Skip to content

Sexualitatea copiilor preșcolari

by Raluca Mosora on 10 October, 2011

sexualitatea copiilor prescolariAi auzit şi tu cazuri în care unii copii se masturbează la grădiniţă în timpul somnului de prânz? Ce faci dacă micuţul tău şi un alt coleg de acelaşi sex îşi ating reciproc zonele intime? Ce să îi spui copilului de 5 ani când te întreabă cum apar copiii? Este normal ca băieţii să dorească să îşi vadă mamele dezbrăcate? Iată câteva dintre provocările şi întrebările la care trebuie să răspundă părinţii copiilor cu vârsta de până la 7 ani.

Chiar dacă dorinţele sexuale ale copiilor au fost aduse la lumină de mai bine de 100 de ani, nici în prezent părinţii nu ştiu prea multe despre acestea. Lipsa de informaţii îi face pe părinţi să fie luaţi pe nepregătite când observă la copiii lor de numai câţiva anişori diferite interese sexuale. În vreme ce unii părinţi se îngrijorează în tăcere, fiindu-le jenă sau frică să împărtăşească observaţiile personale cu altcineva, alţii îşi pedepsesc drastic copiii pentru orice curiozitate sexuală. Oricare este reacţia lor, majoritatea părinţilor se întreabă dacă este normal ca micuţii să aibă astfel de preocupări la vârste atât de fragede, şi mai ales ce să facă în aceste situaţiile delicate. Pentru a vedea ce măsuri sunt potrivite în aceste situaţii, în primul rând este util să afli ce curiozităţi şi ce comportamente sexuale sunt normale pentru copiii preşcolari.

Curiozităţi normale ale copiilor

1. Curiozitatea legată de diferenţele între sexe 

Odată cu intrarea în colectivitate sau chiar mai devreme, copiii descoperă că fetele sunt diferite anatomic faţă de băieţi. Copiii interpretează această diferenţă prin faptul că băieţii au ceva în plus, pe când fetele nu au deloc. Ei îşi imaginează fel de fel de cauze ale lipsei penisului la fetiţe, şi cel mai des cred că fetiţele, din cauză că au făcut ceva rău au fost pedepsite, şi de aceea le-a dispărut penisul. Această descoperire îi tulbură întotdeauna pe copii, şi deseori ei se spionează reciproc pentru a se convinge de existenţa/inexistenţa diferenţelor între băieţi şi fete.

Credinţa că băieţii au ceva în plus îi poate face pe aceştia să aibă o atitudine de superioritate faţă de fete, şi pe fete să se simtă inferioare băieţilor (pentru că ele nu ştiu că au şi ele organe genitale, din moment ce acestea nu sunt vizibile).

Este posibil ca una din bazele atitudinii de devalorizare a femeilor să pornească încă din această perioadă, în care copiii cred că singurul organ genital este cel masculin, iar fetele, pentru că nu îl au, sunt cu ceva inferioare.

2. Curiozitatea legată de felul în care apar copiii

Naşterea unui frate este mereu un eveniment major pentru copil, şi curiozitatea lui naturală îl face să se întrebe cum anume apar copiii. Chiar dacă i se oferă teoria cu barza, copilul doreşte să cerceteze mai mult subiectul. În primul rând el intuieşte o legătură între creşterea burţii mamei şi naşterea unui frăţior. Pornind de la această observaţie, copiii elaborează rând pe rând diferite explicaţii despre cum apar copiii: fie că mămica a mâncat ceva şi de aceea îi creşte burta (şi deci este posibil să faci un copil de la o anumită mâncare), fie că a rămas gravidă în urma unui sărut, fie că copiii se nasc prin anus sau prin buric, şi deci că şi bărbaţii pot naşte. Mai târziu copilul începe să îşi dea seama de legătura între relaţia părinţilor şi naşterea copiilor, şi aşa apare următoarea curiozitate.

3. Curiozitatea legată de raporturile sexuale dintre părinţi

Fie din propriile observaţii, fie prin deducţie, copilul îşi dă seama că noaptea se întâmplă ceva între părinţi. Pe baza zgomotelor auzite şi completând din imaginaţia specifică vârstei, copiii creează fel de fel de interpretări ale raportului sexual între părinţi: fie că este o agresiune a tatălui asupra mamei, fie că este ca un fel de muşcătură între părinţi. Oricât sunt de deplasate aceste interpretări, pentru copil sunt singurele disponibile la nivelul lui de înţelegere.

Această curiozitate a copiilor îi face ca deseori să îşi spioneze părinţii noaptea, să insiste să doarmă cu ei (invocând diverse frici), sau să se trezească noaptea şi să asculte zgomotele făcute de părinţi.

