Skip to content

Joc: Cum mă văd eu, cum mă văd ceilalți

by Raluca Mosora on 21 februarie, 2012

Joc: Cum ma vad eu, cum ma vad ceilaltiCeea ce credem despre noi înşine este în mare parte influenţat de părerea celorlalţi despre noi. Copiii cred tot ceea ce spun adulţii despre ei, fie că sunt lucruri bune sau rele. Drept urmare, unii copii sunt încrezători în forţele proprii şi sunt mulţumiţi de sine, pe când alţii nu se simt prea bine în pielea lor. Imaginea de sine a copilului tău îi influenţează încrederea în forţele proprii şi felul în care relaţionează cu ceilalţi. Dacă vrei să ştii mai multe despre ce părere are copilul tău faţă de propria persoană, îţi propun următorul joc.

Vârsta potrivită: peste 8 ani

Materiale necesare: Câteva foi de hârtie şi creioane colorate.

Ce trebuie făcut:

  • Dacă copilul tău este mai mic de 14 ani va trebui mai întâi să construieşti o listă cu trăsături de caracter. Aceasta îl va ajuta să se inspire atunci când trebuie să se descrie pe el însuşi sau să îi descrie pe ceilalţi. Pentru a face această listă, trebuie să scrii pe o foaie cât mai multe adjective grupate în perechi opuse, ca de exemplu: vesel/trist, curajos/temător, curios/nepăsător, harnic/leneş, optimist/pesimist, conştiincios/delăsător, agitat/relaxat, sociabil/retras, prietenos/rezervat, amabil/nepoliticos, darnic/ zgârcit, sever/indulgent, serios/glumeţ, ascultător/obraznic, cuminte/neastâmpărat, puternic/slab, atent/neatent, răbdător/nerăbdător.
  • Trasează un cerc în mijlocul unei foi de hârtie şi roagă-l pe copil să se deseneze înăuntrul lui. Apoi spune-i să deseneze pe marginea foii membrii familiei, cei mai importanţi prieteni sau colegi și învăţătoarea sau unii profesori. Uneşte cu o linie personajele desenate de cercul din mijloc.
  • Rând pe rând, vorbiţi despre fiecare persoană desenată. Întreabă-l pe copil: Ce crezi tu despre el/ea? Dacă îi este greu să descrie respectiva persoană, spune-i să aleagă din lista cu trăsături de caracter 5 cuvinte care i se potrivesc. Spre exemplu, un copil poate spune: tata este sever, curajos, puternic, deştept şi darnic. Notează aceste trăsături pe o parte a liniei care uneşte cercul de respectiva persoană. Observă care sunt persoanele pe care copilul le descrie în lumina cea mai favorabilă precum şi cele cărora copilul le vede mai ales defectele.
  • După ce copilul şi-a spus părerea despre fiecare, mai ia-i o dată la rând pe cei desenaţi şi întreabă-l pe copil: Cum crezi că te-ar descrie el/ea pe tine? De exemplu, un copil poate spune: Tata crede despre mine că sunt deştept, vesel, agitat, obraznic şi leneş. Dacă copilul nu ştie ce să răspundă, dă-i lista cu trăsături de caracter pentru a se inspira. Notează pe hârtie răspunsurile lui, pe partea  cealaltă a liniei care uneşte cercul de respectiva persoană.
  • La sfârşit spune-i copilului să scrie 7 trăsături principale care îl definesc.

Bine de ştiut:

  • Pentru ca copilul tău să fie sincer și să se implice în joc, trebuie să se știe că nu va fi criticat pentru răspunsurile lui. Dacă simte că îl evaluezi sau că îl constrângi în vreun fel, el va da răspunsuri formale și convenționale.
  • De obicei copiii tind să se prezinte într-o lumină bună şi este normal ca ei să folosească mai multe cuvinte apreciative când vorbesc despre propria persoană. Dacă copilul foloseşte mai mult de 3 cuvinte negative în auto-caracterizare, este un semnal de alarmă că stima lui de sine este scăzută. În acest caz observă care sunt persoanele despre care copilul crede că au o părere proastă legată de el (spre exemplu un copil poate spune: învăţătoarea crede că sunt leneş, obraznic, neatent şi rău). Cum ele au o influență negativă asupra copilului, e important să încerci să îmbunătățești relația dintre ei.
  • Persoanele model sunt cele pe care copilul le descrie cu cele mai apreciative cuvinte. El va avea tendinţa să ia mai în serios părerea acestora despre el. De aceea e important să observi cum îşi imaginează el că îl văd aceste persoane.
  • Copiii mai mici de 14 ani nu sunt obişnuiţi să vorbească despre trăsăturile lor de caracter, ci preferă să se descrie mai degrabă din punct de vedere fizic. De aceea, la început micuţului îi va fi mai greu să intre în joc.
  • Jocul de mai sus este foarte potrivit pentru adolescenţi, care sunt în etapa descoperirii de sine şi pe care îi interesează foarte mult părerea celorlalţi. El se poate aplica cu succes și în grup.

Dacă sunteţi curioşi, deschişi la nou, atenţi, răbdători şi veseli, cred că va ieşi un joc pe cinste!

(Sursa foto)

Articol din categoria:Ora de joacă

Leave a Reply

Note: XHTML is allowed. Your email address will never be published.