Zilele trecute stateam in fata unei fetite de clasa a treia care imi spunea, foarte mandra de ea: “in fiecare zi merg la discoteca de copii de la ora 1 ziua pana la 9 seara”. Asta era doar una din minciunile pe care mi le spusese in ultimele 10 minute, si daca as mai fi lasat-o, cu siguranta ca ar mai fi continuat tot asa mult timp.

Voi ce credeti ca ar fi fost potivit sa fac in situatia asta? Sa iau atitudine si sa ii spun sa nu ma mai minta? Sa tac prefacandu-ma ca o cred (si asumandu-mi implicit rolul de “fraiera”)? Ei bine, in situatia de fata niciuna din solutii nu ar fi fost potrivita. Nu pentru ca solutiile in sine nu ar fi bune, ci pentru ca nu se potriveau la context. Ca sa ii facem pe copiii nostri sa nu mai minta, va trebui mai intai sa intelegem ce mesaje transmit prin minciunile lor, si apoi sa luam masurile potrivite. Asa ca va propun sa intelegem mai intai ce mesaje transmit copiii atunci cand mint.

Mesaje pe care le transmit copiii prin minciunile lor:

1. „Vreau sa ies dintr-o incurcatura”

Cand copiii fac o prostioara, cel mai simplu pentru ei este sa nu isi recunoasca greseala. Cu cat greseala este mai grava, cu atat copilul va fi mai predispus sa apeleze la minciuna, de teama de a nu fi pedepsit.

In acest caz, parintii pot sa cada in urmatoarea capcana: daca il pedepsesc pe copil, acesta va fi mai predispus sa minta in viitor, caci frica de pedeapsa este cea care il face sa ascunda adevarul. Pe de alta parte, daca parintii nu il pedepsesc deloc pe copil, el nu invata sa isi asume consecintele faptelor pe care le face, si va recurge la minciuna in continuare, caci este foarte convenabil sa spui ”nu am facut eu asta” si sa scapi de responsabilitate.

Ce este de facut?

Parintii trebuie sa stie ca scopul copiilor este sa iasa din incurcatura, asa ca este bine ca ei sa le ofere sansa sa-si repare minciuna. Ei trebuie sa le arate copiilor ca a spune adevarul este mereu cea mai buna varianta. In loc sa ameninte copilul, si sa-l incolteasca (“Hai, recunoaste ca ai mintit”), parintii pot sa le spuna copiilor ca daca au curajul sa fie sinceri, nu vor mai fi pedepsiti pentru minciuna.

In acelasi timp, parintii trebuie sa le arate copiilor consecintele naturale ale faptelor lor, si sa le dea sansa sa isi repare greseala facuta intr-un mod onorabil. Spre exemplu daca un copil a spart un geam, sa il rugam sa stranga cioburile. Este important ca parintii sa faca distinctia intre consecinta naturala a unor actiuni si pedeapsa de a fi mintit. Daca copiii isi recunosc greseala nu vor mai fi pedepsiti ca au mintit, insa vor fi pusi sa repare greseala facuta.

2. „Imi este rusine cu mediul in care traiesc”

Poate cel mai induiosator motiv pentru care copiii mint este ca incearca sa ascunda o realitate jenanta pe care o traiesc, sau un sentiment de inferioritate. Unii copii inventeaza o calatorie minunata pe care au facut-o in vacanta, sau spun ca parintii lor lucreaza intr-un loc interesant, cand de fapt parintii sunt someri sau nu a avut bani sa mearga niciunde in vacanta. Acesti copii se simt foarte rusinati de conditiile in care traiesc, si de obicei au o imagine negativa despre sine.

Ce este de facut?

In acest caz, daca il acuzam pe copil ca ne minte, nu facem decat sa ii scadem si mai mult stima de sine. Daca minciunile spuse sunt ocazionale si nu sunt grave, in loc sa ii demascam fanteziile, putem pur si simplu sa il corectam: „stiu ca iti doresti sa mergi acolo” sau „stiu ca ti-ar placea mult ca tatal tau sa fie aviator”. In felul acesta ii dam de inteles ca nu ne lasam pacaliti, dar nici nu il ranim si mai mult pe copilul care deja de simte stanjenit.

3. „Nu vreau sa va dezamagesc”

Copilul care crede ca nu se ridica la inaltimea asteptarilor parintilor, va incearca sa se prezinte in lumina in care vor acestia sa il vada, apeland chiar si la minciuna. Cea mai mare teama a acestui copil este aceea de a nu fi respins de parinti, mai ales daca acestia sunt autoritari.

Ce este de facut?