Comportamente sexuale normale la copii

1. Masturbarea

Una dintre primele plăceri pe care le experimentează fiinţa umană este aceea de a fi atins, mângâiat. La începutul vieţii copiii nu pot face diferenţa între tipurile de plăcere, şi se bucură de orice senzaţie plăcută de pe corpul lor, indiferent unde apare. Pentru ei nu există plăcere bună sau rea, plăcere permisă sau interzisă. Mai mult, copilul va căuta mereu să trăiască cât mai multă plăcere. De aceea, când băiatul descoperă pe la 6-7 luni organele genitale, el este foarte încântat să experimenteze senzaţii sexuale (la fete, datorită structurii anatomice, această descoperire nu este încă posibilă). Totuşi, la această vârstă el trăieşte aceste senzaţii accidental, şi doar de la 2-3 ani va începe să caute activ să îşi producă plăcere. Masturbarea propriuzisa, adică activitatea intenţionată de stimulare a organelor genitale, apare până în jurul vârstei de 7 ani, mai intensă la copiii de 2-3 ani şi la cei de 5-6 ani, şi dispare apoi până la intrarea în pubertate.

Fie că se realizează prin atingerea zonelor erogene, fie prin mişcări ritmice, fie cu ajutorul unor obiecte, ea are ca scop evident obţinerea plăcerii sexuale şi eliberarea de tensiuni, deşi la această vârstă nu este posibilă descărcarea sexuală deplină (orgasmul).

Deşi este un fenomen normal, practicarea ei în exces de către copil (adică cu o frecvenţă regulată, pe o perioadă lungă de timp), ne poate duce cu gândul că micuţul este foarte tensionat, foarte îngrijorat sau neliniştit, din moment ce are o nevoie atât de mare să se descarce.

2. Jocurile sexuale între copii

Curiozitatea copiilor nu se restrânge numai la propriile organe genitale, ci şi la cele ale celorlalţi copii. Ei vor să vadă şi chiar să atingă zonele erogene ale altor copii, şi de aceea deseori între copii apar aceste jocuri de explorare reciprocă. În cadrul acestor jocuri copiii pun în act ceea ce şi-au imaginat sau ce au văzut că se întâmplă între adulţi. Ei nu ştiu că aceste comportamente sunt interzise, de vreme ce le observă şi la adulţi.

Jocurile de explorare reciprocă nu se întâmplă numai între copii de sex opus, ci şi între copii de acelaşi sex, spre disperarea părinţilor, care se tem ca micuţii lor să nu devină homosexuali. Nu există nici o evidenţă că aceste jocuri pot duce la homosexualitate la vârsta adultă. Având în vedere că ele dispar oricum de la sine în jurul vârstei de 7 ani, nu este recomandat ca părinții să îi pedepsească pe copii.

3. Exhibiţionismul

Arătarea zonelor intime altor copii face parte din jocurile sexuale care apar între ei. Deşi acest comportament îi indignează şi îi sperie pe părinţi, acest fenomen este tranzitoriu, şi în nici un caz nu indică faptul că în viitor copilul va deveni exhibiţionist.

4. Comportamentul seducător faţă de părintele de sex opus

Începând cu vârsta de 5 ani copiii devin foarte interesaţi să îşi exerseze rolul de tinere femei/tineri bărbaţi. În această perioadă, ei se comportă ca şi cum s-ar îndrăgosti de părintele de sex opus: fetiţele fac gesturi seducătoare cu tatăl lor, vor să fie cochete şi devin foarte preocupate de aspectul fizic şi de vestimentaţie. Ele spun că îşi doresc ca atunci când vor fi mari să se căsătorească cu tata.

Băieţii de asemenea fac gesturi cavalereşti cu mamele lor, bravează cu forţa fizică, vor să stea mereu în preajma mamelor, le admiră, şi spun că atunci când vor fi mari se vor căsători cu ele. Deseori ei spun că vor să îşi vadă mamele dezbrăcate, atunci când fac baie. Nu este rar ca băiatul să se ataşeze de un obiect al mamei (strampii, o haină, o eşarfă), şi să simtă excitaţie sexuală în prezenţa acestui obiect. În paralel cu atracţia faţă de mamă, băiatul experimentează şi rivalitate faţă de tată. El poate să dorească să îl îndepărteze pe tată de lângă mamă, şi uneori se simte iritat când îi vede pe cei doi părinţi împreună. Această perioadă este trecătoare, și se stinge de la sine pe la 7 ani.

