Skip to content

Este bine să dormi în acelaşi pat cu copilul tău?

by Raluca Mosora on 19 noiembrie, 2011

e bine sa dormi in pat cu copilul tauDacă te afli printre părinţii care dorm noaptea împreună cu copilul, poate că ai auzit şi tu părerile diferite şi uneori contradictorii referitoare la această practică. Dacă unii critică vehement ideea de a dormi cu copilul în acelaşi pat, alţii nu văd nici un risc major în asta. Aceleaşi păreri împărţite sunt şi în rândul specialiştilor, care fac diferenţa între a dormi în pat cu bebeluşul, şi a dormi în pat cu copilul. Pentru a-ţi forma propria ta părere despre acest subiect, cred că o trecere în revistă a principalelor avantaje şi riscuri ale acestei situaţii ţi-ar fi de folos. 

Când spun bebeluș mă refer la copiii care nu au început încă să vorbească. În cazul acestora, dormitul în pat cu părinții aduce atât avantaje cât și anumite riscuri, pe care ți le voi prezenta în continuare.

De ce e bine ca părinții să doarmă în pat cu bebeluşul:

  • Procesul alăptării în timpul nopții este mai simplu, atât pentru mamă cât şi pentru bebeluş.
  • Copilul plânge mai puţin şi adoarme mai uşor. S-a constatat că bebeluşii care împart patul cu părinții dorm mai mult decât cei care au pătuțul separat de aceștia.
  • În primele luni de viață sistemul respirator, cât și cel termoreglator și cardiovascular al bebelușului nu sunt încă reglate. Dormitul împreună cu mama îl ajută pe nou născut în stabilizarea temperaturii corpului, a respirației și a ritmului cardiac.
  • Una din nevoile de bază ale nou născutului este cea de contact fizic cu părinții. Pentru nou născut, părintele este prezent doar dacă poate fi simţit, auzit sau văzut. Când bebelușul doarme lângă părinți și are posibilitatea să îi atingă când simte nevoia, se simte în siguranță.
  • Dormitul împreună cu bebelușul este o ocazie pentru părinți de a se atașa mai mult de acesta. Această practică întărește legătura emoțională între părinți si bebeluș.
  • Părinţii pot să îşi supravegheze copilul tot timpul somnului.

Riscurile de a dormi în pat cu bebeluşul:

  • Micuţul poate fi lovit în somn de mişcările involuntare ale părinţilor.
  • Unii părinţi se trezesc des din cauza mişcărilor copilului şi nu se pot odihni îndeajuns în timpul nopții.
  • Dacă bebelușul se obişnuieşte să doarmă numai când sunt părinţii alături, îi va fi greu să adoarmă în situațiile în care părinții nu sunt în preajma lui (ex. în timpul zilei).
  • Viaţa sexuală şi intimă a părinţilor poate avea de suferit, întrucât nu se poate desfăşura în prezenţa bebeluşului.
  • Apare riscul ca micuţul să se sufoce sau să fie strivit de către părinţi în somn, mai ales dacă aceștia sunt foarte obosiţi sau au un somn foarte profund.
  • Mamele care nu îşi mai alăptează copiii nu mai sunt atât de receptive la mișcările acestuia din timpul nopții, și în acest caz riscul de a-l răni pe micuț în timpul somnului crește.
  • Dacă părinţii sunt fumători sau dacă consumă alcool, riscul apariţiei sindromului morţii subite a sugarului este mai mare.

copilul doarme cu tata

Pentru ceilalți copii, dormitul în pat cu părinții presupune alte avantaje, dar și alte riscuri decât la bebeluși.

Avantaje de a dormi în pat cu copilul:

  • Părinții pot să aibă grijă de copil când doarme (să îl învelească, să îi ofere apă dacă îi e sete, etc.).
  • Unii părinții se simt mai relaxați când pot să supravegheze copilul și să vadă că totul e în regulă cu el.
  • Este o ocazie de a restabili legătura emoţională cu micuțul, mai ales dacă în timpul zilei părinții sunt ocupați şi nu petrec destul timp cu copilul
  • Copilul se simte mai în siguranţă când doarme în pat cu părinții, mai ales dacă are coşmaruri sau îi este frică de întuneric.

Care sunt riscurile când părinții dormi în pat cu copilul:

  • Copilului nu îi este respectată nevoia de intimitate. Tendinţa firească spre independenţă presupune şi a avea propriul spaţiu personal, diferit de cel al părinţilor, atât ziua (spaţiul lui de joacă), cât şi în timpul nopţii. Chiar dacă în primii ani copiii nu îşi revendică acest spaţiu, asta nu înseamnă că nu au nevoie de el. Lipsa spaţiului personal poate încetini procesul de dobândire a autonomiei, şi copilul poate rămâne în stadiul de depedență faţă de părinţi mai mult timp.
  • Preluarea de către copil a emoţiilor care există în relaţia dintre părinţi. Includerea copilului în spaţiul intim al părinţilor îl face părtaş la emoţiile şi tensiunile dintre aceştia. Copilul simte şi reacţionează la aceste emoţii şi deseori le preia, ca şi cum ar fi ale lui. Aceste emoții pot fi împovărătoare pentru el, mai ales că el nu poate înțelege de ce se simte așa.
  • Copilul poate simţi tensiunile sexuale care există între părinţi, sau poate chiar surprinde scene intime între aceştia. Acest lucru îl tulbură şi bulversează pe moment, şi poate avea consecinţe negative pe termen lung asupra lui.
  • Dormitul în pat cu copilul poate scădea autoritatea părintelui. A dormi în pat cu cineva creează o relaţie de egalitate între cei doi. Această egalizare între părinte şi copil scade automat autoritatea părintelui, care poate întâmpina dificultăţi în stabilirea de reguli în timpul zilei.
  • Unii părinţi dorm cu copilul pentru a evita intimitatea sexuală cu partenerul. De exemplu, mama poate să meargă să doarmă cu copilul în altă cameră, lăsându-l pe tată să doarmă singur. Tatăl se poate simți exclus atât din relaţia de cuplu, cât şi din relaţia cu copilul lui (faţă de care poate simţi uneori resentimente sau chiar gelozie). În timp, el se poate dezimplica din familie, căutându-şi împlinirea în afara ei.

