Skip to content

Din lumea copiilor: Povestea norişorului de ploaie

by Raluca Mosora on 16 februarie, 2012

Din lumea copiilor: Povestea norisorului de ploaiePe foaia de hârtie apare încetul cu încetul un curcubeu format din linii subţirele, trasate uşor. Conştiincioasă, fetiţa din faţa mea aşează culorile în curcubeu în ordinea cuvenită: roşu, portocaliu, galben, verde, albastru, mov şi roz. Dacă ar fi continuat singură desenul, cu siguranţă că pe foaia de hârtie ar fi apărut floricele, fluturași şi alte lucruri drăguţe pe care le desenează fetiţele de şapte ani. Însă, fiindcă acesta este un desen făcut la comun, pe foaie a apărut un norişor de ploaie.

Provocată fiind să își imagineze care este povestea norişorului de ploaie, fetiţa spune: el este un norişor trist, care plânge pentru că s-a rătăcit de familia lui. Familia lui a rămas dincolo de curcubeu, iar pe el l-a luat vântul şi s-a rătăcit.

Ca să înţeleg mai bine cum de l-a luat pe norişor vântul, fetiţa îmi explică: păi prima oară norișorul era cu familia lui şi se plimbau. Desenează această primă scenă fericită de familie: mai întâi norişorul cu ochi şi cu gură zâmbitoare şi apoi norul-tată, care este mai mare şi are şi el un zâmbet larg pe faţă. Uitându-se la cei doi, spune: ştii, de fapt norişorul era fetiţă şi a ieşit numai cu tatăl ei la plimbare, pentru că fraţii ei erau bolnavi şi mama trebuia să stea cu ei.

În timp ce se plimbau, tatăl a trebuit să plece şi i-a spus fetiței-norișor să stea în acelaşi loc până când se întoarce el. A avertizat-o că în cazul în care vine un bărbat cu o ciocolată şi îi spune să meargă cu el, ea nu trebuie să plece. Norișorul-fetiță a stat acolo cuminte, şi când chiar a venit un bărbat care i-a oferit un telefon mobil, ea nu a vrut să meargă cu el. Fetița spune: era un norişor foarte cuminte. Totuşi, pentru că norișorul-tată tot nu mai venea, micuţa fetiță a hotărât să se plimbe puţin. Şi atunci a luat-o vântul şi s-a pierdut.

Fetiţa spune că norișorul-fetiță este foarte tristă, pentru că ştie că nu o să îşi mai vadă niciodată tatăl. Spune că după mult timp ea s-a întâlnit cu fratele ei şi cu mama-norișor, care şi ei îl căutau pe tatăl-norișor. Îl desenează şi pe fratele-norişor, şi spune că și lui îi era dor de tatăl lui, și de aceea era foarte nefericit. Din norișorul-frățior curg lacrimi mari, sub forma unor picături de ploaie.

Întrebată fiind cine îi poate ajuta pe norişori, ea spune că îi poate ajuta curcubeul. De câte ori apărea curcubeul, fetița-norișor îşi aducea aminte de tatăl ei şi era fericită. Ea i-a spus şi fratelui ei despre curcubeu, şi deabia aşteptau ca acesta să apară, ca să îşi aducă aminte de tatăl lor.

Cum povestea se apropie de final, decidem să fie un final fericit. În locul finalului clasic în care tatăl-norișor se întoarce la familie, fetiţa are în minte o altă idee: spune că vine o Zână bună şi împrăştie cu praf magic, care face ca curcubeul să nu poată dispărea niciodată. Şi astfel, ori de câte ori norişorilor li se făcea dor de tatăl lor se uitau la curcubeu, îşi aduceau aminte de el şi erau mai fericiţi.

 Notă: deși este autentică, povestioara relatată de această fetiță a fost modificată ușor pentru a proteja identitatea acesteia. Lucru care nu ne împiedică să facem fel de fel de interpretări asupra felului în care se simte, nu-i așa?

(Sursa foto)

No comments yet

Leave a Reply

Note: XHTML is allowed. Your email address will never be published.