Skip to content

Cum îi ajutăm pe copiii bâlbâiţi?

by Raluca Mosora on 25 iulie, 2012

copii babaitiCând erai la şcoală ai avut şi tu un coleg sau un prieten bâlbâit? Dacă da, ţi-l amintești vesel şi expansiv sau timid şi retras? Avea note bune sau era mai degrabă slab la învăţătură? Ce crezi, era vreo legătură între faptul că se bâlbâia şi timiditatea lui? Oare avea acest copil probleme emoţionale care îl făceau să se bâlbâie? Crezi că putea fi ajutat să îşi depăşească problema? Dacă vrem să îi ajutăm pe copiii bâlbâiţi trebuie să înţelegem mai bine de ce apare bâlbâiala şi când devine ea o problemă. Îţi propun să găsim mai întâi răspunsurile la aceste întrebări. 

De ce se bâlbâie copiii?

Pentru că majoritatea copiilor bâlbâiţi sunt retraşi şi au dificultăţi în a comunica cu ceilalţi, mult timp s-a crezut că bâlbâiala are la bază probleme emoţionale, de tipul şocului emoţional sau a carenţelor afective. În timp, s-a dovedit că această ipoteză este greşită şi că micuţii care se bâlbâie nu au mai multe probleme emoţionale decât alţi copii. La baza bâlbâielii pot sta următoarele cauze:

  • Factori ereditari. O mare parte din copiii care se bâlbâie (peste 60%) au un părinte care a avut aceeaşi problemă în copilărie, aşadar bâlbâiala este în mare parte moştenită genetic.
  • Factori de dezvoltare a vorbirii. Bâlbâiala apare mai ales la copiii care îşi dezvoltă limbajul mai târziu, fiind legată de felul defectuos în care învaţă să pronunţe sunetele.
  • Stilul de viaţă agitat al familiei. Mulţi copii bâlbâiţi trăiesc în familii cu un stil de viaţă foarte alert, în care se vorbeşte repede şi nu există mult timp pentru comunicare.
  • Genul. Bâlbâiala pare a fi o problemă mai ales a băieţilor, proporţia între fete şi băieţi fiind de 1 la 4: din 5 copii bâlbâiţi unul este fată şi 4 sunt băieţi.

Pe lângă cauzele care declanşează bâlbâiala, există şi alte cauze care întreţin şi agravează problema.

  • Tensionarea excesivă a aparatului fono-articulator în timpul vorbirii. Văzând că nu obţine rezultatul dorit când vorbeşte, copilul se străduieşte din răsputeri să scoată cuvinte, tensionându-se şi mai mult. Această tensiune blochează şi mai mult vorbirea şi amplifică problema. Părinţii bine intenţionaţi care îl ceartă pe copil când se bâlbâie sau care îi spun acestuia să se relaxeze nu fac decât să îl tensioneze şi mai mult pe copil.
  • Jena şi frustrarea trăite de copilul care se bâlbâie. Din momentul în care devine conştient de problema lui, copilul începe să evite să vorbească în public, să răspundă la clasă şi să iniţieze contacte sociale. Treptat, stima lui de sine scade, fapt care îl face să fie şi mai timid şi să se simtă şi mai jenat când vorbeşte. Aceste emoţii negative se amplifică în timp iar copilul devine tot mai crispat atunci când trebuie să vorbească.
  • Etichetările sau ridiculizările din partea celor din jur, care li se întâmplă din păcate prea des copiilor bâlbâiţi le agravează şi mai mult problema.

Când devine bâlbâiala o problemă?

Primele semne de bâlbâială apar de obicei între 3 şi 5 ani, odată cu deprinderea vorbirii. Cea mai uşoară formă este atunci când copilul repetă unele silabe de două ori, însă nu este tensionat când vorbeşte şi nici nu este conştient de faptul că se bâlbâie. De obicei, aceste forme uşoare de bâlbâială dispar în maxim un an şi nu este necesară intervenţia logopedului.

Dacă copilul repetă o silabă sau un cuvânt de mai mult de 2 ori, de e-e-e-xemplu aşa, şi dacă atunci când vorbeşte este tensionat, contractându-şi muşchii faciali şi făcând grimase, atunci vorbim despre bâlbâială moderată.