Este necesară o ultimă observaţie: relaţia dintre părinţi şi copii de peste zi se amplifică datorită dormitului în același pat noaptea. Atât dificultăţile cât şi calităţile relaţiei părinte-copil se întăresc atunci când aceștia împart locul de somn. Aşadar, această practică îi ajută mai ales pe părinții care au o relație armonioasă și lipsită de dificultăți cu copiii lor.

În concluzie, este sau nu bine  să dormi în pat cu copilul tău? Evident că nu există un răspuns general valabil la această întrebare. Există doar răspunsuri care ți se potrivesc sau nu. Și pentru a afla cum e mai bine în cazul tău, va trebui să îți dai seama care sunt avantajele si dezavantajele tale personale atunci când dormi cu copilul, dincolo de cele generale pe care ți le-am spus mai sus. Doar luându-le în calcul și pe ele poți afla cum este mai bine pentru tine, pentru partenerul și pentru copilul tău.

(Sursa foto1, foto2)

8 Comments
  1. Cred ca sunt perioade in care copilul are nevoie de tine mai mult ca de obicei, ca de exemplu colicii, eruptia dintilor, boala si atunci este firesc sa dormi cu ei pentru a-l supraveghea mai bine si a-i alina suferinta. Insa in mod normal cred ca este bine sa delimitezi clar spatiul personal atat al copilului cat si al tau ca parinte. Este ideal ca cel mic sa doarma in camera lui, singur, insa familiile care locuiesc in garsoniere sau chiar in doua camere fac cu greu fata acestui deziderat.

  2. E o carte interesanta, Continuum Concept de Jean Liedloff in care sunt documentate detaliat beneficiile pastrarii copilului cat mai mult timp in proximitatea parintilor in primii ani de viata.

  3. Parinti trebuie sa fie foarte bine informati zic eu in privinta somnului celui mic si ce patuti sa-i cumpere

  4. Gigi Mihaescu permalink

    Buna seara, ma numesc Gigi si este un subiect foarte important de discutat pentru ca eu sunt adult si cred ca copilaria mea imi afecteaza viata de adult… Este un articol pentru copii dar consider ca parintii vor adulti dezvoltati bine…. Eu am dormit cu mama cand eram mic… Consider ca a fost o perioada lunga… Pana la 14-15 ani…. Eu cred ca a fost foarte mult si nu cred ca m-am dezvoltat bine ca baiat… Deoarece am devenit mamos… Baiatul mamei (conceptul oedip) si nu este ok din punct de vedere adult… Parerea mea… Imi afecteaza viata foarte mult ca baiat… (baiatul trebuie sa fie baiat si fata femeie) ideea mea este urmatoarea..parintii trebuie sa stea in cu copiii amamdoi adica copilul trrbuie sa invete de la ambii parinti… Adica…. Trebuie sa fie o balanta…. Nici prea femeie nici barbat… Cititi despre stereotipuri….. Ce vreau sa spun in cateva cuvinte….. Daca baiatul este prea femenin si fata prea masculina. Intervine homosexualitatea sau lenisbinamismul….. Trebuie o balanta… Iar daca nu este copilul trebuie uramrit in perioada 18-22ani /anturaj /social/cognitiv/… Ideea mea este ca in ziua de azi balanta este distrusa deoarece sunt prea multi barbati feminizati si prea multe femei masculine….. Ceea ce nu sunt bine nici unii nici altii…. Tot ce am scris este parerea mea personala… Si detallii de la pshihologi Sigmund Freud /Carl Gustav Jung… Daca sunteti parinti cititi….

  5. Gigi Mihaescu permalink

    Cititi despre abuz fizic /emotional /si multe alte detalii despre cresterea copilului intr-un mod corect…. Si un ultim aspect…. Lasati. Copii sa fie independeti de mici…. Sa vada viata de mici… Sa isi faca viata de la 18 ani ca atunci sunt majori…. Lasati copii sa cunoasca de la 18 ani si ce este bine. Si ce este rau… Pentru ca mai tarziu este mai greu… Viata trebuie traita… Nimic material nu luam cu noi.. (balata)(roata vietii) totul trebuie facut in acelasi timp… Adica… Social/material/familiar/educatie…. Cred ca ma intelegeti ce vreau sa spun…. Parere mea personala

  6. Gigi Mihaescu permalink

    Viata este frumoasa si trebuie traita! Depinde cum vezi…. Social/material/ balanta este cheia!

  7. Ade permalink

    Multumesc pentru articol si pentru cei care au lasat un coment aici! Foarte util! 😉

Leave a Reply

Note: XHTML is allowed. Your email address will never be published.