Skip to content

De ce sunt unii copii neatenţi?

by Raluca Mosora on 21 December, 2011

copil neatent“Nu ştiu ce e cu copilul ăsta, trebuie să îl strig de 3 ori până îmi răspunde! Uneori mă gândesc dacă nu are vreo problemă cu atenţia!”. Observând că micuţii lor nu răspund când sunt strigaţi, nu participă la activităţile de la şcoală sau sunt visători, absenţi, părinţii încep să se îngrijoreze. Şi o fac pe bună dreptate, pentru că neatenţia copilului poate duce la probleme la învăţătură, la ruperea contactului cu ceilalţi şi chiar la diferite accidente.

Dacă şi tu ai un copil neatent, sunt sigură că vrei să afli ce poţi face ca să îl ajuţi. Ei bine, în primul rând trebuie să îţi dai seama din ce cauză nu se mai poate concentra la o activitate sau la ceilalți. Doar după ce înțelegi de unde apare neatenția vei putea găsi soluţiile potrivite pentru el. În continuare îţi prezint principalele cauze care stau la baza lipsei de atenţie a copilului. În funcţie de gravitatea lor, le-am grupat în patru categorii:

1. Cauze situaţionale

Cea mai simplă cauză a neatenţiei se datorează nu atât copilului, cât sarcinii de lucru pe care acesta o face. Aşa cum adulţii au activităţi preferate şi corvoade, tot aşa şi copiii pot fi complet absorbiţi de o activitate, şi complet neatenţi în altă situaţie. Iată care sunt cele mai frecvente situaţii în care copiii sunt neatenţi:

  • Activitatea nu este interesantă pentru copil. Atenţia voluntară are la bază interesul copilului pentru subiect. În cazul în care acesta lipseşte, copilul nu are de ce să facă eforturi pentru a rămâne atent.
  • Activitatea este prea solicitantă pentru copil. În acest caz, lipsa de atenţie a copilului este ca un fel de renunţare în faţa unei sarcini prea dificile.
  • Activitatea este prea facilă pentru copil. Sarcinile monotone, rutiniere, plictisitoare, îl fac pe copil să fie superficial şi neatent.
  • Copilul este înconjurat de stimuli distractori. Copiii care îşi fac temele în timp ce se uită la televizor, ascultă muzică sau este gălăgie, cu siguranţă sunt mai distraşi în activitatea lor. Cu cât un alt stimul este mai interesant, cu atât şansa ca el să îi distragă atenţia copilului este mai mare.

Dacă ai observat că micuţul tău este neatent doar în astfel de situaţii, soluţiile sunt uşor de găsit: trebuie să modifici activităţile astfel încât să fie mai atractive şi mai adecvate copilului. Dacă însă îţi dai seama că micuţul tău este neatent în majoritatea situaţiilor, s-ar putea ca problema să provină din cauzele pe care le voi prezenta în continuare.

2. Cauze ce ţin de calitatea atenţiei voluntare

Dacă la activităţile plăcute suntem atenţi în mod spontan, la cele mai neplăcute trebuie să depunem eforturi suplimentare ca să rămânem concentraţi. Atenţia voluntară se formează în timp, în urma eforturilor repetare de a fi atent. Dacă la 3 ani copiii pot fi atenţi într-o activitate maxim 20 de minute, la 4 ani pot să se concentreze 30 de minute, iar de la 7 ani în sus se presupune că pot rămâne atenţi chiar şi 50 de minute. Iată care pot fi cauzele neatenției ce țin de copil:

  • Copilul nu a avut ocazia să îşi formeze atenţia voluntară. Acest lucru se întâmplă fie pentru că a fost neglijat, fie pentru că a avut părinţi foarte permisivi, care nu l-au determinat în nici un fel să termine sarcinile de lucru. Şi într-un caz, şi în celălalt, copilul nu este obişnuit să depună efort pentru a rămâne atent.
  • Copilul are puţină energie mentală şi oboseşte uşor. Epuizarea rapidă a energiei îl poate face pe copil să își piardă concentrarea după un timp, chiar dacă îi place ceea ce face.
  • Oboseala determină o stare de somnolenţă în timpul zilei şi incapacitatea de concentrare. Studiile au arătat legătura clară între starea de oboseală a copilului şi scăderea rezultatelor la învăţătură, tocmai din cauză că nu se mai poate concentra destul.
  • Copilul are atenţia instabilă şi este în permanenţă distras de stimulii din jur. Cu cât stimulii sunt mai puternici sau mai atrăgători (zgomote puternice, muzica preferată, imaginile de la televizor), cu atât capacitatea de a rămâne concentrat scade.
  • Dificultăţi în a trece de la o activitate la alta. Unii copii au nevoie de mai mult timp ca să se pregătească de începerea unei noi activităţi. În situaţiile în care tipul de activitate se schimbă des (de exemplu când la ora de limba română elevul trebuie mai întâi să asculte, apoi să scrie, să citească, şi apoi să vorbească), aceştia au dificultăţi să ţină pasul cu cerințele.
  • Tratează informaţia în ansamblu, fără să se uite la detalii. Unii copii par a nu fi buni observatori ai lumii din jur, privind realitatea oarecum superficial. Lipsa de spirit de observaţie duce deseori la neatenţie.

Dacă vrei să ştii sigur în ce măsură copilul tău are o astfel de problemă de atenţie, poţi ruga un psiholog să îi aplice teste de atenţie. El îţi poate spune cât de bună este capacitatea copilului de a se concentra la sarcina de lucru, la cât de multe activităţi se poate concentra simultan, şi cât de repede poate trece de la o activitate la alta.

Oricare dintre aceste probleme de atenţie se pot diminua în timp, prin răbdare şi efortul susţinut de a termina sarcinile de lucru. Dacă micuţul tău nu pare să aibă astfel de dificultăţi de atenţie şi totuşi este “visător”, este posibil să fie din următoarele cauze:

3. Cauze emoţionale

Dacă un copil care de obicei era atent îşi pierde dintr-o dată capacitatea de concentrare sau devine absent, retras, poate fi un semn că ceva s-a întâmplat în familia lui. Cercetările arată că scăderea dramatică a atenţiei este primul semn ce indică faptul că micuţul trece printr-o perioadă dificilă din punct de vedere emoţional. De cele mai multe ori, deşi problema este acasă, copilul devine neatent la şcoală, la joacă sau în alte împrejurări.

Cu cât tulburările emoţionale sunt mai profunde, cu atât atenţia copilului este mai afectată. La copiii mici lipsa de atenţie asociată cu agitaţia permanentă sunt semnele evidente ale unei suferinţe emoţionale.

