Consilierea copiilor vs. consilierea adultilor
Unele persoane se intreaba oare ce fac copiii la psiholog? Stau intinsi pe canapea si isi povestesc visele? Vorbesc despre dificultatile pe care le au cu parintii? Li se spune cum este bine sa se poarte cu ceilalti? Si daca nu, atunci ce face psihologul cu copiii?
Aceste intrebari apar din dorinta de a intelege care este specificul consilierii la copil, si cu ce se se deosebeste aceasta fata de consilierea adultului. Va voi prezenta in continuare principalele puncte in care consilierea copilului este diferita de cea a adultului.
Solicitarea serviciilor unui psiholog
Adultii realizeaza ca anumite lucruri nu merg asa cum si-ar dori si se gandesc ca un psiholog ii poate ajuta. Dupa un timp de gandire, se decid singuri sa solicite serviciile unui psiholog.
Copiii insa nu au constiinta faptului ca au probleme si nu se gandesc niciodata sa ceara ajutor specializat in dificultatile lor! Copiii isi duc problemele pe picioare, oricat ar fi de grave, si nu sunt ei cei care iau initiativa de a merge la psiholog, ci parintii sau persoanele apropiate care observa ca ceva nu este in regula cu copilul.
Motivatia de a urma o consiliere
La adult cheia unei consilieri reusite este ca el sa vrea cu adevarat sa isi rezolve problema. Surprinzator, exista multi adulti care vin la psiholog fara sa vrea sa schimbe cu adevarat ceva, ci cauta mai degraba sa isi planga de mila sau sa ii schimbe pe ceilalti. In acest caz, sansele de reusita sunt foarte scazute. Cu cat implicarea si dorinta de schimbare cresc, cu atat cresc si sansele unei consilieri eficiente.
In schimb, cum copilul nu are constiinta propriilor probleme, nu este motivat sa vina la psiholog ca sa le rezolve. Pentru a-l putea motiva sa se implice in consiliere, psihologul va trebui sa construiasca cu copilul o relatie de incredere si cooperare. Copilul va deveni treptat dornic sa participe la consiliere daca se simte inteles, sprijinit si impulsionat.
Stabilirea relatiei de cooperare cu psihologul
Un mare avantaj in consilierea copilului este ca relatia de cooperare cu psihologul se stabileste mult mai repede. Adultii se dezvaluie mai greu, au rezerve si ziduri de protectie, se deschid putin cate putin. Increderea in psiholog este acordata in urma mai multor testari si tatonari, si se realizeaza treptat.
Insa la copii uneori doar cateva minute sunt suficiente pentru a le castiga increderea si a-i face sa se deschida. Unii copii nici nu testeaza consilierul, ci ii acorda credit din prima. Acest lucru se intampla mai ales daca parintii il prezinta pe psiholog intr-o lumina favorabila.
Eficienta consilierii individuale
Este un lucru cunoscut ca adultul poate sa isi rezolve problemele daca apeleaza la consiliere individuala. Acest lucru se intampla pentru ca el este relativ independent de mediul in care traieste si este capabil sa produca singur schimbarile dorite.
In schimb copilul este foarte dependent de situatia din familie, care are o influenta covarsitoare asupra lui. Schimbarile pe care le facem cu copilul in cabinet nu pot rezista daca copilul se intoarce in acelasi mediu, care exercita o influenta mult mai puternica decat consilierea. Doar consilierea copilului este ineficienta.
Parintii deseori cred ca, daca copilul are probleme, consilierea trebuie sa i se adreseze in primul rand lui, insa lucrurile stau exact pe dos. Copilul este dependent de familie si este sensibil la tensiunile ce apar in casa, si de multe ori problemele copilului semnalizeaza ca ceva nu este in regula in familie. Cheia schimbarii copilului este schimbarea mediului familial, asadar consilierea familiei. Dealtfel, cu cat copilul este mai mic, cu atat consilierea parintilor este mai importanta chiar decat consilierea copilului in sine.
Metodele de consiliere
Precum va imaginati, metodele folosite cu adultii nu se potrivesc copiilor. Acestia nu au capacitatea de a-si verbaliza problema, asa cum au adultii, nu stiu sa se analizeze, si nu se pricep sa isi exprime direct emotiile negative fata de persoanele apropiate. Daca ar face asta, s-ar simti extrem de vinovati (pentru ei parintii sunt de necontestat).
Asadar copiii isi exprima dificultatile indirect prin activitati specifice varstei lor: jocuri, desene, povesti, dans, modelaj in plastilina, etc. Sarcina consilierului este sa inteleaga din aceste jocuri care sunt problemele copiilor, si, fara sa iasa din joc, sa il ajute sa gaseasca noi solutii.
Spre exemplu daca un baietel spune ca gandacelul cel mic a cazut din copac si sta singur (gandacelul este de fapt el in urma divortului parintilor), consilierul va trebui sa il faca pe copil sa gaseasca o solutie ( Cine il poate ajuta pe gandacel? Ce se poate face pentru el?). Cand copilul gaseste solutia pentru gandacel, de fapt el isi gaseste solutia si pentru el.
Copiii sunt adusi la consiliere ca sa se joace, sa deseneze si sa asculte povesti. Impreuna cu psihologul joaca lor devine plina de semnificatii, de emotii si de posibilitati. Iar cand intra si parintii in joc, totul se transforma in jocul vindecarii si al transformarii inspre mai bine.
(Sursa foto)