niciunul nu este însă convinsă şi spune că pastilele nu funcţionează. Este tot mai mâhnită şi mai puţin încrezătoare. Aşa că îi reamintesc că ea este cel mai bun doctor şi că ştie cu siguranţă ce are Fifi. Cu voce gravă, spune: ştiu ce are de fapt. Inima ei s-a rupt în bucăţi de când a plecat mama ei şi zvâcul a plecat din ea.

Şi iată-ne pe amândouă pe geam, chemând înapoi zvâcul. Aflăm că el s-a dus să o caute pe mama şi că este deja departe. Decid să îi promitem ceva zvâcului ca să se întoarcă, şi ea spune că dacă se întoarce o să îi cântăm un cântec de leagăn. De asemenea îi spunem zvâcului de ce avem aşa de mare nevoie ca el să se întoarcă. În primul rând, spune fetiţa, Fifi are nevoie de el ca să fie veselă. Apoi, ca să se poată juca cu ceilalţi copii. După câteva momente vine şi al treilea motiv: ca să aibă timp doctorul să îi vindece şi pe alţi pacienţi, că nu poate sta doar cu Fifi toată ziua. Cum fetiţa cântă un cântecel de leagăn, zvâcul se întoarce şi de data asta operaţia reuşeşte definitiv.

Fetiţa este foarte mândră de ea, şi o îmbrăţişează cu multă căldură pe Fifi. Apoi trece la următorii pacienţi: ursuleţul are şi el o boală de inimă, pentru că şi părinţii lui au plecat la muncă şi l-au lăsat singur. Fetiţa îl vindecă imediat şi îl aşează lângă Fifi.

Uitându-se printre ceilalţi pacienţi, spune: mai este timp doar pentru un singur pacient, cu o boală gravă. Alege un bebeluş şi spune: acesta este foarte foarte bolnav! Boala se datorează faptului că părinţii lui nu au stat destul timp cu el. Aham, are nevoie de timp, spun. Ea zice impacientată: da, dar cine să stea cu el? Toţi sunt la muncă şi nu au timp. Este un caz foarte foarte grav! spune.

În faţa acestei situații deranjante, fetiţa se descurajează iar. O întreb pe cine altcineva doreşte bebeluşul să aibă în preajmă. Spune că bebeluşul ar sta cu ea, dar ea mai are şi alţi pacienţi şi în plus trebuie să plece acasă. Această variantă fiind exclusă, decidem că el are nevoie de cineva care să stea mereu lângă el, adică unul dintre animalele de pluş. Fără să ezite, bebeluşul o alege pe Fifi. O întreb pe fetiţă dacă Fifi poate să stea cu el, având în vedere că şi ea tocmai şi-a revenit după o boală de inimă. Fetiţa spune încrezătoare: da, poate să stea! Ea nu o să-l lase singur, pentru că ştie ce rău este când cineva pleacă. Îi aşează pe Fifi şi pe bebeluş foarte aproape unul de celălalt şi în jurul lor aşează celelalte animale. Spune luminoasă: gata, în sfârşit putem să plecăm! 

Notă: deși este autentică, povestioara relatată de această fetiță a fost modificată ușor pentru a proteja identitatea acesteia. Lucru care nu ne împiedică să facem fel de fel de interpretări asupra nevoilor și a felului în care se simte, nu-i așa? 

(Sursa foto)

Articol din categoria:Prinți, Zâne și Bau Bau
No comments yet

Leave a Reply

Note: XHTML is allowed. Your email address will never be published.