Skip to content

Mituri despre creșterea copiilor

by Raluca Mosora on 14 mai, 2013

Cum ar fi dacă ţi-aş spune că unele convingeri de bază despre creşterea copilului sunt greşite? Probabil că nu m-ai crede, evident. Şi totuşi, este cazul să îţi spun câteva lucruri esenţiale despre importanţa ta ca părinte în viaţa copilului tău. Dacă eşti genul de părinte sau specialist convins că viziunea lui despre parenting este în totalitate adevărată, acest articol nu este pentru tine. Este doar pentru cei care au curajul să pună la îndoială păreri unanim acceptate şi să îşi schimbe radical felul de a vedea creşterea copilului. 

Una dintre convingerile general acceptate este că în primii ani de viaţă se pun bazele personalităţii copilului şi tot atunci au loc experienţele cele mai importante pentru el. Majoritatea covârşitoare a psihologilor susţin că problemele oamenilor îşi au rădăcinile în prima copilărie, şi că primii ani de viaţă sunt cruciali în formarea noastră ca oameni.
Plecând de la ipoteza că părinţii sunt cele mai importante persoane pentru copil, o altă convingere adânc înrădăcinată este că părinţii sunt reperele şi modelele copilului. Influenţa acestora asupra copiilor este extrem de importantă şi copiii sunt produsul educaţiei şi creşterii date de părinţi.

De asemenea se crede că există o modalitate bună de a-ţi creşte copilul şi una greşită. Adică, dacă ai un copil “rău” este din cauză că nu ai ştiut să îl creşti bine, pe când un copil bun este semnul unei educaţii bune.
Date fiind aceste convingeri, părinţii au obligaţia să fie atenţi la felul în care îşi cresc copiii şi mai ales să se asigure că nu le creează anumite sechele care să îi marcheze toată viaţa. Ei trebuie să fie atenţi la felul cum le vorbesc acestora, la mesajele conştiente şi inconştiente pe care le transit, (eşti un prost! este o propoziţie interzisă în casa oricărui părinte care ştie câte ceva despre parenting), să îi încurajeze constant când reuşesc ceva, să nu îi pedepsească excesiv şi în general să fie foarte precauţi cu copiii, pentru că greşelile de acum au un impact puternic pe termen lung. Nu e de mirare că mulţi părinţi sunt foarte îngrijoraţi cu privire la felul în care îşi cresc copiii şi în general au impresia că nu se descurcă aşa cum ar trebui în rolul de părinte.
Rezumând, iată trei convingeri de bază vehiculate în legătură cu creşterea copiilor:

  • Personalitatea se formează mai ales în copilărie
  • Ca şi modele absolute pentru copii, părinţii au cea mai mare influenţă în formarea personalităţii acestora şi influenţa lor se extinde de-a lungul întregii vieţi a copilului. 
  • Există o modalitate bună de a-ţi creşte copiii şi una greşită. Copiii buni sunt rezultatul unei educaţii bune pe când cei răi sunt rezultatul unei creşteri greşite. 

Ei bine, cum ar fi să îţi spun că toate acestea sunt greşite? Mai exact, dacă ţi-aş spune că:

  • Personalitatea nu se formează în mare parte în copilărie
  • Personalitatea copilului nu este modelată în primul rând de părinţi şi influenţa acestora în formarea personalităţii copiilor este foarte mică. 
  • Stilurile de parenting nu au nici o influenţă durabilă asupra felului în care se dezvoltă copilul.

