Skip to content

Autocontrolul, o cheie a succesului în viață

by Raluca Mosora on 1 April, 2012

autocontrolul, o cheie a succesului in viataCe părere ai despre părinții care se ghidează după principiul: “Lasă-ți copilul cât mai liber, încearcă să nu îl îngrădești în niciun fel?” Dar despre cei care sunt preocupați ca micuțul să respecte regulile și să urmeze un program bine stabilit? Crezi că un copil care face orice îşi doreşte, fără nici o oprelişte, este şi va fi mai fericit în viaţă decât un copil cuminte și ascultător? Este posibil ca o libertate prea mare acordată copilului să nu îi fie benefică acestuia? Iată câteva întrebări pe care majoritatea părinților și le pun când încep procesul de educare al copilului. Răspunsul la aceste întrebări se învârte în jurul unui cuvânt cheie: autocontrolul.

Ce este autocontrolul?

  • Autocontrolul este o capacitate care se formează în timp și pe care fiecare dintre noi o avem mai mult sau mai puțin dezvoltată. În principal, când vorbim despre controlul propriei persoane, ne referim la 3 lucruri: la capacitatea de a ne ține în frâu poftele și impulsurile de moment, la stăpânirea propriilor reacții emoționale și la capacitatea de a amâna o recompensă și de a continua o activitate mai puțin plăcută.
  • Pentru a putea vorbi despre un autocontrol sănătos trebuie să fim atenti să nu cădem în extreme. Atât lipsa autocontrolului cât și prezența lui în exces sunt nesănătoase pentru copil. Lipsa autocontrolului înseamnă impulsivitate, reacții imprevizibile, incapacitatea de a duce la bun sfârșit o anumită activitate. Autocontrolul în exces înseamnă rigiditate, lipsa de spontaneitate,  inhibitie.

De ce este bine ca micuții să îşi poată controla impulsurile?

În ultima vreme, tot mai multe studii scot în evidență importanța autocontrolului în viața copiilor. Avantajele dobândirii unui autocontrol sănătos se observă atât pe termen scurt cât și pe termen lung. Având în vedere importanța autocontrolului în viața noastră, cercetătorii l-au numit o cheie a succesului în viață. Iată care sunt principalele avantaje pe care au cei care au un autocontrol sănătos:

  • În prima parte a vieții autocontrolul stimulează dezvoltarea intelectuală a copilului. Iată de ce: orice copil are și dorințe inacceptabile (dorința de a distruge, de a răni pe cineva, de a umili, etc). Copilul care știe că nu își poate manifesta aceste dorințe direct va trebui să găsească strategii mai acceptabile de a şi le satisface. Spre exemplu, un copil căruia nu i se permite să îi lovească pe alţii când este furios va găsi alte modalităţi de a-şi descărca furia (prin cuvinte, printr-un joc în care se luptă imaginar cu cineva, etc.). În felul acesta el este mai stimulat să îşi dezvolte imaginaţia, creativitatea, gândirea şi limbajul, adică să se dezvolte intelectual.
  • Micuţul care reușește să nu se lase copleșit de emoţii poate să ia decizii mai raţionale şi să facă alegeri mai bune decât cel care ia decizii bazate pe emoţiile de moment.
  • Copilul care are capacitatea de a-şi amâna plăcerea de moment se poate implica în activităţi care presupun efort (și care de obicei sunt mai neplăcute), însă care sunt importante pe termen lung. De aceea, şcolarii care au un nivel mai ridicat al autocontrolului obţin rezultate mai bune la învăţătură decât ceilalţi copii.
  • Ajunşi la adolescenţă, copiii cu un bun autocontrol sunt mai puţin înclinaţi spre comportamente de risc (consum de droguri, alcool, promiscuitate sexuală, violenţă), şi riscul să abandoneze şcoala este mult mai mic.
  • Cele mai importante avantaje ale autocontrolului se observă pe termen lung: cercetările realizate pe o perioadă de 30 de ani au arătat că micuţii care au o bună capacitate de auto-control vor avea o stare mai bună de sănătate (fiind mai puţin predispuşi la dependenţa de alcool, tutun, droguri şi mai puţin supraponderali), se vor descurca mai bine în situaţii de stres, vor fi mai satisfăcuţi în viaţă, şi chiar şi salariile lor vor fi mai mari. De asemenea, aceştia vor fi mai puţin înclinaţi către comportamente de delicvenţă şi criminalitate.