De asemenea, copiii deseori devin neatenţi când se discută lucruri dureroase pentru ei. Se poate observa cum aceștia devin brusc neinteresaţi şi încep să facă altceva atunci când se ating anumite subiecte sensibile.

În cazul în care lipsa de atenţie se datorează problemelor emoţionale, lucrurile se complică. Atâta vreme cât copilul suferă, nu va fi capabil să se concentreze pe deplin. Rezolvarea problemelor din familie şi eventual consilierea psihologică îl pot ajuta cu adevărat pe copil.

4. Cauze neurobiologice

În cazul în care un copil a fost dintotdeauna neatent şi foarte agitat, indiferent de situaţia în care se află şi indiferent de atmosfera emoţională din jurul lui, este posibil să aibă o tulburare de atenţie. Cea mai răspândită dintre aceste tulburări este ADHD-ul, adică Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenţie. Chiar dacă în ultima vreme acest termen a intrat în vocabularul comun, totuşi trebuie să ştii că doar psihiatrul este în măsură să îi pună copilului acest diagnostic, în urma unei investigaţii foarte serioase. Tot psihiatrul poate să îşi dea seama dacă este vorba despre ADHD, sau despre o altă tulburare neurologică. Din păcate ADHD-ul este o boală gravă, care îl influenţează pe copil pe termen lung. Dacă doreşti să mai multe despre aceasta afecțiune, aici poţi găsi un site foarte util şi accesibil.

În cazul în care un copil este diagnosticat cu ADHD, este recomandată atât medicamentaţia cât şi urmarea unui proces terapeutic.

Sper că ai reuşit să parcurgi cu atenţie acest articol. Iar dacă cumva ai avut scurte momente de distragere, o să rezum tot articolul într-o celebră expresie: atenţie la neatenţie!

(Sursa foto)

66 Comments
  1. Stimata doamna doctor, din intamplare am gasit site-ul dvs si mi-ati placut mult si am zis sa va vorbesc despre puiul meu.Azi am vorbit cu educatoarea despre fetita mea ce merge la gradinita de cateva saptamani si are un comportament mai ciudat, au fost zile foarte placute si zile cand e neatenta, prea activa. Mentionez ca de aproximativ 3 saptamani merge constant, si nu si-a facut inca prieteni, se joaca insa nu o deranjaza daca e singura, e mai solitara insa ii iubeste si la sfarsitul programului nu vrea sa plece pana nu pleaca macar unul, are 2 ani si aproape 9 luni. Vorbeste, insa nu face expresii lungi, excluzand cantecelele, eu nu o simt cu probleme, e si rasfatata.Doamna educatoare zice ca inca nu s-a integrat,pentru ca nu a fost de la inceput cu toti copii, cred ca am fost mai permisivi! Nu stiu ce sa fac….Ce ma sfatuiti?
    Cu mult respect, Stiuca Mariana

    • Buna ziua, avand in vedere ca merge doar de 3 saptamani si ca e atat de micuta si ca deja a avut zile bune, cred ca lucrurile sunt ok cu ea. La aceasta varsta oricum prieteniile sunt un fel de jocuri impreuna: copiii se folosesc unii de altii in jocul lor, inca nu e vremea adevaratelor prietenii. Asadar, din ce imi spuenti, nu vad nici o problema cu fetita dvs.

      • Multumesc pentru raspuns!

      • Ana-Maria permalink

        Buna ziua, doamna doctor. Mi-a plăcut articolul dumneavoastră și m-a făcut să îmi pun și niște semne de întrebare. Am o fetiță de 1 an și 3 luni jumătate. De când a învățat să meargă în picioare ( de aproximativ 2 săptămâni) nu o mai interesează nici o activitate, doar joaca directa dintre mama – copil/ tata-copil. Nu sta singură lângă jucării/ cărți nici măcar 5 minute. Orice s-ar juca ma striga și mă cheamă întruna. Sa fie doar o perioadă fiind o noutate noua sa achiziție sau ar trebui sa mă îngrijorez? Vă mulțumesc anticipat.

        • Sunt aproape sigura ca nu aveti de ce sa va ingrijorati. problemele de care am scris aici sunt acute si se intind pe o perioada lunga de timp, deci nu e si cazul fetitei dvs.

  2. roxana permalink

    buna ziua am si eu o intrebare si va rog din suflet sa ma ajutati daca se poate… sunt mama unui baietel de 11 ani, este un copil cuminte si foarte inteligent la scoala . problema este ca baiatul meu are o capacitate de memorare foarte mare diriginta si profesoara de matematica imi spun ca este foarte inteligent are 9 si 10 dar am observat ca aceste note sunt la oral sau la lucrari de control. La teza notele sunt mai mici de 6,20. Doamna de matematica si diriginta mi-au spus ca are probleme de atentie, nu se poate concentra foarte mult timp se plictiseste tot timpul trebuie sa faca ceva nu poate sa stea intr-un loc
    sta de vorba cu un coleg dar tot odata daca este ridicat in picioare si intrebat despre ce s-a vb el raspunde corect.sunt o mama blanda, ii spun de 20 de ori pe zi ca-l iubesc ii ofer f multa atentie si nu stiu ce are? si ce as putea sa fac. va rog, daca vedeti acest mesaj sa-mi raspundeti. as avea foarte multa nevoie de sfatul dvstra. multumesc frumos

    • Buna ziua,
      Din ce imi spuneti pare ca baiatul are mai degraba o problema de motivare pentru scoala. Adica el poate sa memoreze, se descurca la scoala, este chiar si atent (adica se uita in alte parti insa tot prinde si ce spune doamna), insa cand nu vrea nu se concentreaza. Cred ca trebuie sa ii vorbiti mai mult depsre importanta scolii, sa il faceti sa inteleaga de ce e bine sa fie atent si sa stati langa el o vreme cand isi face temele ca sa va asigurati ca are rabdare sa le termine fara sa se ridice si sa fie disciplinat. In rest, nu cred ca sunt probleme

  3. LAURA URICARU permalink

    Buna ziua, am o fetita de 6 anisori si de vreo 3 luni observ ca este foarte absenta.intrucat in urma cu 3 luni am avut o pierdere imensa in familie unchiul preferat a decedat si sotul meu este plecat de 2 ani,credeti ca acest comportament este emozional?

    • Cel mai probabil ca lipsa ei de atentie se datoreaza decesului unchiului ei. Cred ca este important sa vorbiti cu ea putin despre moartea unchiului, astfel incat sa isi exprime temerile si emotiile referitoare la acest eveniment negativ. Daca observati ca lipsa de atentie nu trece in timp, sau daca apar si alte comportamente nepotrivite, puteti merge cu ea la un psiholog.