Dacă copilul pronunţă greşit mai mult de 10% din cuvinte, evită să vorbească pentru a nu se face de ruşine, înlocuieşte unele cuvinte dificile cu altele mai uşoare, atunci vorbim despre bâlbâiala severă.

Atât în cazul bâlbâielii moderate cât şi a celei severe putem spune că ea a devenit o problemă şi că micuţul are nevoie de ajutor. De asemenea, dacă bâlbâiala uşoară nu trece într-un an, este un semn că micuţul are nevoie de ajutor.

Cum să îl ajuţi pe copilul care se bâlbâie?

Dacă observi că bâlbâiala devine o problemă atunci e momentul să apelezi la un ajutor de specialitate. Acesta poate fi oferit de logoped, şi, în cazul în care bâlbâiala este severă, copilul poate fi ajutat şi de către un psiholog. Aceştia îi vor arăta copilului tehnici de pronunţie corectă şi de respiraţie, îl ajută să vorbească mai uşor, îl ajută să reducă tensiunea atunci când vorbeşte şi să îşi creeze o atitudine pozitivă referitoare la comunicarea cu ceilalţi.

Pe lângă faptul că poţi apela la un specialist, şi tu poţi să îţi ajuţi copilul să depăşească această problemă. Iată câteva sugestii:

  • Când copilul încă nu este conştient că se bâlbâie nu este bine să îi atragi atenţia că are o problemă. Când însă observi că el este preocupat de problema bâlbâielii, este momentul să vorbeşti cu el despre asta. Mesajul cheie pe care trebuie să îl transmiţi este că această problemă a apărut pentru că a învăţat greşit să vorbească, şi că va fi depăşită când va deprinde alte modalităţi mai corecte de a vorbi. Arată-i copilului că nu este ceva în neregulă cu el ca persoană, ci că bâlbâiala este doar o problemă de învăţare.
  • De obicei copiii înţeleg într-un mod greşit de ce apare bâlbâiala. Unii cred că cuvintele le rămân în gât, alţii că se opresc în stomac, alţii că nu pot să le stăpânească prea bine. În consecinţă, ei vor face fel de fel de încercări de a “le scoate afară”, care mai mult vor înrăutăţi problema. Văzând că nici aceste încercări nu ajută, ei se simt neputincioşi şi incapabili să îşi controleze felul de a vorbi. Treptat, ajută-i să renunţe la aceste încercări greşite de a se auto-corecta, spunându-le că de fapt cuvintele pot ieşi fără efort, şi că unele tehnici de pronunţie şi de respiraţie îi vor ajuta mai mult.
  • Dacă mediul familial este foarte agitat şi copilul se precipită să vorbească, creează momente pentru discuţii în care micuţul să ştie că are timp să vorbească pe îndelete. În acele momente nu îl întrerupe, pentru ca el să nu se simtă grăbit, vorbeşte rar, folosind pauze în vorbire (dar nu prea lungi astfel încât să pară nefireşti), aşteaptă una-două secunde înainte să îi răspunzi la întrebări. Astfel, copilul se va obişnui şi el cu un stil de vorbire mai relaxat.
  • În general dă mai multă atenţie conţinutului a ceea ce copilul spune în loc să dai importanţă felului în care vorbeşte. Astfel îl încurajezi să se exprime şi îi transmiţi mesajul că este important pentru tine să îl asculţi, indiferent cum vorbeşte.
  • Uneori, chiar dacă copilul se străduieşte să vorbească mai bine, problema pare că se înrăutăţeşte. Înarmează-te cu răbdare şi nu da vina pe el că se bâlbâie, pentru că el face tot ce poate ca să vorbească corect.

Bâlbâiala poate fi un inconvenient trecător sau poate fi o povară grea pentru copil, şi tu eşti cel mai în măsură să îţi dai seama dacă ea devine o problemă. Aşa că observă-ţi cu atenţie copilul şi discerne cât mai bine cum să îl ajuţi să depăşească problema bâlbâielii.

(Sursa foto)

Articol din categoria:Cafeneaua părinților, Copilăria pas cu pas
No comments yet

Leave a Reply

Note: XHTML is allowed. Your email address will never be published.