Aşadar, dacă un copil dobândeşte o bună capacitate de autocontrol, acest lucru îi va influenţa în bine toată viaţa!

Care sunt etapele dobândirii autocontrolului?

Capacitatea de autocontrol nu apare peste noapte, ci este rezultatul unui proces care se desfăşoară în timp, începând cu cel de-al doilea an de viaţă.

  • În primul an de viaţă copilul este incapabil să îşi amâne impulsurile sau nevoile, şi orice încercare de a-l disciplina sau de a-l face să urmeze un anumit program este sortită eşecului şi este nesănătoasă pentru el.
  • Între unu și doi ani, când copilul începe să exploreze, invariabil se va lovi de interdicţii din partea părinţilor, menite să îl ferească de accidente (nu băga degetele în priză, nu fugi pe stradă, etc). Copilul nu este în stare să le înţeleagă, pentru că nu-şi dă singur seama de pericolele din jur. În plus, impulsul de a explora este foarte puternic şi nu poate fi amânat. Așadar, copilul nu este încă pregătit să se controleze sau să respecte de bună voie regulile și interdicțiile exterioare.
  • Copilul de doi ani începe treptat luarea în stăpânire a propriilor impulsuri. Motorul care îl face pe acesta dornic de a se controla este reprezentat de dorinţa de a le face pe plac părinţilor şi teama de a nu le pierde iubirea. Fiind presat de propriile impulsuri, pe de o parte, şi de interdicţiile exterioare, pe de altă parte, copilul caută modalităţi mai bune de a-și descărca impulsurile interzise (de exemplu bate o păpuşă în loc să îşi bată frăţiorul). Aceasta este perioada în care se dau cele mai aprige bătălii între impulsurile de nestăpânit ale copilului și cerințele lumii exterioare. Uneori copilul reușește să se abțină, alteori pur și simplu nu se poate controla și face lucruri care știe că sunt interzise.
  • La trei ani copilul începe să interiorizeze interdicţiile din exterior, spunându-și singur ce nu are voie să facă (îl poți auzi uneori cum își spune cu voce tare: trebuie să fii cuminte). Chiar dacă nu înţelege prea bine de ce nu are voie să facă anumite lucruri, el va respecta regulile ca să nu îi supere pe ceilalți. Odată cu dezvoltarea vorbirii, copilul este tot mai capabil să folosească cuvintele ca mod de a-și descărca tensiunile și agresivitatea. Astfel, când se ceartă cu un copil, în loc să lovească el își arată supărarea cu ajutorul limbajului.
  • După 3 ani copilul începe să înţeleagă legăturile de tip cauză-efect din jur. Acum el înţelege mai bine rolul anumitor reguli precum și consecințele logice ale nerespectării acestora.  El are o capacitate mai mare de a coopera cu părinții și de a negocia anumite reguli. De asemenea, el începe să își exprime impulsurile interzise prin desen, povești, jocuri.
  • După 4 ani copilul incepe să se simtă vinovat pentru anumite lucruri pe care le-a făcut. Vinovăţia, dacă nu este excesivă, este un semn că micuțul îşi dă seama de greşelile lui şi că şi-a interiorizat regulile. Copilul deja începe să-şi formeze conştiinţa morală (ce este bine să faci, ce înseamnă bunătatea, întrajutorarea, egoismul, etc).  Încetul cu încetul el va învăţa modalităţi tot mai potrivite de a se descurca cu propriile impulsuri. Din acest moment autocontrolul este aproape format, urmând a se perfecţiona în timp.

În drumul dobândirii autocontrolului atât părinţii cât şi copiii trebuie să facă faţă la numeroase provocări. Părinţii trebuie să găsească o linie de mijloc în ceea ce priveşte impunerea interdicţiilor și să își adapteze permanent metodele de educație în funcție de particularitățile vârstei copilului. Ei trebuie să fie fermi când vine vorba de respectarea regulilor, dar și rezonabili cu numărul si dificultatea regulilor impuse. Copiii trebuie să se lupte cu ei înşişi şi să renunţe la unele plăceri. Însă viaţa ne arată că recompensa pentru aceste eforturi va merita din plin!