  4. Sofia permalink

    Buna ziua! am un baietel de 1 an si 2 luni , este foarte afectuos, ii place muzica , se joaca frumos , dar nu raspunde cand il strig , nu reactioneaza.acum cateva luni reactiona la nume , dar acum…ce ziceti , e o situatie pentru care sa imi fac griji? ce e de facut?Multumesc!

    • este totusi un mic semn de intrebare. Eu zic sa mergeti mai intai cu el la pediatru sa vedem ce zice

    • Monica permalink

      Buna ziua! Ám vazut postarea dvs,si vreau sa va spun ca si eu am un baietel de un an si 3 luni tot de aceeasi probléma.Va rog sa mi spuneti ati fost undeva cu el? Cum este acum? Sunt ingrijorata,va rog din suflet sa mi raspundeti.Va multumesc!

  5. Sandu permalink

    Buna ziua,
    Am un baietel de 8 ani, clasa a-II-a si este un copil foarte energic, dar are probleme de concentrare. Doamna invatatoare imi spune ca nu poate sa stea atent la ora si se plictiseste foarte repede dupa care nu mai este atent. Este un copil mai sensibil, inchis in el si cand era mic plangea din orice. Greseste foarte mult la scriere, citeste foarte greu, el considera ca a scris un cuvant, dar lipsesc unele litere, la oral este foarte bine insa la evaluari cred ca se precipita si greseste forte mult, sterge mult. El este stangaci, nu l-am fortat sa scrie cu dreapta chiar daca la gradinita doamna educatoare a incercat. Va rog daca se poate sa-mi spuneti ce se intamla cu copilasul meu, sunt foarte ingrijorata. Ce pot sa fac pentru el sa aiba mai multa incredere in el, ca spune ca nu vrea sa masupere pe mine si invata pentru mine sa fiu eu fericita.
    Va multumesc mult!

    • Buna ziua,
      Din ce imi spuneti, aceasta lipsa de atentie se manifesta dintotdeauna. In acest caz,putem sa ne gandim fie la faptul ca nu a apucat sa isi stabilizeze atentia, fie la o incapacitate de a se concentra. Spuneti-mi: are activitati acasa la care poate fi atent mai mult de 50 de minute? (in afara de privitul la tv sau jocul pe calculator).
      De obicei problemele de atentie sunt destul de neplacute, pentru ca afecteaza serios invatarea. Lipsa de atentie atrage dupa sine in timp si alte probleme. Asa ca va sugerez sa mergeti cu el la un psiholog, macar cat sa isi dea seama despre ce este vorba. In timp, din pacate, lipsa de atentie tinde sa se agraveze.

      • Sandu permalink

        Buna seara,
        Va multumesc ca a-ti reusit sa-mi raspundeti deoarece eram foarte ingrijorata.Puteti dvs. sa-mi recomandati un psiholog bun care poate sa ne ajute?
        Credeti ca se putea rezolva problema pe care o are daca mergeam mai devreme la medic?
        Este prea tarziu acum?
        Noi nu suntem din Bucuresti, dar nu este o problema ca putem ajunge intr-o ora.
        Va multumesc din suflet pentru sprijin si astept raspunsul dvs.
        O seara buna va doresc.

  6. Daniel permalink

    Buna seara,

    Am un nepotel ce tocmai a facut 7 ani si este in clasa I. Am observat destul de des ca nu poate sa se concentreze mult pe ceva. Cand mananca e agitat intr-una daca nu e la televizor. Cand are de facut exercitii pentru scoala ii vin tot felul de idei si se tot opreste sa te intrebe una alta.

    Puteti sa ma ajutati cu niste sfaturi?

    Va multumesc anticipat!

    • Buna seara, pai in primul rand e bine sa va dati seama care din cauzele de mai sus, din articol, i se potriveste cel mai bine. Din ce imi spuneti, pare ca nu a fost mereu neatent, adica si-a pierdut atentia recent, de cand e in clasa 1. S-au mai intamplat si alte evenimente in familie?

  7. Vio permalink

    Buna ziua, sunt o mamica disperata a unei fetite de 8ani jumate, in clasa a2a, inscrisa in programul educational step by step. in clasa 1 primul semestru nu au fost deloc probleme, din sem 2 a inceput sa fie neatenta la scoala, si sa piarda timpul uitandu-se pe geam, sau pe pereti si neterminand de scris nimic in timpul orei, si chiar la o activitate independenta s-a jucat cu cheia si nu a scris decat 2 cuvinte intr-o ora intreaga. in clasa a2a e la fel, incercam toate variantele si-i explicam cat de importanta este scoala, si mereu promite ca a2a zi va fi atenta. si normal tot cu lectiile neterminate vine. cand vrea termina la timp, sta numai cu mana pe sus la ore, iese mereu la tabla ia calificative bune, la concursurile scoale a luat in 99% punctaj maxim. Cand o intreb de ce nu termina de scris sau fisele mereu spune ca a vrut sa scrie f frumos si a cautat propozitii minunate. Poate fi de vina inclusiv sistemul de 8-9 ore la scoala? ea da semne de oboseala in special la orele de dupaamiaza, sa o mut la invatamant traditional sau chiar este o problema de concentrate. mentionez ca acasa daca ii dau o fisa cu timp de lucru 60min, o termina in maxim 25minute. cand are de facut teme sta si le face fara probleme dar la orice stimul este distrasa(latra un caine- e mai interesant asta, zboara un porumbel pe la geam-la fel mult mai important, o discutie pe un anumit subiect in bucatarie-e mai important sa stie si ea ce se intampla). Va multumesc

  8. serban carmen permalink

    Am un baietel de 3 ani si 5 luni. A dormit cu mine in pat de cand s-a nascut. De la 2ani si jumatate doarme cu sotul meu eu ramanand insarcinata si de teama sa nu ma loveasca l-am mutat din patul meu.
    Acesta a fost momentul cand au inceput problemele noastre cu el. Noaptea plingea si-l auzeam spunand ”vreau la mami”.Au urmat alte manifestari :isi smulgea par din cap, isi tragea palme, lovea in obiecte, trantea scaune, racnea, tipa, lovea bebelusul.Acum bebelusul are 9 luni. Manifestarile sint cam tot alea si recurge la ele de fiecare data cand il cert sau cand nu-i fac pe plac adica:”nu vreau sa mananc, nu vreau sa dorm, nu vreau sa ma imbrac”, sau ”vreau la desene , vreau etc”. Totul se rezuma la ”vreau” sau ”nu vreau ”. Refuza din start negocierea. Trebuie nervi de otel si recunosc ca am mai tipat la el, mai ales sotul care este mai impulsiv si nu am fost consecventi in a-l pedepsi.
    Ceea ce ma sperie este ca acum 4-5zile a inceput sa urle in mod constant ca il doare burtica. Am ajuns cu el in doua randuri la spital unde nu i s-a gasit nimic dar mi-au dat un tratament simptomatic, si cu toate astea tot a urlat ca-l doare burtica atat ziua cat si noaptea plus o stare de tristete, de anxietate care apare si in timpul noptii cand sta mai mult treaz, ofteaza si casca intruna. Sotul meu este disperat deoarece doarme cu el si nu se odihneste deloc. Cred ca totul are legatura cu mine si cu cea mica cu care dorm noaptea. Ce sa fac?