Chiar dacă te simți jenat de avansurile propriului copil, este bine să ştii că este o perioadă absolut firească în viaţa oricărui om, şi că această atracţie se va stinge treptat până la 7 ani.

Fie că te simţi jenat, încurcat, furios sau chiar dezgustat în fața lor, manifestările sexuale ale copilului tău sunt fireşti şi fac parte din viaţă. Asemeni oricărui aspect din viaţa copilului, sexualitatea trebuie educată. Educaţia sexuală a copilului preşcolar trebuie să îl ajute pe acesta să îşi facă o părere corectă şi adecvată vârstei dspre subiectele care îl interesează, dar şi să îl înveţe să îşi controleze impulsurile sexuale. Ea trebuie să fie realizată astfel încât nici să nu îl inhibe pe copil, inoculându-i sentimente profunde de ruşine şi de vinovăţie, dar nici să îl încurajeze sau să îi accentueze comportamentele sexuale. Dar despre modalităţile concrete de a face acest lucru, vorbim într-un articol următor.

(Sursa foto)

Articol din categoria:Copilăria pas cu pas, Copilul în grupul lui
11 Comments
  1. iuliana iuliana permalink

    Buna ziua.
    Sunt in situatia in care fetita mea de 3 ani fara o luna, isi provoaca singura placere cu ajutorul paturicii. Pana acum am mai certat-o, apoi am citit ca e normal, sa o ignor si sa ii distrag atentia, pana a inceput gradinita si mi-a spus educatoarea ca ia cate o jucarie si se aseaza undeva provocandu-si placere plus la somn cu paturica. Am discutat cu fetita si a renunrat la jucarii insa a ramas la paturica inainte de somn sau chiar in timpul somnului descoperind-o si eu la somnul de noapte. Nu stiu ce sa mai fac, cum sa o abordez; se lasa cu transpiratii si respiratii grele, fara sa renunte daca incerc sa o trezesc daca se intampla in timpul somnului. Va rog astept orice solutii. Multumesc

  2. Valentina permalink

    Buna ziua. Am aceeasi problema cu baietelul meu de nici 3 ani. Dimineata ma trezesc speriata, il gasesc sub patura in timp ce se uita la mine, simuleaza miscari pe care le face in mod normal un adult in timpul actului sexual. Tin sa mentionez ca noi nu am avut astfel de comportament in fata lui. Tot timpul imi pune mana pe fund, chiar si soacrei mele ii face asta. L-am certat de multe ori, am incercat sa ii distrag atentia, ba chiar I-am explicat ca nu este frumos sa faca asta pt ca el este mic si este rusine. Imi este teama de comportament pt ca in toamna va merge la gradinita. Nu sunt o fire violenta si incerc sa ii explic pe cat de mult pot, dar este foarte mic, desi el spune ca intelege ca nu e bine si promite ca nu mai face. Cum imi pot ajuta copilul sa treaca mai usor peste asta si cum pot eu sa inteleg ca este un comportament normal?

    • Adrian permalink

      Cu o minte limpede si eliberata de prejudecati vei gasi raspunsul in propriile tale amintiri ! … Serios!

  3. Parinti, nu va mai certati copiii cand ii prinedti cu manuta sau paturica sau orice altceva. E ceva perfect normal iar daca voi ca parinti nu va intelegeti copilul cad face ceva perfect normal, cine sa o faca? tot ce o sa rezolvati prin cearta o sa fie sa ii faceti sa se ascunda de voi SI sa piarda increderea de a fi deschisi fata de dumneavoastra. Invata copilul sa fie discret in prezenta altora si cam atat. Doamna care zice ca fiul ei o pipaie pe fese chiar si pe soacra ei, (amuzant) nu va stresati prea tare, o sa treaca si faza asta. pana la urma chiar nu trebuie sa va faceti copilul sa se simta ca un ” ciudat”.

  4. Adriana Isac permalink

    Buna ziua,

    Fetita mea de aproape 9 ani mi-a povestit dupa aproape 3 luni de la incident, ca la scoala, impreuna cu un baietel mai mic cu un an si-au dat pantalonii jos si s-au uitat unul la celalalt. Ea a facut acest lucru pentru ca baietelul i-a promis ca o coopteaza in echipa lui la un joc sportiv , daca o face. M-am socat, m-am speriat nu stiu cum sa reactionez. Am o relatie extrem de buna cu ea, nu am observat nici o modificare in stilul ei de viata, e un copil care invata foarte bine, face performanta scolara. Avem o relatie deschisa cu ea si sunt bulversata total. Mi s-a dat viata peste cap nu stiu cum de a fost capabila sa faca asa ceva, nu pentru faptul in sine ci scopul pentru care a facut-o, ca sa poata juca in echipa lui. Sunt fara cuvinte de aceea orice sfat mi-ar fi de folos.

