Skip to content

Învață-ți copiii să depășească rivalitatea dintre ei

by Raluca Mosora on 15 January, 2012

rivalitatea intre fratiTu ai frați sau surori? Cum este relația dintre voi: de tipul “sângele apă nu se face” sau mai mult “frate frate, dar brânza-i pe bani”? Uitându-mă în jur, sunt suprinsă să văd cât de răspândită este ideea că e normal ca fraţii să nu se înțeleagă bine unul cu celălalt. Părinții par foarte dispuși să își scuze copiii aflați într-o aprigă rivalitate: fie dau vina pe firile lor diferite, fie spun că e normal să se și ciondănească. Unii părinți, care la rândul lor au fost în competiție cu frații lor când erau mici, nici nu își pot imagina cum e sa te înțelegi bine cu fratele sau sora ta. Toți cei care cred că este inevitabil ca frații să fie rivali, fără să vrea îşi privează copiii de avantajele enorme de a avea un frate: faptul că au pentru toată viaţa un confident, un tovarăş de joacă, un prieten bun, un protector, un sprijin în momente grele. Nefăcând nimic atunci când copiii se ceartă, părinţii permit ca rivalitatea dintre ei să le otrăvească relaţia cu sentimente de ranchiună, nedreptate, luptă pentru putere şi uneori cruzime.

În ciuda faptului că pare greu, eu cred că este posibil ca toţi fraţii și surorile să se înţeleagă bine unii cu ceilalţi, indiferent cât de diferiţi sunt. Pentru realizarea acestui lucru, rolul cel mai important le revine părinţilor. Aceştia trebuie în primul rând să înceteze să mai facă lucrurile care menţin rivalitatea între copii, şi în schimb să îi ajute să se înţeleagă mai bine între ei. Îţi propun pentru început să vorbim despre comportamentele părinţilor care menţin şi chiar agravează rivalitatea între fraţi:

Ce menţine rivalitatea între fraţi?

  • Comparaţiile între copii. Mulţi părinţi recurg la comparaţii cu buna intenţie de a-l da ca exemplu pe un frate în faţa celuilalt. Însă când un copil este în continuu comparat cu altul mai bun, el se simte în inferioritate, lipsit de valoare şi nicidecum nu este impulsionat să fie mai bun. În plus, el poate avea resentimente faţă de fratele model, şi din această cauză va face orice pentru a-l denigra şi pentru a re-echilibra balanţa între ei. În loc să aibă doi copii model, părinţii care recurg la comparaţii au toate şansele să dea naştere unor copii invidioşi unul pe celălalt, aflaţi într-o permanentă competiţie.
  • Favorizarea unuia dintre copii. Chiar dacă părinţii sunt conştienţi că nu este un lucru bun, deseori ei aplică un tratament preferenţial unui copil. Fie că este mezinul, fie că este primul născut al familiei, fie că este cel bolnăvicios, fie că învață cel mai bine, el va primi constant mai multă atenţie, grijă, iubire sau avantaje materiale. Celălalt frate se va simţi nedreptăţit, şi uneori acest sentiment îl poate urmări toate viaţa. Sentimentul nedreptăţii îl poate face să reacţioneze cu furie, revoltă şi răzbunare faţă de familia lui. Fratele privilegiat nu o duce nici el mai bine, pentru că se poate simţi vinovat şi deseori trebuie să îndure furia şi răzbunările fratelui său.
  • Indiferenţa faţă de certurile dintre copii. Unii părinţi nu fac diferenţa corect între o ceartă trecătoare şi una distructivă, în care fraţii îşi subminează reciproc încrederea în sine, se jignesc, se umilesc, sunt răutăcioşi unul cu celălalt. Părinţii reacţionează numai când se ajunge la bătaie, şi nu îşi dau seama că uneori vorbele spuse de un frate pot răni mai mult decât o lovitură. Aşa cum părinţii nu ar tolera niciodată ca un străin să le rănească copilul, cu atât mai puţin ar trebui să accepte ca fraţii să se umilească şi să se denigreze între ei.
  • Jocul de-a judecătorul. Evident, părinții trebuie să intervină atunci când copiii se ceartă. Ei trebuie să îi asculte pe amândoi și să găsească soluții de împăcare. Totuși, unii părinți transformă certurile dintre copii în adevărate tribunale de condamnare, în care se caută “capul răutăților”, care va fi aspru pedepsit. Ca să scape de pedeapsă copiii se învinovățesc unul pe altul, se pîrăsc, își vânează greșelile unul altuia.  În plus, în cele mai multe situaţii fiecare copil are dreptate în felul lui, şi a-i da dreptate numai unuia îl face automat pe celălalt să se simtă nedreptăţit.
  • Responsabilizarea fraților mai mari. De multe ori fratelui mai mare i se spune să aibă grijă de cei mai mici. Acest lucru îi ştirbeşte libertatea şi îl pune într-un rol nepotrivit pentru vârsta lui. Chiar dacă între fraţi nu apare rivalitatea, pot apărea alte resentimente: cel mare se poate simţi nedreptăţit şi furios pe cel mic, iar cel mic se poate simţi o povară pentru cel mare.