    • Buna ziua, din ce imi spuneti, pare ca baietelul nu s-a descrucat bine cu separarea de dvs., si in continuare practic nu a trecut peste acest episod. Avand in vedere ca semnele sunt tot mai grave si ca ii disturba buna functionare a vietii de zi cu zi (si a celor din jur), va sugerez sa mergeti impreuna cu el la psiholog

      • grosan permalink

        Buna ziua
        Sunt mamica de baieti.Cel mare are 8 ani si e in clasa I invata bine,stie,dar problema cea mai mare e ca nu e atent,nu apuca sa scrie tot de pe tabla,nu apuca sa scrie dictariile,sta aproape tot timpu in pauza sa termine de scris si tot nu reuseste.Nu stiu ce sa ma mai fac cu el.

  9. Buna ziua,sunt mama unui baietel de 3 ani si jumatate.Anul trecut nu a fost la cresa iar acum la gradinita a intrat direct in grupa mijlocie.Educatoarea imi spune ca baietelul nu presteaza atentie la ore,ca nu se joaca cu copiii,prefera sa scrie singur si sa cante alfabetul in engleza.Daca vede un creion se apuca de scris alfabetul sau in lipsa creionului cu degetul pe mocheta.Mi s-a spus ca nu e atent nici la ora de engleza unde acum invata un cantecel, cand au teatru nu e atent deloc……ce sa fac?Va rog sa ma indrumati,sunt foarte ingrijorata….toate jucariile cu care se joaca trebuie sa fie litere din plastic sau sa aiba abtibilde cu litere,ii place sa asculte cantecele cu alfabetul in engleza.Ce fac? trebuie sa merg cu copilul la un specialist? Va rog din suflet sa ma ajutati!

    • Buna ziua, sigur ca trebuie sa mergeti cu el, chiar si pentru linistea dvs. Incepeti cu un psihiatru, care sa vada daca totul e ok cu el. Daca spune ca problema neatentiei este strict psiholigica, puteti sa il duceti mai departe la psiholog

      • Va multumesc din suflet pentru raspuns.Imi puteti recomanda dumneavoastra un psihiatru?Locuiesc in Sibiu de putin timp si nu am cunostiinte in domeniu.Multumesc.

  10. david gabriela permalink

    buna ziua sunt mama unui baietel de 4 anisori si sunt ff ingrijorata cu privire la activitatile lui de la gradi ,sau mai degraba cu lipsa activitatii,merge la gradi ii place ff mult acolo ,indrageste ff mult copii si pe d-na educatoare dar nu vrea sa participe la nici o activitate ,este neatent si trateaza totul in joaca.tin sa precizez ca e o fire foarte energica si nu are stare deloc,noi l-am rasfatat si nu prea i-am impus restrictii.dealtfel este ff istet si retine totul foarte repede ,stie lb.engleza . nu stiu cum sa rezolv aceasta problema si cum sa lucrez cu el.va multumesc.

  11. Irina permalink

    Buna!
    Ma numesc Irina si sunt mama a unei fetite de 2 ani si 8 luni si a unui baietel de 1 an si 2 luni. Diferenta dintre ei e mica, interesele si capacitatile lor sunt foarte diferite si toata ziua sunt doar eu cu ei acasa, sotul vine tirziu si putin se ocupa cu ei. Fetita inca nu vorbeste, spune doar cuvinte ce tin de necesitatile ei: apa, papa, pa, hai, da, nu, mama, tata, nu stiu, caca, nani… Plus la asta e neatenta, imi pare total dezinteresata de activitatile prin care vreau sa invatam ceva concret, cu toate ca nu o fortez, ma stradui sa fac ca activitatile sa fie distractive implicind jucariile ei preferate, carti coloate, situatii diverse la plimbare, ii vorbesc, ii arat anumite lucruri, culori, dar ea nu este atenta, plus pare total dezinferesata si repede pleaca sa-si gaseasca alta activitate. Nu e mereu asa, dar faptul ca inca nu vorbeste si adesea refuza sa arate anumite lucruri, pa care le arta alte ori, ma ingijoreaza.
    Ma deacurajez in acele momente, nu stiu cum sa procedez si cedez, lasind sa faca ea ce vreau implicindu-ma atit cit accepta ea.
    Spuneti-mi ca rog cum trebuie sa pocedez in asemenea situatii?

    • Buna ziua, din ce imi spuneti, are momente de neatentie, insa nu tot timpul, ci doar la anumite activitati. In afara de aceasta neatentie, mai sunt si alte comportamente care vi se par nepotrivite? De exemplu, fetita dvs. arata cu degetul ce isi doreste? Este comunicativa (adica sa va arate prin gesturi ce vrea?). Are comportamente stereotipe, bizare?
      Daca in afara de aceasta lipsa de atentie totul e normal cu ea, cred ca puteti incepe sa ii antrenati atentia, pas cu pas. Adica sa incepeti cu activitatile preferate si sa stati la masuta cu ea, maxim 10 minute. Cu timpul, se va obisnui sa stea 10 minute si la alte activitati, care nu sunt atat de placute.
      Daca credeti ca, pe langa lipsa de atentie, fetita mai are si alte comportamente pe care nu vi le puteti explica, poate ar fi bine sa mergeti cu ea la un medic, doar ca sa verifice daca totul e ok cu ea.