    • Adela permalink

      Buna Adriana,
      Încearcă să discuți cu fetița ta și bucură-te că totuși a avut încredere în tine sa îți spună secretul ei. Invat-o cu cuvintele tale că sexualitatea nu este o moneda de schimb pentru nimic și tine de demnitatea care îi formează personalitatea. Repet, cu cuvinte potrivite pentru vârsta ei, pe înțelesul ei.

      Băiețelul meu de 9 ani, se masturbează ca un om mare. Și abia ieri l-am prins. El nu știe. Inițial m-am speriat și așa am ajuns aici. Dar încep să mă liniștesc.

      Deci, nu lăsa primul impuls sa te stăpânească. E cumplit sa vezi cum greșește copilul tau și să nu poți face ceva cu efect imediat. Dar cu răbdare, putem! Nu o speria. Convinge-te întâi pe tine însăți de ceea ce vrei sa ii spui și vei avea succes.

  5. Nic permalink

    Buna ziua. Am si eu o situatie cu baietelul meu de 4 ani. Mi s-a spus de.la gradinita, ca uneori in timp ce se joaca cu colegii lui, a avut cate un moment in care pe sub masa a incercat sa bage mana in pantalonii fetitelor pt a le pune mana la fund. Acest lucru s-a intamplat de 3 ori din sept si pana acum. Eu nu stiu ce sa cred si cum sa pun problema cu el.
    De fiecare data cand s-a intamplat,a mai fost implicat inca un baietel si de fiecare data,copilul meu mi-a spus ca celalalt baietel i-a spus sa faca. Credeti ca e posibil ? Cum ar trebui sa procedez eu in acest caz ? L-am certat, i-am expllicat si frumos ca nu este voie sa faca asa ceva si nici el sa nu lase pe nimeni sa ii faca lui. Ultima oara l-am si pedepsit:(.
    Sunt foarte bulversata de situatie si in plus, ni se ridica multe intrebari si la gradinita.
    Si ma tot gandesc, ca el a fost si la cresa si toata vara trecuta la o gradinita privata, timp in care nu mi s-a semnalat niciodata asa ceva. Ma intreb totusi…sa ii vina lui in cap asa idei sau chiar sa fie induse de celalalt baietel ?

  6. Amalia permalink

    Va salut! Cred ca face bine sa va spun ca am un baiat de 20 si…de ani si ca am trecut cu el prin aceleasi situatii ca si voi! Si sa va mai spun ca…AU TRECUT! In jurul varstei de …5 ani, la fel, facea gesturi de masturbare. Nu l am certat niciodata, ii spuneam doar ca nu e frumos, ca el este un copil istet si educat si sa Se comporte ca atare. Evident ca nu am avut succes! 😀😀 la intrebarea: de ce faci asta? Raspunsul a fost : pt ca imi place! 😀
    Una peste alta, tot ce vreau sa va spun este ca toate aceste etape au trecut, ca la momentul lor si eu am fost disperata si eu am crezut ca e un capat de tara si ca nu stiu ce si cum sa fac. Nu exista nici internet atunci..asa ca eram total in ceata , credeam ca doar eu am un copil ciudatel

    Deci au trecut toate! Da, incerca sa ma vada si cand ma dezbrac, da, se uita si pe gaura cheii…da, da si iar da! A facut cam tot ce se spune pe aici.
    😀
    Azi este un adult de care sunt mandra , chiar si din acest punct de vedere, un adult perfect echilibrat emotional, cu raport sexual bazat pe relatie de iubire si prietenie. Nu a devenit nici homo, nici curvar, nici obsedat! 😀
    Da, sunt etape normale….daca stiam si eu asta atunci, ma stresam mai putin!

  7. Ciprian permalink

    AM MARE NEVOIE DE AJUTOR .Am o fetita de 9ani si un baietel de 7ani; astazi cand am plecat sa iau Sotia de la servici am pus tableta pe dulap PTR a filma copii care rămâneau singuri in casa 30min . La întoarcere mare mi-a fost mirarea privind videoul. După câteva minute fata începe sa îl mângâie pe băiat in zona genitală după care își dau pantalonii jos și simulează o partida de sex. Ce pot face in acest caz,ce măsuri pot lua, cum sa procedez sunt blocat ,nu am nici cea mai mică idee cum sa reactionez.

Trackbacks & Pingbacks

  1. Educaţia sexuală la copiii preşcolari
  2. Despre preocuparile copiilor referitoare la moarte

Leave a Reply

Note: XHTML is allowed. Your email address will never be published.