Ce ai spune? Ştiu, sunt afirmaţii greu de acceptat şi aparent periculoase, pentru că te pot duce la concluzia (greşită!) că părinţii nu contează pentru copil. Nu te condamn dacă ai tendinţa să le respingi, şi mie mi-a luat mult timp să le accept şi înţeleg, mai ales că se opun simţului comun. Probabil că şi psihologilor care le-au descoperit le-a venit foarte greu să le accepte, mai ales că nu se aşteptau să ajungă la aceste concluzii.
Aceste afirmaţii nu sunt născocirea unei minţi iscoditoare, ci rezultatele la care au ajuns psihologi de bună credinţă, în încercarea lor de a confirma ştiinţific convingerile larg răspândite la ora actuală despre parenting.
Cum psihologia a evoluat şi a ajuns o ştiinţă, teoriile psihologice pot fi acum dovedite ştiinţific, prin diferite metode aplicate riguros (la fel ca în fizică, de exemplu). Înzestraţi cu aceste metode, psihologii au început să facă studii referioare la efectele stilului de parenting asupra copiilor, de exemplu. Ei au chestionat părinţi referitor la stilul de parenting aplicat copiilor şi au măsurat diferite trăsături de personalitate ale copilului. Ei au vrut să ştie dacă părinţii autoritari au copii mai lipsiţi de încredere în sine sau nu, dacă cei permisivi au copii prea răsfăţaţi, etc. Rezultatele nu au fost conform aşteptărilor ci mai degrabă neconcludente. Crezând că nu au făcut ceva bine, cercetătorii au făcut şi alte studii şi experimente, însă rezultatele au întârziat să apară.

Aşadar, oricât de mult au încercat să dovedească că felul în care un părinte îşi creşte copilul va determina personalitatea acestuia, oamenii de ştiinţă psihologi nu au reuşit. La fel, teorii larg răspândite, cum ar fi că ordinea naşterii contează în personalitatea copilului (fraţii mai mari sunt mai conservatori, mai muncitori, cei mici sunt mai sociabili, etc) nu s-au dovedit. Iar şi iar, alte cercetări au fost făcute pentru a demonsta teorii larg răspândite, dar nici una din ele nu a avut efectul scontat. Neştiind de ce anume teoriile despre creşterea copiilor nu pot fi dovedite ştiinţific, cercetătorii au crezut că fie nu ştiu să facă bine cercetări, fie le scapă ceva.
A trecut ceva timp până când un psiholog, pe numele ei Judith Rich Harris, a pus cap la cap lucrurile şi a propus o nouă teorie despre creşterea şi dezvoltarea copiilor. Evident, a întâlnit numeroase piedici şi şi-a făcut mulţi oponenţi, însă treptat psihologii şi cercetătorii au început să ia în calcul teoria ei şi mai ales să facă studii care să o confirme (sau să o infirme, cum sperau). Evident, studiile au confirmat în mare măsură ideile îndrăzneţe propuse de ea. În anul 1999 a şi luat un premiu Pulitzer pentru ideile ei.
Am făcut această introducere largă ca să îţi arăt de unde până unde îţi prezint aceste idei şi mai ales să îţi atrag atenţia de faptul că în America, locul în care cercetarea ştiinţifică este cea mai avansată, acestea sunt deja larg răspândite. Aşadar, chiar dacă în România ele nu sunt aproape deloc cunoscute şi chiar dacă la noi încă predomină teorii psihanalitice (cele în care se analizează trecutul şi se consideră că toate problemele provin din trecut- deşi în facultăţile de top aceste teorii se mai studiază doar la Istoria psihologiei), asta nu înseamnă că sunt mai puţin adevărate.
Ei bine, va trebui ca de acum încolo să detaliez şi să explic mai multe despre această teorie. Până atunci, te rog să te gândeşti la minim 15 întrebări pe care mi le-ai pune referitor la lucrurile afirmate acum. În articolele viitoare voi veni cu argumente în sprijinul ideilor prezentate aici. Ai răbdare şi păstrează-ţi simţul critic.

Citește despre următoarele mituri referitoare la creșterea copiilor:

(Sursa foto)

17 Comments
  1. Moise Camelia permalink

    Sunt divortata de cinci ani….eu a trebuit Sa plec in Italia , si baietelul meu care are acum zece ani, l-am lăsat acasă cu mama. Nu vrea Sa învețe e lenes, răspunde mereu…..nu știu ce săi mai zic, îl sun in fiecare zi de doua, trei ori , ce as putea face pt el

    • Din ce imi spuneti imi e greu sa imi dau seama ce se intampla cu copilul dvs. de se poarta asa. Daca simtiti ca bunica nu poate face fata cu el, poate ar putea sa mearga cu el la psiholog, ca el sa isi dea seama de ce se poarta asa. Cum dvs. sunteti plecata, este mai greu sa ii schimbati comportamentul. Cred ca acum mama dvs. este cea care poate sa il determine sa se schimbe, pentru ca el creste de fapt cu ea.