  12. cosmina permalink

    buna ziua,am un baietel de 4 anisori,este foarte cuminte,dar sunt foarte ingrijorata,e foarte sensibil,tot timpul a fost asa ..de micut..se sperie usor ,nu m-am ingrijorat asa de tare am zis ..e copil, e mic ..o sa treaca daca mai creste,dar de doua zile ma speriat ff tare,nu stiu ce sa zic el zice ca a visat intr-o noapte,ceva urat,dar nu vrea sa zica ce a visat, ce la speriat asa de tare ,unde vreau sa ajung e ca acum doua zile din senin se juca cu sora lui, care are 10 ani,dar un joc normal de copii a fost ,cand deodata vine copilul la mine speriat si plangea ,ca si-a adus aminte de ceva urat de ce a visat,dar asa de tare sa speriat ca nu a putut sa-si revina ,l-am luat in brate ..ii spuneam ca sunt mama lui ca nu exista ca a fost un vis ..dar degeaba nu reactiona..se uita la mine si urla si astazi la fel a facut dar si-a revenit repede …sunt foarte speriata,va rog frumos sa ma ajutati ,sa ma sfatuiti ce sa fac,suntem o familie normala, nu avem probleme in familie ca sa vada copilul ceva ,sa se sperie ,intradevar il mai lasam pe calculator sa se joace ,dar acum nu mai vrea ,nu stiu ce sa putut intampla cu el …va rog din suflet sa-mi dati un raspuns ,va multumesc.

    • Buna ziua, aceste episoade s-ar putea sa fie de pavor nocturn (daca el de fapt nu se trezeste si a doua zi de dimineata nu isi aduce aminte ca a visat urat). Daca e asa mai intai trebuie mers totusi la un psiholog care sa vada cat de puternica este frica lui.

  13. mya permalink

    Buna ziua am un băiețel de 8 ani si am observat că nu poate sa stea concentrat la teme daca il intreb oral imi răspunde dar când este vorba de scris, scrie greșit.Invatatoarea imi spune ca daca discuta despre orice inafara de scoala este cel mai activ.El face si inot de performanță si antrenorul imi spune ca nu este atent la ce ii explica el incepe ora bine dar pe urma tot cum vrea el face . Imi puteti spune va rog frumos care ar putea fi problema. Ma doare cand vad ca el este asa .

    • Buna ziua, precum spuneam si in articolul de mai sus, cauzele lipsei de atentie pot fi foarte multe, si, dintr-un singur comentariu nu pot sa imi dau seama. Va recomand sa mergeti cu el la un psiholog pentru o evaluare serioasa, in urma careia sa isi dea seama despre ce este vorba

  14. Buna ziua…am un baietel de 3 ani si 3 luni care nu vorbeste deloc, nu raspunde cu “da”, in schimb cand e “nu” da din cap in mod negativ, executa putine comenzi si anume daca ii zic sa si aduca papuceii sa l incalt, ii aduce, imi arata 2 sau 3 parti ale corpului si vrea sa imite sau sa spuna cuvinte dupa noi, dar scoate doar niste sunete asemanatoare cu cele din cuvinte. Nu stiu cu ce sa incep, cu un psihoterapeut sau logoped terapiile?…multumesc mult!

    • Buna ziua, mai intai spun sa mergeti la un neuropsihiatru de copii, care sa va confirme ca totul este in regula cu copilul dvs. Apoi el va va indruma ce sa faceti mai departe

  15. Buna ziua!Am un baietel de 4 ani si nu este atent la gradinita.S.a acomodat mai greu iar acum nu vrea sa lucreze fisele.Doamna educatoare spune ca este absent,ea explica iar el nu intelege.Intr.o zi chiar a si adormit cu capul pe fisa.Aceeleasi lucruri daca il pun acasa le rezolva.Acolo nu le da nicio importanta.Oare sa fie ceva probleme cu el?Va multumesc!

  16. ioana permalink

    Buna ziua ,am un baietel de 2 ani si 4 luni si de multe ori nu este atent cand il striga cineva inca nu vorbeste decat cateva cuvinte acuma nu stiu daca este o problema sau nu pentru ca de multe ori vad ca reactioneaza foarte bine dar cateodata nu ma baga in seama un exemplu cand a prierdute telefonul si la intrebat soacra ca unde este si a luat-o de mana si ia aratat unde este dar cum ziceam este cand il strigam si nimic si daca vrea ceva ne trage de mana sa mergem unde vrea sa ne arate ceva iar daca ii zic sa zica ca HAI sau DA-MI mai bine plange decat sa zica si as vrea sa stiu ce este de facut daca trebuie mers la medic cu el si la ce fel de doctor,multumesc

    • Buna ziua, sa inteleg ca pe langa mica problema de atentie este si putin in urma cu limbajul. Sigur, este cel mai bine sa mergeti cu el la un medic, ca sa va asigurati ca totul este ok cu dezvoltarea lui, din punct de vedere psihic. cel mai bine este sa mergeti la un neuropsihiatru de copii.

  17. ioana permalink

    am uitat sa specific ca eu am rh negativ si sotul pozitiv si am mai avut o sarcina inaintea lui

  18. Cristi permalink

    Buna ziua doamna doctor
    Am un baiat care tocmai a implinit 9 ani , incepe scoala si ma ingrijoreaza faptul ca doamna invatatoare zicea ca are momente cand “viseaza” , este pur si simplu absent , il striga si nu reactioneaza de prima data , daca trebuie sa scrie ceva in timpul acesta , scrie un cuvant si iar cade in starea de absenta.
    Mie mi se pare ca oboseste mai repede decat ar fi normal , in rest merge foarte bine cu scoala are o memorie excelenta si o logica buna , dar are totusi momentele acestea , in special pe sfarsit de saptamana si la after school.
    Precizez ca acasa nu are aceste stari in schimb dupa aproximativ o ora de teme nu mai da randament cere pauze tot mai dese si nu se mai poate concentra.
    Va rog sa imi spuneti daca pot face ceva sau daca exista un tratament pentru atfel de situatii.
    Va multumesc

    • Buna ziua, exista multe tratamente, insa mai intai e necesar sa ne dam seama care este cauza acestor episoade de neatentie. va sugerez sa mergeti si la un medic, pentru analize generale (unele carente pot duce la scaderea concentrarii), si apoi, daca totul e ok, sa mergeti pentru o evaluare la un psiholog

  19. Andreea S permalink

    Buna ziua,

    Am 2 fete gemene de 5 ani. La gradintita dna educatoare mi-a explicat de nenumerate ori ca una dintre ele nu este atenta, ca este f distrata si nu este atenta, mai ales ca sta in preajma unor copii mai nazdravani. Eu am incercat acasa sa-i explic sa fie atenta la ce explica dna educatoare. Nu stiu cum sa procedez ca sa nu se mai ia dupa acei copii nazdravani fara sa para ca si cum ii impun sau sa nu simta o diferenta intre ea si sora ei.

    Multumesc

  20. Bogdan permalink

    Buna ziua am o fetita de aproape 7 anisori, de mica este foarte energica si foarte foarte vorbareata. Inca de la gradinita nu isi duce la bun sfarsit temele. Acum ka grupa 0 primesc aceleasi atentionari din partea educatoarei, nu reuseste sa o ooreasca din vorbit cu colega de banca, astfwl o muta la catedra, nu isi termina niciodata fisa de colorat. Va rog din suflet….nu stiu ce sa fac….Mii de multumiri!

