Skip to content

Din lumea copiilor: copacii putreziți

by Raluca Mosora on 14 noiembrie, 2011

din lumea copiilor: copacii putrezitiBăiețelul a vrut mai întâi să deseneze un copac. L-a desenat repede, și a schițat câteva castane care cad din el. A spus că este toamnă, și de aceea castanele încep să cadă. Copacii sunt triști când rămân fără castane, și ar vrea să le mai țină la ei. Dacă ar fi un copac și i-ar cădea castanele, ar încerca să le culeagă de jos și să le pună la loc.

Jucându-se că este chiar copăcelul pe care l-a desenat, s-a aplecat după fiecare castană, ca și cum ar fi vrut să o pună la loc. În jocul lui cădeau tot mai multe castane. După ce a mai încercat de câteva ori să le culeagă, s-a dat bătut: “oricum tot o să mai cadă”.

Deznădăjduit că nu poate să țină castanele în el, “copăcelul” a spus că i-ar plăcea să poată pleca undeva unde este soare și cald, spre exemplu la Mangalia. Și, spunând că a băut o poțiune magică, este un copac ce se poate mișca, deci poate pleca în călătorie.

Călătoria spre Mangalia a fost foarte lungă. Baiețelul a mers grăbit și neîntrerupt câteva minute prin cabinet, spunând că mai este mult până acolo, și că tot nu a ajuns. În cele din urmă, a ajuns. Și-a întins mâinile în sus, ca un copăcel care este fericit, și a spus: „ce bine că nu mai trebuie să mă tem că nu mai am apă!

După ce a stat câteva clipe zâmbitor, în poziția unui copăcel care bea apă și stă la soare, s-a întristat brusc. A spus că i-ar fi plăcut ca și părinții lui, copacii, să fie cu el, însă ”părinții mei au fost tăiați, pentru că au putrezit. A venit un om cu șapcă și i-a tăiat”.  De câțiva ani, părinții lui, copacii, putreziseră, pentru că aveau un fel de boală, și că nu se putea face nimic pentru ei. Omul acela a trebuit să îi taie, pentru că oricum nu se mai puteau face bine. Nici părinții nu știau de ce putrezesc, și nici micuțul copăcel nu avea ce sa facă pentru a-i ajuta. Intrat în povestea copăcelului, băiatul de-abia își înăbușea lacrimile.

După ce a ieșit din jocul de-a copăcelul, copilul s-a mai uitat o dată la desenul lui, și a spus că știe cum l-ar putea ajuta pe micul copăcel. A venit cu ideea să planteze alți copaci, care să ia locul părinților. “Ar trebui plantați 3 copaci, a precizat: unul în locul mamei, unul în locul mamei și al tatălui, și unul în locul tatălui”.

După ce s-a făcut că plantează acei copaci, s-a uitat înspre ei, și a spus dezamăgit: “Degeaba… cresc prea încet…”

Notă: deși este autentică, povestioara relatată de copil în cadrul unei ședințe de consiliere a fost modificată ușor pentru a proteja identitatea acestuia. Lucru care nu ne împiedică să facem fel de fel de interpretări asupra problemelor pe care le-ar putea semnala copilul, nu-i așa?

(Sursa foto)

2 Comments
  1. adriana permalink

    Frumoasa metafora, aceea a copacilor…si mie mi se par tristi,mai ales in sezonul asta,dupa ce si-au pierdut frunzele…incerc sa imi spun ca bratele lor intinse spre cer nu sunt simbolul unui strigat de disperare, si de asteptare :a ploii sa ii ude, a soarelui sa ii incalzeasca, a zapezii sa ii protejeze de inghet, a primaverii sa vina si sa-i ajute sa rodeasca mereu si mereu, an dupa an..E trist copacelul care si-a pierdut parintii…ideea lui de a “planta” inlocuitori pentru familia pierduta, e trista, dar mai ales induioastoare…la fel si increderea ca ar putea exista o minune care sa ii faca sa creasca mai repede…Nu putem sa nu ii dorim ca dorinta sa ii fie indeplinita cat mai curand..

    • Da,si mie mi se pare induiosatoare aceasta poveste spusa de baietel, mai ales pentru ca se intrevad in ea toate grijile si preocuparile copilului. Asta mi se pare mereu fascinant la copii, ca reusesc sa spuna atat de simplu si totusi atat de clar ce anume ii preocupa, care le sunt nevoile si cum se simt, prin intermediul povestirilor.

Leave a Reply

Note: XHTML is allowed. Your email address will never be published.