Skip to content

Joc: Lumea obiectelor

by Raluca Mosora on 26 octombrie, 2012

Joc: lumea obiectelorPentru că sunt mereu în viteză, mulţi copii nu acordă destulă importanţă obiectelor din jur și tratează lucrurile oarecum superficial. Jocul de faţă îl ajută pe copilul tău să acorde o atenție mai mare lucrurilor din jurul lui. În plus, el are şi alte avantaje importante: îi va stimula copilului curiozitatea şi interesul față de exterior, îi va dezvolta gândirea şi îi va îmbunătăţi spiritul de observaţie. Ce crezi, merită să-l încerci?

Vârsta necesară: peste 4 ani

Materiale necesare: Lucrurile pe care vrei să le studiezi.

Ce trebuie făcut:

  • Alege împreună cu copilul un obiect pe care să îl cercetaţi. Acesta poate fi unul deja cunoscut şi des întâlnit (un fruct, un scaun, etc) sau ceva nou, despre care vrea (sau i se cere la şcoală) să ştie mai multe. Spune-i copilului că fiecare lucru este fascinant în sinea lui, şi că îl vei ajuta să cunoască respectivul lucru mai în detaliu.
  • Începeţi cunoaşterea obiectului cu ajutorul simţurilor: mai întâi studiaţi în detaliu cum arată, ca şi cum îl vedeţi pentru prima oară. Observaţi-i suprafaţa, culorile, forma, mărimea. Apoi închideţi ochii şi mirosiţi-l, încercând să vă daţi seama dacă are un miros specific sau nu este un miros bine definit. Dacă este comestibil luaţi o bucăţică din el şi gustaţi-l, şi descrieţi cât mai în detaliu gustul lui. Apoi, închizând ochii, puneţi mâna pe el şi examinaţi atent ce textură şi ce greutate are. Daţi-vă seama dacă contactul cu el este plăcut sau aspru. Mişcaţi-l de câteva ori, ca să observaţi dacă face anumite sunete sau nu.
  • După ce aţi explorat suprafaţa începeţi să vedeţi din ce părţi componente este alcătuit. Pe cât posibil desfaceţi-l în bucăţi, spunând cum se numesc acestea şi ce particularități au. Dacă copilul este mai mare şi înţelege, explică-i la ce foloseşte fiecare bucată pentru obiectul ca întreg.
  • Acum este momentul să analizaţi obiectul: Care sunt principalele motive pentru care a fost realizat? La ce este folositor? Ce se poate face cu el? Încercaţi să găsiţi împreună cât mai multe utilizări ale acestuia.
  • Următoarea etapă are rolul de stimulare a creativităţii. Întreabă-l pe copil cu ce altceva seamănă obiectul? Ce îi trece prin minte când îl vede? Lasă-l să dea cât mai multe răspunsuri posibile.
  • Ultima etapă este cea în care tu şi copilul va trebui să vă gândiţi cum altfel s-ar mai putea folosi acesta, şi ce s-ar putea schimba la el ca să devină mai bun. Pentru ca micuţul tău să fie stimulat să aducă soluţii noi va trebui să eviţi să îi critici răspunsurile, chiar dacă nu sunt realiste.

Bine de ştiut:

  • Acest joc li se potriveşte în special copiilor agitaţi, energici sau neatenţi, care nu dau o mare importanţă obiectelor din jur. Făcând acest joc ei dobândesc un contact mai mare cu exteriorul şi învaţă să acorde o atenţie mai mare detaliilor. În plus, dacă fac regulat acest joc, ei recuperează din informaţiile pe care le pierd când sunt în viteză.
  • Atunci când ne concentrăm în detaliu asupra unui obiect putem descoperi că este creat pentru a ne ajuta la ceva, şi deci este în esenţa lui o invenţie benefică şi utilă. Dacă foloseşti pentru joc lucruri din natură- frunze, legume, fructe, ai ocazia să îl înveţi pe copilul tău să fie recunoscător pentru lucrurile oferite cu generozitate de natură şi să le respecte.
  • Deşi copiii se nasc cu o curiozitate debordantă, nu este rău să i-o cultivi şi tu. Jocul de faţă stimulează curiozitatea ajutându-l pe copil să îşi dea seama că şi lucrurile aparent neînsemnate sunt de fapt interesante.
  • Poţi apela la acest joc şi în situaţiile în care copilul tău trebuie să înveţe mai multe despre un anumit lucru nou. Manipularea concretă a obiectelor şi explorarea lor cu toate simţurile îi ajută pe copii să le memoreze mai bine.

Dacă ne uităm în detaliu, fiecare lucru are magia lui. Descoperă alături de copilul tău magia lucrurilor din jurul tău!

 (Sursa foto)

Articol din categoria:Ora de joacă
No comments yet

Leave a Reply

Note: XHTML is allowed. Your email address will never be published.