Skip to content

Despre parintii perfecti

by Raluca Mosora on 14 aprilie, 2011

Ai suficient de mult timp pentru copilul tau? Daca ai, atunci iti si permiti sa ii cumperi orice isi doreste? Esti intotdeauna un parinte calm? Daca esti asa, iti respecta el mereu autoritatea? Gasesti intotdeauna metodele cele mai bune de a-ti educa copilul? Si daca da, esti un parinte cald, intotdeauna disponibil?

Daca raspunsul este da la toate intrebarile, da-mi voie sa te felicit sincer, si sa-ti spun ca esti singurul parinte perfect din lume! Iar daca ai raspuns nu la toate, te anunt ca esti exact ca orice parinte normal, care se straduieste sa fie un parinte cat mai bun.

parintele perfectDesi nu suntem constienti, cu totii am preluat modele de parinti perfecti, pe care ne straduim sa le urmam. Aceste modele vin in primul rand din copilarie, de la proprii nostri parinti. Daca parintii inca ne sunt modele, ne vom petrece o mare parte din energie incercand sa fim si noi asemenea lor. Daca dimpotriva, nu vrem in nici un caz sa fim ca ei, atunci ne cheltuim o mare parte din energia noastra incercand sa facem exact opusul a ceea ce ar fi facut ei (si fiind mereu ingrijorati ca nu suntem parinti suficient de buni).

Si societatea ne transmite fel de fel de modele despre cum trebuie sa fie un parinte bun. Apoi avem influenta mass-mediei, care ne seduce cu cliseul familiei perfecte (un exemplu perfect: rezultatele care apar pe Google la cautarea dupa “Family insurance”). Familia, societatea si mass-media au creat fel de fel de mituri referitoare la parinti. Iata cateva dintre acestea:

Mituri despre parinti:

  • Ca parinte trebuie sa iti doresti mereu copiii in preajma ta.
  • Copilului nu trebuie sa-i lipseasca nimic, si este de datoria ta sa ii cumperi tot ce isi doreste.
  • Daca te simti suparat, furios sau trist, nu trebuie sa ii arati asta copilului, ca sa nu il incarci emotional cu propriile tale emotii negative.
  • Nevoile tale personale trebuiesc puse pe planul doi in fata nevoilor copilului.
  • Ceilalti se asteapta sa pui relatia cu sotul/sotia pe planul doi in fata relatiei cu copilul.
  • Daca esti parinte trebuie sa fii intotdeauna disponibil emotional pentru copilul tau.
  • Nu ai voie sa fii furios pe copilul tau, nu trebuie sa il pedepsesti, si in nici un caz nu ai voie sa il bati.

Aceste mituri, chiar daca nu ne sunt transmise direct, sunt adanc inradacinate in noi, si mai mult ne impovareaza decat ne ajuta. Povara este vinovatia si teama de a nu fi un parinte destul de bun.

Ce pot face parintii ca sa se debaraseze de aceste mituri?

Schimbarea miturilor despre parintii perfecti se realizeaza treptat, iar conditia ca aceste schimbari sa apara este sa le inlocuim cu pareri realiste si sanatoase despre parinti. Iata cateva idei care sper sa va ajute:

1. Nu exista un model de parinte ideal, pentru ca nu exista un model de copil ideal. Fiecare copil este unic, are propriile nevoi, dorinte, si felul lui de a fi. De aceea este mai important sa ne adaptam copilui nostru decat unui model de parinte care cu siguranta nu i se potriveste! In plus, cu totii ne nastem cu instincte materne (si paterne), si cu capacitatea de a fi receptivi la nevoile copilului nostru. Daca renuntam la modele prefabricate, in timp putem inlocui gandirea de tipul “Trebuie sa fiu un parinte perfect” cu o convingere mai sanatoasa, de tipul:

Daca sunt atent la nevoile copilului meu, pot fi un parinte bun pentru el.

2. In materie de educatie, ce functioneaza la un copil nu e obligatoriu sa functioneze la celalalt (fie ei si frati). Asa ca sfaturile sau modalitatile de a face educatie pe care le apreciem la altii s-ar putea sa nu functioneze in cazul propriului copil. Daca pana acum ne gandeam ca ceva nu este in regula cu copilul nostru daca nu il puteam educa la fel ca pe altii, ar fi mult mai folositor sa ne gandim ca:

Nu exista metode bune sau rele de educatie, ci metode mai mult sau mai putin potrivite pentru copilul meu.