  21. Cristina Panca permalink

    Buna ziua am un baietel de5ani foarte energic foarte prietenos si sociabil,dar ce ma preocupa pw mine este ca nu are rabdare si la gradinita nu are rabdare sa stea la masuta sa coloreze se plictiseste foarte repede dr orice lucru,l-am inscris la karate de doua luni ii place foarte mult dar dupa o jumate de ora incepe sa nu mai asculte si ii deranjeaza si pe ceilalti copii ,oare ii vro problema ca ma gandesc ca o se inceapa scoala si o sa fie o problema ….m-as bucura tare daca ati putea sa imi raspundeti….va multumesc

  22. elena permalink

    Buna ziua am un baietel de 7ani si nu are rabdare Deloc sa stea sa scrie si uita foarte repede nu stiu ce sa fac unde trebuie mers cu el

  23. Flori permalink

    Buna ziua. Am un baietel de 8 ani e foarte nervos si ager la manie .La scoala ramane mereu in urma ,la teste greseste si daca ii dau acelasi test acasa il face bine .La scoala nu prea are multi prieteni si ceilalti refuza uneori sa se joace cu el pentru ca el vrea sa se joace doar cum vrea el sa faca si ceilalti .Copiaza alti copii si se compara mereu .Spune ca el e prost ca de aceea nu reuseste.E foarte agitat.Multumesc.

  24. Simona permalink

    Buna ziua, va rog ajutat-ma cu un sfat! Fetita mea de 5 ani nu mai are rabdare sa termine aproape nimic din ceea ce incepe sa faca ( desen, puzzel, jocuri in parc) si a devenit tot mai neatenta la gradinta si acasa. LA gradinita nu accepta nici o regula impusa de educatoare, nu sta in formatie, nu se spala pe maini cand sunt dusi cu totii la baie, nu raspunde cand e strigata, nu sta in pat la somn, etc). Cand este certata spune ca ii pare rau, plange si promite ca nu se va mai intampla. Problemele au inceput sa apara in jur de 3 ani si se tot agraveaza, in sensul ca pe langa neatentie, neascultare, a inceput sa minta, vorbeste foarte mult si insistent, si gaseste justificari sa nu faca ceea ce i se cere. PAna la varsta de 3 ani era un copil foarte atent, facea puzzel-uri pentru varste mai mari, colora foarte bine, retinea usor poezii,etc dar dintr-o data s-a schimbat la polul opus. Educatoarele au ajuns la disperare iar noi nu stim cum sa mai colaboram cu copilul nostru care refuza orice propunere a noastra. Va rog indrumati-ma spre orice ar putea ajuta!
    Multumesc!

    • Din ce spuneti, fetita nu are o problema de dezvoltare intelectuala, cat una emotionala si de comportament. Va sugerez sa mergeti cu ea la un psiholog sau la consilierul gradinitei, si acolo, in urma unei evaluari riguroase, veti incepe o consiliere potrivita fetitei. Aceasta va include si fetita dar si familia

  25. Vulcan permalink

    Bună ziua doamna doctor am o fetiță 1 an și 1 luna reacționează când o strig sau ca nu e voie însă nu vrea sa stea sa povestim sa I spun părțile corpului culori etc….Dacă iau o jucărie în mana vine și mi o ia imediat și dacă vrea sa I explic ceva sau sa fc ceva nu vrea pleacă….Dacă aprind tel e f atenta si incepe si danseaza pe muzica…..vorbește puțin zice mama tata papa gata ga ca și da….credeți ca e ceva în neregula? Mulțumesc

    • Vulcan permalink

      Dacă I zic sa mă pupe nu vrea…pleacă nu vrea sa stea în brațe sa I arat sa povestim unde e nasul ochișori etc…orice încerc sa iau în mana sa I explic despre lucrurile acelea vine și mi le ia din mana….sau dacă are o jucărie în mana și eu încerc sa vb cu ea nu e atenta la mine doar dacă o strig de 2 3 ori…Va mulțumesc mult

  26. Nicoleta Balinca permalink

    Bună ziua! Am nevoie de sfatul dumneavoastrã în legătură cu băieţelul meu de 6 ani. Din Ianuarie 2015 locuieşte în Germania. Din păcate, nu am găsit loc imediat la grădiniţă şi a trebuit să aşteptăm 8 luni. Până la începerea grădiniţei…l-am învăţat cuvinte de bază în limba germană, dar am făcut-o lent, fără presiune…la grădiniţă, începutul a fost foarte greu pt el….era zilnic bătut de ceilalţi copii, zgâriat, muşcat, nisip în cap şi în ochii..şi totuşi cerea să meargă la copii. Acum când poate “riposta”(verbal) la “răutăţile” celorlalţi…a devenit “un copil problemă” (din spusele educatoarei). Nu vă mai spun că s-au făcut diferite experimente la care copilul meu nu a luat parte. După toate aceste întâmplări…nu se mai concentrează, nu povesteşte, nu stă pe scaun liniştit, nu se mai joacă cu băieţii( de frică să nu fie bătut) ci doar cu fetiţele sau singur, impulsiv dar nu violent…nu mai este cel care era înainte vesel, zglobiu ,sociabil…la o şedinţă cu părinţii am primit reproşuri în legătură cu “comportamentul” băiatului meu… Am “izbucnit” şi eu, credeţi-mă, nu am numit-o rasistă pe educatoare dar i-am spus că “metodele” ei de integrare a copilului meu nu le găsesc pedagogice. Lipsa motivaţiei şi a interesului copilului le-am zis cã e din vina ei pt că de fiecare dată când se organiza ceva copilul nu lua parte, impulsivitatea…din cauza bätäilor şi a şicanelor (clasa fiind formată din copii preponderent nemţi) şi jucatul cu fetele..ele de multe ori îl pupă şi el le strânge în braţe… i-am motivat că de la ele primeşte mai multă afecţiune. Problema este că din August merge la scoală… ce putem face să-l ajutăm să se concentreze, să fie motivat, să reţină, să fie liniştit? El era şi este un copil inteligent…dar grädiniţa pt el a fost o adevărată traumă… acasă de multe ori preferă să fie singur cu tableta, nu mai caută “tovărăşie”…. pur şi simplu s-a închis în el… Vă mulţumesc anticipat că aţi avut răbdare să-mi citiţi “povestea”, iar sfatul dumneavoastră îl aştept cu drag.