In primul rand parintii vor trebui sa inteleaga semnalul de alarma al copilului, care se simte nesigur, si care are nevoie de mai multa acceptare neconditionata din partea lor. Parintii isi pot revizui asteptarile fata de copil, caci se pare ca sunt prea inalte si prea constrangatoare pentru el.

Copilul trebuie invatat sa tolereze greselile, si sa nu mai ia in tragic fiecare esec (deseori acesti copii preiau perfectionismul parintilor). In acelasi timp, parintii pot accentua faptul ca sinceritatea este lucrul pe care il apreciaza inainte de toate la copil.

4. „Nu ma simt bine in pielea mea”

Unii copii se cred atat de lipsiti de importanta si atat de neinteresanti, incat cred ca singura modalitate de a atrage atentia celorlalti este sa inventeze tot felul de intamplari. In felul acesta ei vor sa atraga atentia asupra lor, si sa isi remedieze imaginea de sine negativa pe care o au despre ei insisi.

Ce este de facut?

Si aceasta forma de a minti trage un semnal de alarma referitor la stima de sine a copilului.

In primul rand copilului trebuie sa i se explice ca minciuna este o modalitate de indepartare a celorlalti, caci nimeni nu doreste sa stea in compania cuiva pe care nu il crede. Parintii ii pot arata ca relatiile de prietenie dintre oameni se bazeaza mai degraba pe incredere si pe onestitate, si ca multi considera minciuna o tradare. Parintii isi pot arata dezamagirea cand copiii mint, accentuand cat de mult apreciaza ei sinceritatea.

O alta solutie este de a nu acorda atentie minciunilor copiilor, si in paralel sa ne aratam interesati fata de lucrurile adevarate spuse de acestia. Astfel, copiii vor fi descurajati sa continue sa minta, caci observa ca nu impresioneaza pe nimeni cu fanteziile lor.

Iar pe termen lung parintii trebuie sa fie atenti sa creasca stima de sine a copiilor lor.

5. „Vreau sa am intimitatea mea!”

De la inceputul pubertatii, copiii doresc sa aiba un spatiu privat numai al lor, in care sa nu poata intra nimeni fara acordul lor. Daca parintii sunt intruzivi cu copiii, ei vor recurge la minciuna ca sa isi apere intimitatea.

Ce este de facut?

Parintii vor trebui sa invete sa le respecte intimitatea copiilor, si sa ii invete ca in cazul in care ei nu vor sa dezvaluie ceva, nu trebuie decat sa spuna ca nu vor sa vorbeasca despre asta, fara sa recurga la minciuna. Copilul trebuie invatat ca sinceritatea este o valoare foarte importanta pentru relatia dintre parinte si copil.

In acelasi timp, copiii ajunsi la pubertate au nevoie sa fie tratati ca niste persoane mature, demne de incredere, responsabile. Daca ii tratam pe copil cu respect si ii spunem ca ne bazam pe el ca spune adevarul, vor fi sanse mai mici sa minta.

6. „Am cucerit fantezia!”

Exista si momente in care minciunile copiilor sunt prilej de bucurie, caci asta inseamna ca ei sunt capabili sa fantazeze si sa isi exerseze imaginatia. Este cazul copiilor de pana la 4 ani, care nu fac distinctia prea bine intre real si fantastic, si care mint fara constiinta clara a faptului ca falsifica realitatea.

Ce este de facut?

In afara de a ne bucura, este bine sa le aratam copiilor diferenta intre realitate si fictiune (“Lucrurile astea se intampla doar in desene, in realitate nu exista fantome”). Acuzele sunt interzise, ele vor taia aripile fragile ale imaginatiei copilului.

Uneori copiii transmit mai multe mesaje. Spre exemplu copiii care au parinti foarte exigenti si mereu nemultumiti de ei recurg la minciuna atat pentru a ascunde unele greseli, dar si pentru a infrumuseta realitatea, de teama de a nu-si dezamagi parintii.

Alti copii, care au probleme in familie, evadeaza intr-o lume imaginara in care totul este perfect. Acesta este si cazul fetitei despre care va spuneam la inceputul articolului, care are ambii parinti plecati la munca, din cauza dificultatilor financiare. Prin minciunile ei, ea incerca atat sa compenseze realitatea dura pe care o traia, dar si sa ma impresioneze cu povestea ei (poate din teama sa nu plec si eu).  Dandu-mi seama de situatia ei, nu am „demascat-o”, ci am intrerupt-o, i-am spus ca inteleg ca acestea sunt dorintele ei, si i-am propus sa vorbim mai multe despre nevoile si dorintele ei.

In incheiere, mi-ar placea sa nu luati de bun tot ce v-am spus, ci sa incepeti sa descoperiti si voi motivele pentru care copiii mint, iar apoi sa imi spuneti parerile voastre sincere! 🙂

(sursa foto)