3. Daca ascundem anumite sentimente, nu inseamna ca copilul nu le simte! Copiii sunt buni detectori de emotii, caci au invatat limbajul gesturilor inainte de limbajul vorbit. O emotie care “pluteste in aer” este mult mai nelinistitoare decat una negativa dar exprimata in mod direct. In plus, daca ne ascundem adevaratele emotii, il invatam si pe copil sa faca la fel. Convingerea conform careia daca ne ascundem emotiile il protejam pe copil de suferinta este nu numai ineficienta, dar si daunatoare. Mult mai benefic ar fi daca ne-am putea gandi in felul urmator:

Un parinte bun este sincer fata de copil, chiar si atunci cand este trist. Astfel il invata pe copil valoarea sinceritatii, si il incurajeaza sa se exprime autentic.

4. Nu putem sa il invatam pe copil ce este respectul de sine, daca nu ne respectam pe noi insine. Daca lasam pe planul doi relatia cu sotul si nevoile personale, nu inseamna ca devenim parinti mai buni, ci doar persoane mai nefericite. Mai rau, ii transmitem si copilului faptul ca nu ne consideram persoane valoroase, de vreme ce nevoile noastre nu conteaza pentru noi. In acest caz, mult mai util ar fi sa ne gandim ca:

Doar cel ce-si poarta singur de grija poate sa aiba grija si de altii.

5. Acceptarea neconditionata, grija, respectul, asemeni oricaror sentimente, pot fi blocate in diferite momente. Multi parinti se simt vinovati daca nu le simt, si se forteaza sa le manifeste, chiar daca nu vin de la sine. Credinta ca parintii nu au voie sa-si respinga copilul poate fi foarte impovaratoare in momentele in care lor le vine greu sa-i accepte asa cum sunt. De aceea este bine de stiut ca:

In momentele in care acceptarea totala a copilului nu vine de la sine, inseamna ca ceva a blocat-o, iar daca inlaturam blocajele, nu ne vom mai respinge copilul.

Voua care vi se par miturile cele mai impovaratoare pentru un parinte? Care credeti ca sunt cele mai nerealiste? Si mai ales, care dintre noile pareri despre parinti va inspira? Cum sunt convinsa ca aveti multe lucruri de impartasit, astept raspunsurile voastre!

Articol din categoria:Cafeneaua părinților
5 Comments
  1. Iulia Balteanu permalink

    Pe mine ma intristeaza faptul ca multe femei, dupa ce devin mame, isi uita total rolul de sotie si conditia de femeie. Copilul este intr-adevar cea mai minunata realizare insa nu trebuie uitat ca in primul rand suntem femei iar urmatoarele locuri in clasament, la egalitate, sunt cele de mama/sotie.

  2. MihaellaY permalink

    Asa este, aceste idei sunt cu mult diferite fata de cele precedente. Totusi unele dintre ele ar trebui sa fie putin explicate, de exemplu ultima care zice despre blocajele care trebuie inlaturate. Mai intai ar trebui identificate acele blocaje pt ca sa se poata inlatura. Ei aici e un pic complicat. Cum poti sa identifici ceva despre care posibil sa nu stii nimic.Noi cei care intram pe site-uri de acest gen nu suntem psihologi, noi cautam ajutor si speram sa gasim profesionisti care sa-l ofere.

    • Blocajele apar din mai multe cauze, care depind fie de mama (are asteaptari nerealiste de la copil, copilul ii aduce aminte de o persoana cu care nu se intelege bine, nu isi accepta rolul de mama, etc) fie de copil (este incapatanat, isi provoaca parintii, vrea sa atraga atentia intr-un mod nepotrivit, etc). Intr-un articol viitor voi spune mai multe despre blocajele in relatia mama copil, caci nu puteam sa intru in detalii in articolul asta. Aici am vrut numai sa arat ca este mult mai sanatos ca in loc sa mimam unele setimente daca nu le simtim, sa ne concentram la cum anume sa depasim blocajele care au aparut.

Trackbacks & Pingbacks

  1. De ce vor copiii tot mai multe jucarii?
  2. De ce nu sunt parintele perfect? Pentru ca am copil | Povesti de Mama

Leave a Reply

Note: XHTML is allowed. Your email address will never be published.