(Sursa foto)

Articol din categoria:Copilăria pas cu pas
13 Comments
  1. Mihaela Leocadia H. permalink

    Am gasit foarte interesant si util articolul postat! Sunt interesata si de cercetarile privind autocontrolul si efectele pe termen lung ale dezvoltarii unui bun autocontrol in cazul copiilor.
    Multumesc mult! Zile cu soare! 🙂

  2. Si atunci cum se face ca unii copii au un autocontrol mai bun decat altii? Al cui este meritul? Exclusiv al parintilor si al meotdei lor de educatie? Si cum se face ca intr-o familie pot coexista foarte bine un copil care isi poate controla impulsivitatea foarte bine si celalt nu? Mersi de lamuriri 🙂

    • Desi autocontrolul este in mare parte format de parinti si de felul in care isi educa ei copilul, se pare ca o parte a acestuia este innascuta. Deci in proportie de 90% este meritul parintilor in formarea autocontrolului copilului. Cat despre faptul ca un frate nu are autocontrol iar altul are, se explica prin felul diferit in care se poarta parintii cu ei (clasicul exemplu al mezinului rasfatat).

  3. Ce se intampla atunci cand un copil ajunge, datorita unui foarte bun autocontrol, sa creada ca nevoile, gandurile si dorintele lui nu sunt importante?

    Si cum se ajunge sa se intample asta?

    Alta intrebare : Ce se intelege prin impulsuri interzise?

    • Trebuie sa facem o distinctie fina intre autocontrol si cenzura interioara(eu o numesc alienare interioara).
      Autocontrolul este o capacitate pe care o folosim cand trebuie sa depasim un obstacol sau sa ne atingem un scop. Oricat de bine ar fi dezvoltat, el nu inabusa emotiile si nevoile, ci doar le controleaza (e ca si cum copilul spune: stiu ca sunt speriat, insa de data asta nu voi arata). Un copil poate sa fie foarte in contact cu nevoile si emotiile lui, insa stie cand si cum sa le exprime si cand sa nu faca asta.
      Cealalta forma,cenzura-interioara, care seamana cu un autocontrol extrem(dar nu este!), apare din alta cauza: cand ceilalti neaga sau frustreaza in mod constant nevoile si dorintele copilului, astfel incat copilul nu mai ajunge sa le constientizeze. Acesta este primul pas al alienarii (nemaifiind in contact cu sine insusi copilul face lucrurile cerute de altii si nedorite de el). Chiar daca se aseamana din exterior cu un control bun al propriei persoane, aceasta este de fapt o necunoastere a propriei persoane (copilul nu isi controleaza dorintele, ci nici macar nu este constient de ele). Aceasta alienare sta la baza multor tulburari emotionale de mai tarziu, dar, repet, nu apare din cauza unui autocontrol prea bun.
      Impulsuri interzise sunt cele neacceptate social, de exemplu agresivitatea fizica, manifestarile sexuale. Daca vrem sa nu ii inhibam copilului aceste impulsuri ii putem spune ca ele sunt firesti (apar la aproape toti oamenii), insa nu putem sa le exprimam asa cum ne vin ele, pentru ca apar anumite consecinte negative (daca ii lovim pe altii ii doare, daca ne exprimam sexualitatea in public ii jenam pe ceilalti, etc). Copilul trebuie sa stie ce este social acceptat cand vine vorba despre exprimarea acestor impulsuri si trebuie sa invete sa se adapteze la regulile sociale (altfel risca sa fie respins si marginalizat de catre ceilalti).

Trackbacks & Pingbacks

  1. Tehnici de dezvoltare a autocontrolului
  2. Copiii si lumea violenta in care traim
  3. mamici informate, mamici mai fericite
  4. Oboseala, dusmanul ascuns al copiilor
  5. Zece emotii de primavara: Speranta
  6. Copilul tău pare că nu te-aude când îl rogi ceva? | Psiholog pentru copii
  7. Ce facem cu bătăuşul clasei? | Psiholog pentru copii
  8. Cum sa nu-ti pierzi controlul cand copilul nu te asculta

Leave a Reply

Note: XHTML is allowed. Your email address will never be published.