  27. Iuliana Beatrice permalink

    Buna ziua, as vrea sa aduc unu din baietii mei la dvs, unde va gasesc? am 2 baieti gemeni de 1 an si 9 luni, unul din ei vorbeste, celalalt aproape deloc. Este foarte distrat, cand il strig nu aude, reactioneaza foarte rar in a-mi aduce si a face ceea ce ii cer, desi intelege perfect, iar din multitudinea de jucarii pe care le are prefera doar masinile, rotile in special. Are o obsesie fata de masini. Ma sperie ca nu vorbeste, iar din articolul dvs eu il banui de un deficit de atentie. La joaca are rabdare, face puzle, lego, se joaca cu fratele lui, insa e super incapatanat si refuza a scoate cuvinte. Am adus un logoped acasa cu care lucreaza de vre-o luna insa, rezultatele intarzie sa apara. As vrea sa ma invatati cum sa ma comport in aceasta situatie. Multumesc

  28. Tatiana permalink

    Buna ziua!Am doi baietie 8ani si 1,4 ani, avem probleme cu concentrarea la teme(cu cel mare). Nu are răbdare sa citească însărcinarea ca deja începe rezolvarea, sau nici nu citeste însărcinarea dar spune ca nu stie răspunsul…Nu reuseste sa isi noteze temele, sa finiseze uneori temele …La scoală ia note bune, uneori la evaluări rezultatele sunt mai mici decît asteptarile. Face greseli nesemnificative care da dovada de neatentie.El motivează ca nu a putut sa se concentreze.
    Cum il putem determina sa se concentreze, sa fie atent si responsabil.
    Va mulțumesc anticipat.

  29. elena permalink

    buna ziua…am o fetita de 6 ani si nu este atenta la ore la scoala…este grupapregatitoare…doamna spune ca are cu totu alte activitati cu problema asta ma confrunt din gradinita …insa daca doamna o intreaba despre ce sa vb ea stie ..imi puteti da un sfat …

  30. Bună ziua sunt mama la un băiețel de 10 ani și am ajuna în stagiu ca nu mă mai descurc cu el . A fost un copil foarte cuminte și responsabil adică mergea singur la școală plecam la munca și el era singur pleca venea de la școală minca și mai ales învața bine dar de 3 aproximativ 4 luni e un dezastru nu e capabil sa se trezească sa se îmbrace nu învață e foarte agirat și plinge din orce fce totul contra am fost prieteni nu mama fiu dar acum numai minte și a ajuns sa mă imbrinceasca e ff nervos va rog datimi un sfat ca nu mai pot profesorii spun sa merg cu el la medicare ca se întâmplă ceva cu el e foarte închis nu vorbește niciodată ce al deranjează .Mulțumesc aștept un răspuns va rog.

  31. Elena permalink

    Buna baiatul meu are 3ani si4luni inca nu pronunta bn cuvintele avand in vedere ca vorbeste doua limbi. Cum pot sal ajut?

  32. Catalina permalink

    Am un baiat de 9 ani diagnosticat tarziu cu ADHD( la 8 ani). Face tratament cu Concerta plus terapie. jumatate din probleme s-au rezolvat. dar cea mai apasatoare este ca la scoala deranjeaza in timpul orei cu multe si inutile intrebari sau comentarii, astfel incat ceilalti copii se simt deranjati. initial invataroarea ne-a sprijinit in incercarea de a il integra in clasa, dar acum s-a saturat. copilul este inteligent si se descurca foarte bine cu materia. sta prost cu socializarea si este “taxat” de catre colegi pt faptul ca vorbeste in timpul orei. ce pot sa mai fac eu? invatatoarea ce trebuie sa faca?

  33. Daniela permalink

    Buna ziua.am un baietel de 6 ani.in general nu e un copil problema.dar cand vine vorba de copii si de joaca e altul,numai aude numai vede pe nimeni in jurul lui decat copii.la gradinita cand este vorba despre activitatile pe care la fac in clasa se descurca.dar nu poate sa stau pe scaun 5 minute.trebuie sa gaseasca ceva de facut.pur si simplu nu poate sa stea locului.ce ma ingrijoreaza este faptul ca urmeaza sa se duca la scoala.ce as putea sa fac?.

  34. Buna ziua.Am nevoie va rog de sfatul d-voastra. .Am in clasa un baietel care la pauze este hiperactiv,insa la ore este visator,neatent,absent…deseori este intrebat la lectie,uneori peste 1-2min.,sa-l pun in activitate ,dar nu functioneaza.Lectiile sunt captivante,cu materiale la tabla,metode traditionale si netraditionale cum le place elevilor.Ceilalti le adora,Atunci cand este intrebat el mereu imi da ori din cap,ori isi strange mainile si daca e in picioare atunci nu sta locului,dar nu imi da nici un raspuns.
    Problema este ca parintii sunt despartiti,mamica este plecata peste hotare .o iubeste enorm.E ramas numai cu bunica acasa.El acasa cu bunica vorbeste in limba rusa. Cu copiii comunica liber in limba romana,dar cand este intrebat la lectie sau eu cand il intreb ceva se blocheaza.
    E un copil cu capacitati,citeste bine,cu usurinta ordoneaza cuvintele in propozitie,silabele in cuvinte,e bun si la matematica.
    Ce pot face cu el,ce are,sfatuiti-ma ceva ,va rog mult.

  35. Luminita permalink

    Buna ziua,
    Am o fetita de 6 ani si jumatate care, periodic, se trezeste noaptea din somn plangand si acuza usturimi in zona genitala. Intrucat urocultura si sumarul de urina au iesit bine, medicul pediatru a sugerat ca ar putea somatiza anumite emotii si ne-a recomandat sa o vada un psiholog. La scoala imi spune ca uneori nu poate sa tina pasul cu doamna si ramane in urma. Doamna invatatoare a mutat-o de mai multe ori din banca pentru ca vorbeste cu colegii de banca. Are momente cand isi rupe pielitele de la maini. V-as ruga sa-mi recomandati si mie un psiholog bun in Bucuresti. Va multumesc foarte mult!

    • Va recomand pe mail 🙂

      • Ecaterina permalink

        Buna seara Am si eu o problema Baietelu de 5 ani merge la Grădinița zi de zi dar Doamna mereu imi zice ca nu e concentrat nu e atent nu vrea sa facă nimic sa scrie zice ca mereu are in cap joaca cand e vorba de scris sau activitati gaseste fel si fel de motive sau scuze numai sa nu facă ce ia cerut sa facă.Țin sa precizez ca un cantecel o poezie invata imediat o repet o data de 2 ori si o si invata dar cand incercam sa mai si scriem tot la fel zice ca nu vrea ca nu i place recunosc cate o data il mai cert dar tot degeaba imi zice bine mama i scriu dar nu face nimic zice doar sa scape de mine cauta fel si fel de scuze .Nu stiu Ce sa mai fac suntingrijorata.

