Warning: call_user_func_array() expects parameter 1 to be a valid callback, class 'AGPressGraph\manipulator' does not have a method 'httpsCanonicalURL' in /home/psiholo2/public_html/wp-includes/class-wp-hook.php on line 286
Skip to content

Cand copiii iau partea unui parinte

by Raluca Mosora on 19 March, 2011

Nu va certati de fata cu copilulCand se cearta, unii parinti isi spun vorbe grele si isi varsa toate nemultumirile din casnicie de fata cu copilul. Deseori ei se confeseaza copilului despre cat de oribil este celalalt parinte, il intreaba pe acesta cine are dreptate, cu cine ar vrea sa ramana, si cu fiecare ocazie ii arata celuilalt parinte cum copilul ii tine partea. Acesti parinti sunt atat de incarcati emotional si atat de furiosi, incat nu realizeaza ce impact au aceste certuri asupra copilului.

Daca unii dintre copii reusesc sa isi ia distanta fata de certurile dintre parinti, altii, cand sunt prinsi la mijloc, decid sa ia partea unuia dintre ei impotriva celuilalt, si sa se implice emotional in disputele lor. As dori sa intelegem mai bine situatia acestora din urma, pentru a gasi apoi modalitati de a-i ajuta sa iasa din aceasta situatie.

  • Pentru ca nu poate sa fie total impartial, copilul se coalizeaza cu un parinte impotriva celuilalt parinte. El crede despre cel caruia ii ia partea ca este un fel de victima a relatiei dintre cei doi, si ca celalalt parinte este un fel de agresor. In acel moment el se decide sa ii ia partea “parintelui victima”, devenind un “copil salvator”.
  • Copilul va crede despre „parintele victima” ca este neajutorat, are o imagine idealizata a acestuia, si se simte foarte atasat de el. De asemenea, copilul crede ca este de datoria lui sa protejeze acest parinte, si deseori acest sentiment de atasament si solicitudine persista foarte multi ani (este cazul adultilor care raman toata viata langa parintele „neajutorat”, de care nu se pot desprinde).
  • Intre „parintele victima” si copil are loc inversarea rolurilor, in sensul ca copilul ii preia o parte din atributii: se simte responsabil de fericirea si bunastarea acesuia, si se crede dator sa il protejeze si sa il ajute mereu. Schimbarea rolurilor presupune si inversarea raporturilor de forte, si deseori acesti copii sunt cei care vor sa isi controleze parintele cu care s-au coalizat, apeland chiar si la manipulare.
  • Copilul va crede despre „parintele agresor” ca este un om rau, chiar daca acesta isi face datoria de parinte fata de el. El ii va vedea numai defectele, si va avea o imagine negativa a lui, care poate persista multi ani de zile. Practic il pierde pe acesta ca parinte si il „castiga” ca dusman.
  • Copilul va interveni in certurile dintre parinti, cautand sa faca dreptate, ii ia partea „parintelui victima”, si risca in acest fel sa devina si el tinta „parintelui agresor”. El va suferi ori de cate ori „parintele victima” este ranit sau agresat, si in paralel va acumula tot mai multe resentimente fata de celalalt parinte.
  • Bineinteles, acest copil nu va reusi sa ii impace pe parinti (ba chiar va accentua mai mult ruptura dintre ei). El se va simti neputincios, furios, si vinovat ca nu reuseste sa isi indeplineasca „misiunea”. Aceasta vinovatie si responsabilitate pentru fericirea parintilor este o povara care poate fi dusa ani buni de zile.

In cazul in care parintii au realizat ca i-au implicat pe copii in certurile dintre ei, pot face urmatoarele lucruri:

  • Chiar daca au anumite avantaje (se simt sprijiniti, incurajati de copii), parintii „victima” vor trebui sa renunte sa il mai atraga pe copil de partea lor, caci copiii au nevoie in egala masura de ambii parinti. Faptul ca il prezinta pe celalalt parinte intr-o lumina negativa este un mare deserviciu pentru copil, mai ales daca este de acelasi sex ca parintele „agresor”.
  • Copilul are nevoie sa auda chiar de la parinti ca el nu are nici o vina pentru certurile dintre ei, si ca acestea sunt problemele lor de cuplu, pe care numai ei le pot rezolva. El va trebui sa fie scos din rolul de „copil salvator”, care doar il consuma, insa nu rezolva nimic.
  • Ambii parinti trebuie sa-l linisteasca pe copil spunandu-i ca orice se va intampla intre ei, el nu ii va pierde ca parinti  (de multe ori copiii vor sa ii impace de teama de a nu-i pierde).
  • In cazul in care parintii se confrunta cu probleme serioase in cuplu, este indicata o consiliere de cuplu. Socrii, prietenii, si mai ales copilul, nu le pot rezolva problemele dintre ei.

Cand ne uitam la adultii din jur, ne dam seama ca multi dintre ei sunt in continuare implicati emotional in relatia dintre parinti, dorind sa-l protejeze pe unul de celalalt. Pentru acesti adulti situatia este cu atat mai solicitanta cu cat odata cu trecerea timpului, fiecare parinte si-a intarit pozitia pe care se afla: unul se plange toata ziua, iar celalalt, satul sa tot fie considerat „tapul ispasitor”, isi cauta bucuria in afara relatiei. Iar „copilul” (care nu mai este de mult timp un copil), penduleaza intre retragere (care ii aduce vinovatie) si implicare (care nu face decat sa-l amarasca, caci nu rezolva nimic). Aceasta incapacitate de a se „scutura” de relatia dintre parinti este rodul multor ani in care a fost la mijloc intre cei doi parinti.

Asadar, cand parintii se cearta, copiii sunt impovarati cu misiunea imposibila de a-i impaca, ceea ce le aduce suferinta, resentimente, ingrijorare, teama, vinovatie, neputinta. In acest fel si dezvoltarea armonioasa a copilului este compromisa. Ce credeti, daca parintii ar fi mai constienti de zbuciumul sufletesc al copilului, l-ar mai implica in certurile lor?

(Sursa foto)

3 Comments
  1. Keyss permalink

    In ce consta tratamentul “copilului salvator” ajuns adult ?

Trackbacks & Pingbacks

  1. De ce nu vor copiii să mănânce?
  2. Baietii care cresc fara tata

Leave a Reply

Note: XHTML is allowed. Your email address will never be published.