Skip to content

Despre nașterea naturală: invitație la conferință

by Raluca Mosora on 6 septembrie, 2012

Michel Odent RomaniaTranspiraţie, ţipete, sânge şi durere: iată una dintre cele mai importante experienţe din viaţa unei femei, naşterea. Experienţă traumatizantă pentru unele, naşterea este pentru alte femei un moment profund transformator, care culminează cu îmbrăţişarea plăpândei fiinţe care tocmai s-a născut. Chiar dacă fiecare femeie îşi doreşte o naştere uşoară, pentru multe din ele acest lucru nu se întâmplă. În loc să se simtă confortabil, ele nasc în saloane reci şi neprimitoare. Asistenţa din timpul naşterii este deseori impersonală. Unii doctori, grăbiţi, nu sunt sensibili la stresul şi nevoile lor. Din această cauză experienţa naşterii, şi aşa copleşitoare, devine şi mai stresantă pentru mamă şi pentru noul născut. În plus, şi consecinţele pe termen lung ale unei naşteri dificile sunt greu de suportat: depresie post-partum, deteriorarea vieţii sexuale, imposibilitatea de a mai naşte natural pe viitor.

Din fericire însă, există şi oameni preocupaţi ca naşterea să fie cât mai uşoară pentru mamă şi pentru nou-născut. Michel Odent este cel mai proeminent inovator al domeniului naşterii. Grijuliu şi bun observator al naşterii la oameni şi animale, el este în acelaşi timp şi un riguros cercetător. Teoriiile lui, pornite din inimă, sunt în acelaşi timp bine fundamentate ştiinţific.

Michel Odent a revoluţionat aproape tot ce ţine de domeniul sarcinii şi naşterii. Descoperirile lui au fost puse în practică şi le-au dat ocazia multor femei să aibă parte de o naştere uşoară şi naturală. Dintre contribuţiile importante ale lui Michel Odent, se numără:

  • Crearea de spaţii confortabile pentru naştere. Una din nevoile fundamentale ale femeii în timpul naşterii este să se simtă în siguranţă. Acest lucru cu greu se poate realiza într-un salon rece, impersonal şi inconfortabil. În schimb, Michel Odent a creat saloanele de tip rooming-in, în care este creată atmosfera caldă de acasă.
  • Naşterea în apă, ca alternativă mai uşoară în procesul naşterii
  • Doula. Pentru a veni în sprijinul femeilor care nasc, el a format specialiste în asistența la naştere, denumite doula. Acestea se ocupă mai ales de latura emoţională şi de sprijin a naşterii, şi nu oferă neapărat asistenţă medicală.
  • Contactul rapid mamă-bebeluș. Ştiind cât de importantă este atingerea pentru nou născut, el a permis mamelor să îşi atingă şi mângâie copiii în primele momente de după naştere. Astfel, el a stimulat crearea ataşamentului primar între mamă şi bebeluş şi a stimulat începerea imediată a lactaţiei.
  • Sfaturi pentru sarcină. Conştient de importanţa stării emoţionale a mamelor în timpul sarcinii pentru dezvoltarea fătului, el a oferit numeroase sfaturi viitoarelor mămici. De asemenea, el s-a opus consulturilor medicale inutile şi alarmiste, care mai degrabă îngrijorează femeile însărcinate în loc să le formeze o atitudine pozitivă referitoare la sarcină.

Vestea bună este că Michel Odent vine şi în România. Cu accentul lui savuros de francez, el îşi va transmite mesajul în cadrul unei conferinţe organizate la sfârşitul lunii septembrie, în Bucureşti. De asemenea el va organiza şi seminarii de pregătire Doula, pentru viitoarele specialiste în asistenţă la naştere. Găseşti aici detalii referitoare la data, locaţia şi costurile evenimentului.

Aşadar, dacă vrei să te informezi, să te inspiri sau să te pregăteşti de naştere, acum este momentul cel mai bun. Şi, ca să te convingi de căldura şi pregătirea lui Michel Odent, te invit să îl vezi vorbind, în videoclipul de mai jos.

http://www.youtube.com/watch?v=zBjZ5rMoHkU

(Sursa foto)

Articol din categoria:Cafeneaua părinților
No comments yet

Leave a Reply

Note: XHTML is allowed. Your email address will never be published.