Simpla renunţare la obiceiurile de mai sus reduce considerabil rivalitatea între fraţi. Însă, în cazul în care copiii tăi au avut deja o istorie lungă de certuri şi conflicte, este important să se îmbunătăţească legătura dintre ei. Dacă şi tu eşti un părinte care vrea să-şi ajute copiii să se înţeleagă mai bine, iată ce poţi face:

Cum poţi îmbunătăţi relaţia între copiii tăi?

  • Descurajează dorinţa copiilor de a avea monopol asupra iubirii părinteşti. La baza rivalităţii între fraţi se află dorinţa infantilă a unui copil de a obţine iubirea exclusivă a părinţilor. Această dorință se întrevede în multe situații: când încearcă să fie permanent în centrul atenției, când îți cere să-i spui care copil e preferatul tău, când își prezintă fratele într-o lumină proastă, etc. În aceste situații, va trebui să îi spui explicit că nu va putea niciodată să aibă toată atenția, iubirea sau grija ta, pentru că și fratele lui are dreptul la ele. Atunci când unul din copil are mai multă nevoie de tine fii acolo pentru el, dar amintește-i că trebuie să ai grijă și de fratele lui.
  • Dă-le timp să se apropie unul de altul. Când apare un frate mai mic, copilul nu este încă ataşat de el, ba chiar este firesc ca în primele luni să fie mai degrabă gelos şi ostil pe acesta. De asemenea, nici fratele mic nu este interesat la început decât de părinţi. În timp, odată cu experienţele avute împreună, copiii încep să ţină unul la altul. Faptul că ei au în comun dragostea faţă de părinţi îi va uni şi mai mult. Apropierea între copii apare treptat şi este un proces cu suişuri şi coborâşuri. Unii părinţi, care se tem că fraţii nu se vor iubi niciodată, încearcă să le impună copiilor să se îndrăgească. Simţindu-se obligaţi să se iubească, fraţii pot avea o relaţie bună la suprafaţă, însă pe ascuns pot apărea resentimente şi nemulţumiri. Relaţia dintre fraţi trebuie să fie suficient de strânsă, astfel încât certurile banale să nu o poată rupe, dar şi sinceră, pentru ca ei să îşi poată exprima deschis emoţiile, indiferent dacă sunt bune sau rele. Tu ca părinte va trebui să lași ca legătura dintre ei să se dezvolte firesc, fără să le impui să se iubească.
  • Învaţă-i să lucreze împreună. Chiar dacă fiecare are propriile sarcini de lucru, oferă-le copiilor tăi ocazia să facă activităţi comune, care le plac amândurora. Încurajează-i să apeleze unul la altul când au nevoie de ajutor.
  • Descurajează certurile prelungite între ei. Ca părinte, este bine să îţi dai seama care sunt certurile banale şi care sunt cele serioase, în care nemulţumirile sunt mai profunde. Dacă în certurile scurte nu este indicat să te implici, pentru că micuții se descurcă și singuri, în cele mai mari este necesară prezența ta. La început, tu vei fi cel care îi va ajuta pe copiii să se împace, găsind o soluție bună pentru toți. Treptat, ei vor învăța să se împace singuri: pentru asta va trebui să îi înveți să își exprime deschis nemulțumirile, să se asculte unul pe altul, să spună ce anume doresc, să negocieze, să facă compromisuri și să țină cont și de părerea altora. De asemenea va trebui să îți înveți copiii să se pună unul în locul celuilalt, să poată să ierte când cineva le-a greșit, să aibă răbdare și să fie binevoitori. Deși par obiective mărețe, ele pot fi atinse în timp.
  • Stabileşte o limită între lucrurile comune şi cele personale. Deşi trebuie să îţi înveţi copiii să împartă lucrurile cu ceilalţi, nu uita că fiecare copil are dreptul să aibă propriile lucruri personale, pe care poate să le ţină doar pentru el. Când cumperi jucării, specifică clar dacă trebuiesc împărţite sau sunt doar ale unui copil. De asemenea, va trebui să îi înveţi pe micuţi să aibă respect faţă de lucrurile personale ale celuilalt (să nu i le fure, să nu i le strice, să nu insiste să le aibă dacă celălalt nu vrea să le împartă).

Dacă îți înveți copiii să se înțeleagă bine unul cu celălalt, le oferi de fapt un dar neprețuit, de care se vor bucura tot restul vieții!

(Sursa foto)

 

Articol din categoria:Copilul în familia lui
One Comment

Trackbacks & Pingbacks

  1. Epoca Anxietatii | psihoterapie.net

Leave a Reply

Note: XHTML is allowed. Your email address will never be published.