  2. Moise camelia permalink

    Ma simt vinovata pt ca a trebuit sa plec si sa-l las cu mama…..tatăl lui nici măcar nu-l caută ( ultemaoara a Vb cu el acum trei ani). Ne auzim in fiecare zi ne auzim, in toate vacantele îl aduc aici cu mine in Italia. Încerc sa-i ofer tot ce pot….doar ca este lenes si așai in fiecare zi când trebuie sa-si facă temele. Multumesc

    • Imi imaginez ca va simititi vinovata, insa daca mama dvs. are grija de el, nu este nici o problema. Bineinteles ca dvs. l-ati fi crescut altfel decat o face bunica, insa asta nu inseamna ca ea nu se ocupa de el. Nu stiu in ce masura o puteti convinge pe ea sa fie mai ferma cu el in ceea ce priveste temele. Probabil si ei ii este dificil sa stea dupa el, mai ales daca l-a obisnuit asa. Insa ea trebuie sa inteleaga ca, cu cat ii formeaza obiceiul de a-si face temele repede, cu atat ii va fi si ei mai usor mai tarziu. Cat despre ceea ce puteti face dvs, cred ca trebuie sa fiti de asemenea ferma cu el in ceea ce priveste temele, dar si celelalte responsabilitati. totusi el este mare acum, si trebuie sa invete sa o ajute pe bunica lui. Sunt multe lucruri de schimbat, dar acestea trebuiesc facute in timp, si cu perseverenta

  3. Moise Camelia permalink

    Îl primul rând multumesc frumos ca mi-ați răspuns ! Așa ii spun si eu mereu ca tb sa asculte de mamaia,ia are o vârsta nu mai are aceeași răbdare si energie ca el. Tot ce îmi doresc pt el este sa fie un copil educat, respectos,si cu o buna cultura generală. Multumesc

  4. Apreciez indrazneala de a rasturna mituri. Nu am citit scrierile doamnei, care e posibil sa zdruncine convingeri si cercetari de la Adler incoace, dar eu cred ca aceste convingeri care azi pun parintii in postura de vinovat se datoreaza modalitatii prin care transpunem in viata propie ceea ce aflam si ceea ce citim legat de educatia parentala.Orice informatie noua o trecem prin logica privata.Finalizarea prin actiune presupune o arta propie.Consecintele actiunii sunt deasemenea personalizate.Formarea personalitatii presupune informatii stiute si nestiute, depinde de mediu in care se dezvolta copilul dar depinde si de modul cum percepe el acel mediu, nu exista mediu bun sau rau eu cred ca nimic nu e intamplator, ca fiecare alegere este cu un scop uneori diferit de cel constient.
    Mi-ar place sa citesc nou teorie, imi dai te rog niste coordonate.

  5. Moise Camelia permalink

    Buna seara! Ce va spuneam si in celelalte e- mail, faptul ca ma simt vinovata de faptul ca nu- i sunt alături zi de zi……..este adevărat ca dacă nu eram sigura ca mama mea nu are grija de el eu nu plecam……. In fiecare zi ma rog pt el ( sa nu mai fie lenes,Sa nu mai răspundă mereu,) capul îl duce…dar lenea este mare( când trebuie sa scrie îl apuca foamea,setea dusul la toaleta. Si acum pe 19 Iunie este ziua lui de naștere, face 10 ani. El își dorește un nou telefon( eu mereu spunandui ca dacă învață o sa îl cumpăr ……nici nu știu ce sa fac acum când ma duc acasă pe 28 Iunie, sa- l aduc aici in vacanța

    • nu stiu daca in cazul lui faptul ca primeste ceva il va motiva sa fie mai harnic. Unii copii, obisnuiti cu lipsurile, atunci cand in sfarsit primesc ceva se motiveaza si incep sa dea ce e mai bun in ei. Altii, dimpotriva: stiu ca indiferent cum se poarta, ei oricum primesc tot ce vor. Atunci, nu are nici un sens sa se agite. Nu stiu in care caz se incadreaza fiul dvs. Dar daca e obisnuit deja sa primeasca tot ce isi doreste, cred ca ar trebui sa il invatati ca uneori trebuie sa merite anumite lucruri. Adica sa stie ca nu a primit “din oficiu” ce si-a dorit, ci ca a muncit intr-un fel sau altul pentru el (s-a straduit sa ia o nota buna, sa ajute in casa, etc.) Eu cred ca s-ar bucura mai mult de un lucru daca stie ca a facut ceva sa il merite. Evident, faceti cum credeti ca este mai bine si il ajuta pe termen lung, mai ales.