  36. Alexia permalink

    Buna ziua! Am trei copii, baieti – 18 ani, 16 si 14 si jumatate. Problema este cu cel mic. Este foarte bun la scoala, este clasa a VII-a si pana acum are 10 pe linie (medii, nu note). Deci nu din pricina aceasta imi fac probleme. Acasa este totusi foarte neatent. Ii spun un lucru si dupa ceva timp realizez ca nu a facut ce i-am spus. Daca il intreb ori zice ca a uitat, ori, foarte nedumerit spune ca nu i-am zis. Precizez ca sunt foarte apropiata de toti cei trei copii, discutam foarte multe. Cel mic sta ce sta cu noi apoi se retrage in camera lor. Imi povesteste tot ce face la scoala, dar strict ce s-a intamplat la ore ceva de genul: m-a ascultat la mate si am luat 9, sau 10; la romana ne-a dat test, la istorie ne-a predat si cam atat. Daca vreau sa aflu si altceva, ce-au mai facut in pauze, ce altceva se mai intampla prin clasa, trebuie sa-l trag de limba, ca sa zic asa. Copiii cei mari zic ca cel mic ca este cam prostut, ca nu stie uneori lucruri simple. (Si cei mari sunt foarte buni la invatatura) . Bineinteles ca eu ii cert ca-i spun asa si le explic ca daca-ar fi asa cum spun ei n-ar avea note asa mari. Dar sa fiu sincera si eu am observat lucrul acesta. Ma intreb de ce se intampla asta, Nu pot sa zic ca este un copil introvertit pentru ca iese cu colegii, merge cu ei la sala, participa la diferite proiecte. Nu iese foarte mult, pentru ca nici ceilalti doi copii nu sunt niste plimbareti. Probabil fiind trei si toti baieti si apropiati ca varsta nu simt foarte mult nevoia sa iasa – joaca sah, se uita la anime, uneori la filme, cel mare citeste foarte mult. Problema este ca cel mic este uneori foarte absent si nu stiu de ce. Ma intreb daca nu cumva este greseala mea. Fiind foarte cuminte si constiincios vizavi de scoala, pot sa zic ca n-am stat langa el la teme atat de mult cat am stat langa ceilalti. O fi aceasta cauza, s-a simtit oare neglijat.? Chiar nu stiu cum sa procedez cu el. Va rog, putin ajutor! Multumesc!

  37. Andra D permalink

    Buna ziua. Am citit articolul dumneavoastra fiind in cautarea unui raspuns pentru problemele de comportament pe care le are fiul meu in varsta de 6 ani si 8 luni…Anul acesta am inceput scoala…si o data cu asta a inceput si haosul…Inceperea scolii a coincis in oarecare masura cu reintoarcerea mea la servici dupa 3 ani de stat acasa…Pana de curand plangea in fiecare dimineata la scoala…era o intreaga nebunie sa il lasam acolo…acum a depasit acest prag…insa nu este atent la ore…nu a invatat aproape nimic in tot acest timp…spune ca nu i place, ca ii este frica sa nu greseasca…ca nu vrea sa faca ce ii spune doamna ca el vrea sa se joace. Acasa nu vrea sa manance decat dulciuri si paine cu unt…nu asculta…nu vrea decat sa se joace. Seara cand ajung eu la 8 recunosc ca nu mai am putere intotdeauna sa fac lectii cu el pentru ca ii place sa lucreze doar cu mine…Nu retine ce lucreaza…si nu are putere prea mare de concentrare…locuim in provincie si nu imi permit financiar sa il duc la after school privat in Bucuresti…si dupa scoala sta cu parintii mei care lucreaza de acasa si care nu ii pot acorda atentia de care are nevoie…este rasfatat…si nu vrea sa faca decat ce vrea el…Nu ii place nimic…decat inotul si acolo se plange uneori ca il forteaza sa faca peste limitele lui…Am apelat la un consilier care mi a spus ca in urma schimbarilor de domiciliu pe care le am avut si a faptului ca o data cu inceperea scolii am inceput si eu serviciul, copilul a suferit niste socuri emotionale. Mentionez ca din pacate a fost invatat sa i se dea cam tot ce vrea…

  38. Andra D permalink

    As avea mare nevoie de un sfat si inca o parere pentru ca imi este teama ca in stilul asta il vom pierde din mana…Am descoperit ca a inceput sa ma minta…imi spune ca a facut ceva la scoala si dupa aflu ca nu a fost adevarat…l am intrebat de ce a facut asa si imi spune ca a uitat ce a facut la scoala…sincer…ma apropii de disperare… v as multumi din suflet pentru un sfat. O zi frumoasa!

  39. Doamna doctor am si Eu o intrebare am un baiat de 11 ani si are un comportament neadegvat varstei adica nu ne asculta,nu vrea sa invete nici sa fie atent la ore daca il intreb ce face la scoala imi zice ca BINE inca se joaca cu jucarii ne si mai minte nu sta locului deloc ce sa fac cu el ma doare sufletul ca il marginalizeaza si copii

  40. Buna ziua am un băiețel de 3 ani si 2 luni e ff energic voios dar lipsa de neatenție de preocupa ff mult si uita ff des.De ex de la început ă invatat ff greu animalele si sunetele lor.La grădiniță merge de la 1 ani si 8 luni la început era retras nu socializat deloc asta timp de câteva luni bune.Avum in schimb de joacă cu copii doar ca la cântece si unele activități nu participa zici ca visează cu ochii deschisi.De la 2 ani ne chinui cu culorile lea invata până la urmă acum le zice bine iar după o jumătate de oră le zice aiurea.Am început logopedie si terapia comportamentală.Logopedia probabil dr ce trebuie să vb 2 limbi desi si in romana dacă vrea să zică o propoziție mai lunga nu o zice corect etc.Terpia comportamenta e ptr ca e un pic agresiv si inca nu ptr a vrea sa împartă jucari.Am insista mult ptr mai multe investigatii desi cam toți mi-ai zis ca e ok.Azi la logopedie mi sa zis ca i sa fost cerut o oala ok ia data dupa 10 min ia mai cerut o o data si nu mai stai care e oala si gândea de mult dar visător.Nu stiu unde sa mai merg cu el cine ma poate ajuta cum il pot ajuta acum cat e mic sai fie mai usor când e mare Sunt îngrijorată.De ce uita?!Va multumesc de răspuns!!

Leave a Reply

Note: XHTML is allowed. Your email address will never be published.