  6. Anamaria Stanescu permalink

    Avem ghinionul, poate, sa fim inconjurati de prieteni ai caror copii au varste mai mari sau mai mici decat varsta fiului nostru. Pe cei mici ii mai loveste sau ii necajeste si ma simt nevoita sa-l cert (il marginalizez…), iar cei mai mari (cu un an, chiar colegi de gradinita) il cam marginalizeaza de o vreme, probabil din cauza intelegerii lui mai “slabe”, a jocurilor de varsta lor. Iesim in parc de cand avea 11 luni (l-am adoptat la aceasta varsta) si l-am vazut destul de sociabil. L-a schimbat putin gradinita, el fiind influentabil si copiind “cele rele” de la toti copiii. Pare rautacios, dar tot ce face, realizez ulterior ca, are o cauza anume. Este greu sa cautam prieteni de o varsta, sa se poata intelege, vorbind aceeasi “limba”… . Ce sa facem? Multumesc!

    • Cred ca puteti sa il lasati in continuare cu prietenii mai mari ca el, daca va place grupul lor. Probabil ca acum il marginalizeaza si din cauza ca nu se poarta asa cum si-ar dori ei. In timp probabil ca se va alinia la regulile grupului lor si se va schimba intr-un sens bun

  7. camelia permalink

    buna seara, as dori sa ma indrumati cum ar trebui sa reactionez cand fetita mea de 3.6 ani imi spune seara inainte de culcare ca nu vrea sa viseze.eu incerc s-o conving sa accepte visele pt ca pot fi frumoase si atunci dimineata isi poate aduce aminte cu placere de ele…uneori dimineata imi spune ca a visat, dar ca nu-si aminteste despre ce, alteori povesteste vag cine era in visul ei.nu stiu sa fi avut pana acum vreun “vis urat”, cel putin nu mi-a povestit despre asa ceva.as dori sa intelg de ce isi doreste sa nu viseze…

    • buna ziua, cand va spune ca nu vrea sa viseze plange si e speriata, sau va spune doar asa? Daca nu pare cu adevarat speriata nu are rost sa va ingrijorati. Ii puteti spune de exemplu ca Mos Ene a pregatit cateva vise frumoase pentru ea, dar daca nu le vrea, nu e nimic. Nu cred ca merita sa va preocupati prea mult din asta.

  8. camelia permalink

    buna seara, multumesc mai intai pentru mesajul dvoastra. deci fetita mea nu plange nici nu pare ingrijorata atunci cand spune ca nu vrea sa viseze, chiar mi se pare ca se linisteste cand ii incuviintez ca poate sa doarma si fara sa aiba vise, si chiar adoarme repede. cum spuneti – atunci nu pare a fi un indiciu de ceva problema pe care nu am surprins-o eu, de-asta v-am pus intrebarea.
    va multumesc inca o data pentru atentia oferita. Un An Nou cu multe impliniri sa aveti!

  9. alexia permalink

    Buna ziua!
    Va rog mult sa ma ajutati intr-o pb. Copilul meu de 21 luni nu vrea sa doarma singur. Stau cu ea in pat pana adoarme, seara chiar si ore, iar ziua, daca ma simte ca ma dau jos din pat, incepe sa planga si eu urc la loc. Unde gresesc, va rog mult sa ma indrumati?
    Vreau si eu un pic de timp macar pt treburile casnice, nu mai zic ca pe mine m-am neglihat 100 %…
    Sunt singura.

    • Buna ziua, probabil ca este prea mic si inca are nevoie de prezenta dumneavoastra. daca nu va deranjeaza foarte tare, puteti continua sa dormiti cu el.

Leave a Reply

Note: XHTML is allowed. Your email address will never be published.